Părintele Teofil a împlinit 80 de ani

„Mă cheamă Teofil şi asta înseamnă iubitor de Dumnezeu. Sunt şi doresc să fiu, tot mai mult, iubitor de Dumnezeu.“

Ortodoxia propovăduită de Părintele Teofil face parte din fiinţa fiecăruia dintre noi, credincioşii din Ţara Făgăraşului, aşa cum şi-au pus amprenta asupra spiritualităţii zonei noastre şi alţi mari duhovnici ai Mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, în special Părintele Arsenie Boca. Ne-am obişnuit de câteva zeci de ani să îl avem aproape (deşi adesea nu ştim să preţuim această binecuvântare), să îl ascultăm. Ne face bine să vedem un om care, deşi nu a văzut niciodată lumina zilei, este fericit, iar bucuria lui este pur şi simplu molipsitoare. Cuvintele lui ne-au învăţat, mai presus de toate, bucuria credinţei şi fericirea care izvorăşte din relaţia cu Dumnezeu, dar ne şi îndeamnă, mereu şi mereu, să ne orânduim viaţa după rânduiala Bisericii.


Părintele arhimandrit Teofil Părăian s-a născut în 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, judeţul Sibiu. Ioan după numele de botez, este primul din cei patru fraţi. Se naşte fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca între 1935-1940. Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara între 1942-1943, iar până în 1948 urmează, tot la Timişoara, cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe Părintele Arsenie Boca de la care deprinde rugăciunea minţii.
Între 1948-1952 urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, iar în 1953 intră în obştea Mănăstirii Brâncoveanu, primind la călugărie numele Teofil („iubitor de Dumnezeu”). După 7 ani de călugărie este hirotonit diacon, iar în 1983 preot. şi duhovnic. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În 1986 este hirotesit protosinghel, iar în 1988 arhimandrit. Din 1992 începe să răspundă invitaţiilor din ţară şi participă la nenumărate conferinţe duhovniceşti, în special în timpul perioadelor de post.

• Ziceri
• Cuvânt despre post: Când suntem în post şi mergem la rude, când ne pun bucate pe masă, ce să facem?
• Credinţa adevărată izvorăşte bucurie - P.S. Sofian, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, despre Părintele Teofil
• Carpe diem - cuvânt aniversar al Pr. Cornel Ursu din Făgăraş
• „Am onoarea să vă salut" - cuvânt aniversar al egumenului schitului de la Şinca Veche, protosinghelul Matei Bilauca
• Părintele Teofil, octogenar - cuvânt anivesar din partea domnului Călin Pisoi, Făgăraş

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 26 - martie 2009

Părintele Teofil - ziceri

"Un duhovnic trebuie sa aiba inima de parinte, inima de frate, inima de prieten. Sa nu fie indiferent, sa nu stea in fata penitentului dezinteresat de cel care a facut nu stiu ce pacate. Important este sa-l pui pe om pe cale buna, sa simti ca vrea sa nu mai fie pacatos, sa aiba interesul acesta de a se depasi pe sine insusi, sa vezi ca-s convertiti. Oameni informati sunt multi, dar oameni care cred in ceea ce stiu sunt putini“.

„Păcatele nu se povestesc, ci se spovedesc. Să nu vă spuneţi păcatele oamenilor care nu le pot purta!“

"Să fim oameni odihnitori, oameni care aduc în jurul lor bucurie, care aduc mulţumire în jurul lor, care aduc linişte, care aduc împlinire."

"Ştiţi că este o cântare populară care zice: „La casa de omenie se pot veseli şi-o mie. Dar la casa de-oameni răi nu se veselesc nici ei.” De ce? Pentru că păcatele nu aduc veselie. Păcatele nu aduc bucurie."

"Cea mai mare jertfă şi rugăciune posibilă pe pământ este Sfânta Liturghie."

"Cum eşti, aşa ţi-e rugăciunea. Cum te porţi, aşa te rogi. Nu te rogi, scazi în rugăciune. Te rogi, înaintezi în rugăciune. Chiar există un îndemn: „Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!”."

"Rugăciunea în care nu-ţi pui inima pentru aproapele nu-i rugăciune, ci formalitate şi profesionalism."

"Dacă iubeşti pe cineva, îl primeşti cu defecte cu tot, şi dacă nu-l iubeşti, nici calităţile lui nu contează pentru tine."

"Patericul este foarte, foarte orientat spre simplificarea vieţii. Noi de aceea nu avem timp pentru Dumnezeu, pentru că prea ne complicăm viaţa, prea ne trebuie multe, prea vrem lux, prea vrem lucruri care, de fapt, nu ţin de o viaţă duhovnicească. Toate-s bune şi la locul lor, dar dacă pierzi vremea care i s-ar cuveni lui Dumnezeu în loc să-ţi faci datoriile, atunci nu-i bine!"

"Să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile.
Pentru sfintele slujbe,
Pentru Sfânta Biserică,
Pentru Sfânta Preoţie,
Pentru Sfânta Liturghie,
Pentru bucuria de a fi în legătură cu Maica Domnului.
Să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile Bisericii,
Să mulţumim lui Dumnezeu că ne putem întâlni în faţa Lui în Sfânta Biserică,
Să mulţumim lui Dumnezeu pentru Sfânta Evanghelie care-i izvor de bucurie şi de nădejde,
Să mulţumim lui Dumnezeu pentru slujbele noastre,
Să mulţumim lui Dumnezeu pentru şuvoiul acesta de bucurie, de nădejde, de dar de la Dumnezeu, pe care Îl revarsă Dumnezeu în sfintele slujbe."

Părintele Teofil - Cuvânt despre post: Când suntem în post şi mergem la rude, când ne pun bucate pe masă, ce să facem?

Se spune în Pateric: La o adunare, unul din fraţi a zis: "Eu nu mănânc această mâncare, căci eu postesc!". Părintele îl ceartă, zicându-i: "Mai bine nu posteai decât sa te lauzi pentru fapta aceasta!". Când suntem în post şi mergem la rude, când ne pun bucate pe masă, ce să facem?

Să spuneţi că postiţi şi să postească şi ei! Dragă, asta din Pateric, cu "eu postesc" era o pravilă personală a lui, nu era o rânduială a Bisericii. Eu, de exemplu, dacă mă duc undeva şi mi se pune o mâncare de dulce în post, refuz mâncarea de dulce! De ce? Pentru că şi omul care îmi oferă trebuie să postească! Şi acum există o rânduială precisă! Pe atunci nu existau rânduieli precise, ci existau nişte deprinderi ale unora şi altora... Dacă tu te duci într-o adunare unde nu se posteşte şi tu vrei să posteşti ca o chestiune a ta particulară - e una, iar dacă posteşti pentru că e o rânduială a Bisericii să posteşti - e alta. De exemplu, când mergem la pomeni, dacă e zi de miercuri, de vineri sau zi de post, eu nu mănânc de dulce, că oamenii bagă de seamă ce mănânci. Eu, de altfel, nu mănânc nici acasă de dulce în zi de post. Şi-atunci, de ce să-mi stric rânduiala când mă duc la o pomană? Le spun oamenilor că astăzi se mănâncă de post şi-atunci oamenii se orientează, eventual îţi dau ceva şi mănânci, iar dacă nu-ţi dau - trece, te duci acasă şi mănânci ce poţi mânca. Asta-i rânduiala noastră de acum.
Eu, dacă mă duc la fratele meu sau la cineva cu care sunt apropiat, spun de la început că la noi la mânăstire postim luni. Dacă-i luni şi vreau să postesc, (deşi la postul de luni sunt puţin elastic, în sensul că, dacă sunt în afară de mănăstire, nu ţin neapărat să postesc lunea, pentru că postul de luni este totuşi facultativ; la mânăstire, totdeauna postesc lunea), dacă pot să postesc şi rânduiala se poate împlini, le spun "uite, astăzi e luni, deseară vin la voi, pregătiţi mâncare de post, ca să pot să postesc şi luni". Dacă nu-i anunţ, pot să mănânc şi de dulce, nu-i o problemă. Sunt chestiuni care sunt precise şi sunt chestiuni cu elasticitate şi nu-i nici o greşeală că le spun oamenilor că "azi e post şi trebuie să postim", că nu mă laud cu postul, ci vreau să împlinesc o rânduială pe care trebuie s-o împlinească şi ei.

Credinţa adevărată izvorăşte bucurie

Părintele Teofil este un om al bucuriei. Se bucură mult de darurile aduse de credinţa în Dumnezeu. Totuşi, mulţumirea lui, în ce priveşte roadele aduse de activitatea lui de duhovnic, nu este prea mare. Are conştiinţă că seamănă în pământ pietros. E drept, sunt oameni care ajungând la el reuşesc să îşi schimbe viaţa, să trăiască creştineşte, dar aceştia sunt, totuşi, puţini. Cei mai mulţi ajung la mânăstire împinşi de necazurile de care ar dori să scape, dar nu vor să se schimbe, se plâng, cer alinare, dar nu pot elimina pricinile greutăţilor ce de multe ori se găsesc în viaţa lor supusă păcatelor. Concluzia părintelui Teofil este că nu poţi ajuta pe cineva dacă nu se lasă el ajutat. Nu poţi schimba pe nimeni, schimbarea o poate face Dumnezeu dacă şi omul e deschis, însă nici Dumnezeu nu schimbă pe cineva cu forţa, cu atât mai puţin un om. Sfatul ar fi ca oamenii să se lase îndrumaţi, ajutaţi, să dorească „să se depăşească şi să se dăruiască", să se încadreze în rânduiala Bisericii, să fie sinceri cu Dumnezeu, cu ei înşişi şi cu duhovnicii lor.
Tuturor, părintele Teofil le spune că din relaţia cu Dumnezeu izvorăşte fericirea, că din credinţa adevărată izvorăşte bucurie, că Dumnezeu stă şi ne aşteaptă pe fiecare să intrăm şi să ne veselim la ospăţul credinţei.

P.S. Sofian, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 26 - martie 2009

“Carpe Diem!” (Bucură-te de ziua de azi!)

Binecuvântat este privilegiul de a da tiparului câteva gânduri despre ceea ce simţim la acest ceas aniversar, când iubitul nostru Părinte Teofil împlineşte 80 de ani.
Prea Cuvioase Părinte,
Adunăm în zâmbete pline de candoare şi seninătate nenumăratele bucurii trăite alături de odihnitoarea Dumneavoastră persoană. Aţi răspândit din lumina ce vă binecuvântează sufletul şi chipul raze binefăcătoare peste fiinţele noastre, încălzindu-le şi ajutându-le să se înalţe spre soare, precum florile mângâiate de razele soarelui. Vom fi mereu copiii Dumneavoastră, iar cuvintele par atât de sărace pentru a vă exprima şi astăzi recunoştinţa şi preţuirea noastră pentru partea de suflet şi de viaţă ce ne-aţi dăruit-o. Preţuirea şi iubirea Prea Cuvioşiei Voastre vor însoţi mereu cărările vieţii noastre. Cu alese simţăminte de stimă şi respect, dragoste şi recunoştinţă, vă mulţumim pentru prietenia Dumneavoastră! De atâta drag şi de frumos, sufletul dă peste marginea lacrimii!
Cine este acest “călugăr frumos”? Unul de la care, la cei 80 de ani, putem învăţa că, dacă vei pricepe că bătrâneţea se hrăneşte din înţelepciune, te vei strădui în anii tinereţii ca anii bătrâneţii să nu ducă lipsă de hrană. I-am admirat întotdeauna cultura şi târziu am aflat că, de fapt, ea nu este altceva decât contactul permanent cu misterele. Îngerii sunt lumină pentru călugări, iar viaţa monahală este lumină pentru oameni. Să învăţăm cu toţii de la dânsul că viaţa, aşa cum este, nu se explică, ci se trăieşte!
Ce-i dorim Părintelui Teofil? “Inimă senină şi bucurie divină”, să-i ţină Dumnezeu “mintea şi sănătatea”. Va fi veşnic în noi, căci dacă lumea aceasta nu-i rămâne nimănui, atunci trebuie să-ţi păstrezi măcar inima prietenilor.
“Iubitule, mă rog să ai spor în toate şi să mergi bine cu sănătatea, precum mergi bine cu sufletul” (3 Ioan 1,2 ).

Pr. Cornel Ursu, parohia Făgăraş-Galaţi

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 26 - martie 2009

„Am onoarea să vă salut!“

Oare ce aş putea să-i urez părintelui Teofil de ziua lui? Dacă i-aş spune “La mulţi ani!”, mi-ar răspunde: „Mulţi sunt în urmă”. Dacă i-aş ura: „Să vă dea Domnul sănătate”, mi-ar spune “Să mi-o ţină câtă o am, că e bine!”. Poate „Să fiţi fericit!”, dar eu ştiu că mi-a spus de multe ori: „Eu sunt un om fericit”. A, dar poate că am găsit ceva: “Să trăiţi veşnic!”. Parcă îi aud însă răspunsul: “Veşnicia ţi-o trăieşti încă de aici”.
Nu, nu ştiu ce aş putea să-i urez, pentru că pe toate le are. Poate că să-l salut, ar fi mai bine. Şi o fac tot cu cuvintele sale: „Am onoarea să vă salut!“. Părinte Teofil, acum, când împliniţi această vârstă patriarhală, vă spun unele ca acestea:

Bucură-te, că doar pe căile Evangheliei ţi-ai ostenit picioarele
Bucură-te, că nu ai trecut cu vederea nici o iotă din Lege
Bucură-te, că pentru aceasta Dumnezeu nu te-a trecut cu vederea
Bucură-te, că neputinţele trupeşti le-ai făcut trepte spre desăvârşire
Bucură-te, secerător îmbelşugat al bucuriei
Bucură-te, că din poezie ţi-ai făcut rugăciune şi din rugăciune poezie
Bucură-te, cinstitorul Tradiţiei
Bucură-te, tezaurul cuvintelor de duh
Bucură-te, că ai înţeles că adevăratele osteneli monahale sunt cele ale minţii
Bucură-te, că nevederea trupească ţi s-a făcut uşă a curăţiei
Bucură-te, că pentru a vesti Evanghelia păcii ai străbătut toate laturile ţării
Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu, părintele nostru.

Protosinghel Matei Bilauca, stareţul Schitului „Naşterea Maicii Domnului” - Şinca Veche

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 26 - martie 2009

Părintele Teofil, octogenar

Unul din stâlpii Ortodoxiei româneşti a împlinit pe 3 martie 80 de ani. O viaţă dedicată lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi semenilor. Cu un suflet şi o logică impecabile, îi mângâie (chiar şi atunci când îi dojeneşte) pe cei care îi trec pragul: ucenici, prieteni, cunoştinţe sau pur şi simplu oameni care au nevoie de ajutor şi vin să îi ceară un sfat. Unii dintre ei, căutători de spectaculos, nu de mântuire, spun: „apăi am fost şi nu mi-a spus despre ce o sa mi se-ntâmple”. Fiecare mare duhovnic îşi exercită misiunea divină aşa cum a primit-o, iar aceşti oameni nu vor să priceapă că povaţa şi binecuvântarea cerută constituie rampa de lansare spre Dumnezeu. Mângâierea este percepută sau nu, în funcţie de curăţenia inimilor receptoare.
Nu am putere să strig cât este de bun Părintele Teofil. Oameni buni, să-l căutăm cât mai este aici. Ne spune că „cei care mă caută şi mă ascultă, mă consideră un duhovnic mare, cei care mă caută şi nu mă ascultă – un duhovnic mic, iar cei care nu mă caută consideră că sunt un om de nimic. Cei care mă critică nu-mi iau nimic din ceea ce am, cei care mă laudă nu-mi adaugă nimic la ceea ce am.”
Părintele Cornel Urs din Făgăraş („unul dintre cei mai importanţi predicatori contemporani”, cum îl numeşte Părintele Teofil), i s-a adresat recent cu: „Să trăiţi, părinte academician! De ce nu? Aveţi publicate 36 de cărţi, una în 7.000 de exemplare, altele traduse în străinătate.” Părintele Teofil a refuzat titulatura, iar părintele Cornel a concluzionat: „Nu doreşte să devină academician, dar eu consider că i se cuvine; aştept să-l propună cineva.”
Străvăzător cu duhul, cult, poliglot, aplecat la maxim asupra neputinţei omeneşti, Părintele Teofil este unul dintre puţinii contemporani ce ţine pe umeri poporul român.

Călin Pisoiu, Făgăraş

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 26 - martie 2009