luni, 15 martie 2010

De ziua Părintelui Teofil


Ziua de 3 martie însemna pentru mulţi dintre cei care l-au iubit pe Părintele Teofil o vizită la Sâmbăta. Anul acesta este primul în care Părintele nu a fost de găsit în chilia sa în această zi a anului, când ar fi împlinit 81 de ani. Însă plecarea sa la Domnul nu le-a stricat obiceiul vizitatorilor obişnuiţi, care au venit şi în acest an, de data aceasta ca să aprindă o lumânare la mormântul celui care i-a povăţuit mereu, la necaz şi la bucurie.
„În fiecare an, în apropierea zilei părintelui, doream să organizăm un eveniment în cinstea aniversării sale. Părintele dorea să fie sâmbăta, deoarece putea să vină mai multă lume la această aniversare. După trecerea sa la cele veşnice noi ne-am gândit ca în ziua de 3 martie să organizăm un eveniment în memoria părintelui, deoarece au venit şi credincioşi din ţară care veneau de obicei să-i spună la mulţi ani.” – a spus părintele stareţ Ilarion Urs.
La slujba de pomenire au participat zeci de credincioşi şi fii duhovniceşti, care s-au rugat împreună la mormântul Părintelui şi au simţit prezenţa vie a acestuia în chilia care îi păstrează amintirea. În memoria felului în care Părintele Teofil îşi primea oaspeţii, părintele stareţ Ilarion a pregătit pentru oaspeţi câte un pahar cu suc.
Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 38 - martie 2010

Niciun comentariu: