Sfaturi pentru femeile care se simt singure

Multe femei necăsătorite se simt singure şi neîmplinite. Cele două mari pericole ale acestei stări sunt: fie să îţi risipeşti viaţa în relaţii superficiale şi pasagere, fie să te retragi într-o singurătate depresivă. Iată câteva repere şi recomandări despre acest subiect, din volumul „Femeia şi problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox”:

Căsătoria nu e un antidot pentru singurătate

Ioana Besedina: Unele femei, nemăritându-se, se plâng de singurătate şi gol în viaţă. Ce ar trebui să facă?

Pr. Artemie Vladimirov: În cazul singurătăţii, cel mai grav este să îţi închipui că ai fost uitat, că nu mai eşti interesant, că nu te mai iubeşte nimeni. Ca preot, mi se întâmplă des să aud astfel de cuvinte. De obicei, le amintesc domnişoarelor despre Cel care este deasupra noastră. El ne vede tot timpul, ne ascultă şi ne iubeşte. Cel mai important este să crezi în această dragoste şi, crezând, o vei avea. Astfel, rugăciunea noastră nu va rămâne fără răspuns, fiindcă Tatăl cel ceresc ştie cele ascunse ale inimii noastre. Dumnezeu ne iubeşte şi de aceea ne poartă de grijă.

Dacă vorbim despre viaţa pământească va trebui să înţelegeţi că legăturile dintre soţi nu sunt un antidot pentru singurătate. O femeie căsătorită poate fi, de asemenea, singură şi nefericită. Dar dumneavoastră nu trebuie să vă pierdeţi speranţa că veţi găsi alesul inimii: Dacă nu l-aţi găsit încă, umpleţi-vă viaţa cu ce i-ar putea plăcea acestuia, ceva ce i-ar putea stârni interesul.

Deprimarea nu te face atrăgătoare

Văd adesea că femeile care nu şi-au realizat visul cad în depresie şi nu observă cum starea lor interioară le schimbă felul în care arată. Singurătatea le face pe multe femei asemănătoare. Acestora li se vede pe ochi oboseala de viaţă, iar privirea, oarecând vie, le devine mohorâtă. Mersul graţios se transformă într-unul greoi, inima le este plină de invidie faţă de prietenele mai fericite. Toate gândurile şi vorbele se reduc, de obicei, la lipsa lor de aşezare în viaţă. Femeile acestea se plâng tot timpul că nu şi-au împlinit chemarea maternă din interior. Nu este de mirare că pentru ele un mic motiv de întristare se transformă în decepţie, iar o mică greutate în impas. Şi dacă le privim astfel din exterior, ne întrebăm: cât de dorite ar fi unele ca acestea ca fete de măritat?

Mulţi oameni aşteaptă mângâierea noastră

Dacă veţi încerca să nu fiţi deprimate şi supărate, dacă veţi fi mereu ocupate cu treburi interesante, atunci toate vor fi la dumneavoastră ca în zicala rusească: „Albina ocupată nu are vreme de supărare”. Ocupaţi-vă timpul şi atunci nu veţi avea momente de tristeţe profundă. Dacă lucraţi cu oamenii, atunci aveţi posibilitatea să depuneţi o părticică din suflet în comunicarea profesională. În lume sunt mulţi oameni deprimaţi, care aşteaptă mângâiere de la noi. De aceea, dăruindu-le un cuvânt bun, veți simţi că au nevoie de dumneavoastră şi că mulţi vă vor căuta comuniunea. Veți fi cu siguranţă observată atunci când veţi deveni veselă şi radiantă. Zâmbetul dumneavoastră, care încălzeşte inimile celor din jur, nu va trece neobservat, la fel ca ochii care radiază bucurie, bunătate şi milă.

Ţineți minte că Dumnezeu vede dorinţele noastre. Dacă soarta dumneavoastră este să fiţi femeie şi mamă, atunci Domnul vă va trimite un soț.

 Dar dacă acest lucru nu se întâmplă atât de rapid cum aţi vrea, învăţaţi să trăiţi singură. Nu ascultaţi de nimeni şi, cel mai important, nu acceptaţi să vi se plângă de milă.

Dr. Dimitri Avdeev, Ioana Besedina, „Femeia şi problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox”

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 84, martie-aprilie 2015

Cel mai mare medicament

Când intră Hristos în inimă, patimile se mistuie. Nu mai poţi nici să înjuri, nici să urăşti, nici să te răzbuni, nici, nici… Unde să se mai găsească urile, antipatiile, osândirile, egoismele, frământările, întristările? Stăpâneşte Hristos şi dorul fierbinte după lumina cea neînserată. Acest dor te face să simţi că moartea este numai puntea pe care o vei trece cândva pentru a continua viaţa cu Hristos. Aici pe pământ ai de înfruntat o piedică, de aceea este nevoie de credinţă. Această piedică este trupul. În vreme ce după moarte credinţa dispare şi Îl vezi pe Hristos aşa precum vezi soarele. În veşnicie, fireşte, le vei trăi pe toate mai intens.

Însă atunci când nu trăieşti cu Hristos, trăieşti în melancolie, în necaz, în frământare, în strâmtorare; nu trăieşti corect. Atunci apar multe anomalii şi în organism. Este influenţat trupul, glandele endocrine, ficatul, fierea, pancreasul, stomacul. Ţi se spune: „Ca să fii sănătos, ia de dimineaţă lapte, un ouşor, unt şi doi-trei pesmeţi”. Însă, dacă trăieşti corect, dacă-L iubeşti pe Hristos, cu o portocală sau cu un măr eşti foarte bine. Marele medicament este ca omul să se dăruiască slujirii lui Hristos. Toate se tămăduiesc. Toate lucrează după rânduială. Iubirea lui Dumnezeu le preface pe toate, le sfinţeşte, le îndreaptă, le schimbă.

Sf. Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991), în volumul „Ne vorbeşte părintele Porfirie”

Judecarea celorlalţi vine din mândrie

Se spune că cineva purta pe umăr un băţ de care legase două desagi. În faţă avea desaga cu păcatele altora, iar în spate era desaga cu păcatele lui. Şi el lua păcatele din desaga din faţă şi le împrăştia peste tot: toţi erau păcătoşi, numai el nu, pentru că desaga lui era în spate şi nu-şi vedea păcatele lui.

Fiecare avem sărăcia noastră, fraţi creştini, să nu uităm acest lucru. Mândrul se predică pe el (toţi au defecte, numai el nu), iar smeritul se vede pe el însuşi mai înnegrit decât toţi, pentru că îşi vede numai păcatele sale.

Noi ştim ce e smerenia, dar numai teoretic; practic, cădem la acest mare examen al smereniei. Să învăţăm să fim smeriţi cu inima. Nu plecăcioşi şi plini de cuvinte dulci, dar plini de falsitate şi de orgoliu pe dinăuntru! Ci smeriţi cu inima, blânzi, o smerenie autentică. Şi atunci nici cuvântul tău nu o să fie aspru şi tăios. Când spui ceva, chiar un cuvânt de folos, cu ton poruncitor, cu autoritate [agresivă], nu poţi fi ascultat.

Părintele Sofian Boghiu

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 84, martie-aprilie 2015

Împăcarea cu alţii

O frumoasă legendă orientală relatează povestea unui pârău de munte ce curgea harnic la vale, croindu-şi drum peste cascade, bolovani şi pietre. Era ambiţios şi mândru de puterea cu care biruia orice obstacol.

Într-o bună zi, însă, cum se grăbea spre mare, i-a ieşit în cale un pustiu. Deprins să se confrunte cu oricine, pârâul s-a avântat în luptă cu nisipul. I se părea o joacă de copii să treacă peste imensul lui. Când acolo...

− Ce-i asta?

Apele sale au prins a se topi văzând cu ochii: nisipul i le absorbea. Arşiţa îl sufoca, iar el, cu cât mai mult încerca să se lăţească şi să pară mare, cu atât mai iute dispărea în necuprinderea pustiului.

Un vultur, care urmărea din ceruri această confruntare, l-a sfătuit:

− Nu te împotrivi. Lasă-te în voia vântului.

− Cum adică să mă las în voia vântului?

− Simplu: contopeşte-te cu el.

− Nu pot, s-a opus râuleţul de munte. Ar însemna să-mi pierd esenţa şi să renunţ la misiunea mea.

− Ce misiune?

− Am fost trimis să dau mâna cu Marea, apoi să mă întorc pe muntele ce m-a născut.

− Frumoasă misiune. Dar să ştii că cine nu se schimbă, nu se poate întoarce de unde a plecat.

− Râuleţul a căzut pe gânduri... „E chiar atât de important să te împaci cu alţii? Nu confruntarea duce spre victorie?”

În timp ce medita, apele i s-au evaporat. Vântul le-a purtat spre ţărmul mării, apoi le-a înălţat pe sus şi le-a înălţat spre creasta muntelui de dincolo de orizont.

− Ce minunată este lumea! a exclamat uimit şi, totodată, fericit pârâul care, acum, avea înfăţişarea unui nor frumos.

La scurtă vreme, norul s-a preschimbat în fulgi, fulgii – în troiene, iar troienele, mângâiate de soarele primăvăratic, s-au topit şi au pornit la vale, adunându-se din nou în albia aceluiaşi pârâu de munte...

Când simţi că nu mai eşti în stare să trăieşti în pace cu ceilalţi, singura ieşire din situaţie e... să trăieşti cu ei în pace mai departe!

Aurelian Silvestru, fragment din articolul publicat în „Literatură şi artă”, săptămânal al scriitorilor din Republica Moldova, 22 ianuarie 2015

Cum răspundem când suntem vorbiţi de rău?

Tatăl meu obişnuia să îmi spună mereu: „Aminteşte-ţi că eşti parte din familie şi ceea ce faci se răsfrânge asupra întregii familii”. Tatăl meu nu era un creştin model, însă întotdeauna a fost un cetăţean exemplar şi trăia după principiile creştine. Îl respectam şi întotdeauna îmi amintesc de acest sfat simplu pe care mi l-a dat. Faptele mele au avut impact asupra reputaţiei celor pe care îi iubeam.

Să ai un nume bun este important. În Sfânta Scriptură stă scris: „Un nume (bun) este mai de preţ decât bogăţia” (Pilde 22, 10). Având un nume bun câştigăm încrederea celorlalţi. Atunci când alţii ne atacă pe nedrept, discreditându-ne numele, trebuie să ne preocupe acest lucru. Cum ar trebui să reacţionăm în calitate de creştini atunci când ne confruntăm cu un astfel de atac?

Aceasta este o întrebare pe care Mitropolitul Grigorie al St. Petersburgului o pune în cartea sa „Cum să duci o viaţă sfântă” (How to Live a Holy Life). Aici ne oferă şi patru puncte pe care să le luăm în considerare:

1. Înainte de toate, indiferent cât de urâte şi injurioase ar fi vorbele rele la adresa noastră, trebuie să avem grijă să nu cădem pradă furiei, violenţei verbale şi răzbunării, ci să ne păstrăm calmul. Trebuie să fim într-un duh cu Hristos, iar El, în faţa acuzaţiilor evreilor, a rămas netulburat şi fără dorinţă de răzbunare. Hristos, „ocărât fiind, nu răspundea cu ocară…, ci se lăsa în grija Celui ce judecă cu dreptate” (I Petru 2, 23).

Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să ne amintim de exemplul lui Hristos, să ne păstrăm calmul şi gândirea obiectivă, pentru a putea să ne comportăm cinstit cu cel care ne acuză. Asta înseamnă să ne putem stăpâni patimile, astfel încât să nu ne înfuriem şi să răspundem într-un mod nepotrivit. În aceste situaţii putem să exersăm rugăciunea, în special Rugăciunea lui Iisus, întrucât practicată zilnic ne ajută să ne ţinem departe de patimi şi ne permite să ne stăpânim furia atunci când suntem acuzaţi pe nedrept.

2. Când auziţi că ceilalţi vă vorbesc de rău şi vă atribuie patimi de tot felul, intenţii rele, etc. supuneţi-vă imediat unei autoanalize severe, ca să vedeţi dacă aveţi într-adevăr acele patimi de care sunteţi acuzaţi. Analizaţi-vă îndeaproape: nu cumva acele patimi se ascund în voi, fie şi într-o mică măsură?

Atunci când vedeţi că există fie şi doar o fărâmă de adevăr, căiţi-vă, rugaţi-vă fierbinte cerându-I Domnului să vă mântuiască de acel păcat şi străduiţi-vă puternic să vă îndreptaţi. Folosiţi fiecare astfel de circumstanţă pentru a vă examina în primul rând propriul mod de comportament. În acest fel, orice acuzaţie poate deveni o binecuvântare care vă ajută să deveniţi un creştin mai bun, după chipul lui Hristos.

3. Dacă după o analiză interioară atentă, imparţială, observaţi că patimile de care sunteţi acuzat nu există, puteţi să vă apăraţi şi să respingeţi calomnia ce vi s-a adus, însă doar atunci când acest lucru este absolut necesar, nu din cauza mândriei sau a iubirii de sine, ci doar pentru a vă apăra poziţia în societate. Să vă apăraţi însă cu calm, fără furie sau indignare.

Acesta nu este un lucru uşor de realizat, pentru că adesea suntem răniţi din cauza mândriei, sau a unei păreri prea bune pe care o aveam despre noi înşine, sau din cauza unei false imagini pe care o avem referitor la cât de importanţi suntem. Trebuie să ne asigurăm că ripostăm cu grijă şi într-un mod obiectiv, fără să fim mânaţi de o mândrie egocentristă.

4. Dacă vedeţi că apărarea nu vă ajută cu nimic, atunci:

a) Încercaţi să înduraţi cu răbdare calomnia ce vi s-a adus, oricât ar fi fost de gravă, şi îmbărbătaţi-vă cu gândul: „Dumnezeu îmi vede nevinovăţia, de ce să mă supăr? El Însuşi are grijă de mine iar dacă spălarea ruşinii mele îmi va fi de folos, atunci El mă va apăra. Îmi va declara nevinovăţia la Judecata de Apoi şi toţi oamenii şi îngerii lui Dumnezeu mă vor dezvinovăţi împreună cu El.”

b) Îmbărbătaţi-vă şi mai mult cu acest gând: „Mântuitorul a îndurat o mulţime de nedreptăţi atunci când a trăit pe pământ, dar niciodată nu a încercat să se apere în faţa vreunui judecător. Unele dintre ele erau foarte grave, dar El le-a îndurat pe toate cu răbdare. Aşa ar trebui să fac şi eu.” „Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său” (Matei 10, 24) .

c) Sporiţi-vă eforturile de a vă comporta cât mai bine în orice împrejurare. Străduiţi-vă nu numai să evitaţi să daţi altora ocazia de a vă vorbi de rău prin ceea ce faceţi sau spuneţi, ci evitaţi chiar şi ocaziile de a fi suspectaţi de orice patimă, ferindu-vă chiar şi de un comportament permisibil, dacă este posibil în vreun fel ca acesta să fie cauză de calomniere.

d) Dacă vorbele rele la adresa voastră nu încetează, sau chiar se înmulţesc, atunci nu vă mai rămâne altceva de făcut decât să vă adânciţi în rugăciune, nădăjduind că Domnul îi va lumina şi îi va îndrepta pe cei care vă vorbesc de rău. Faceţi asta pentru că şi Hristos s-a purtat aşa chiar şi cu ucigaşii Săi (Luca 23, 34).

Amintiţi-vă mereu că Hristos este modelul nostru. Pe lângă rugăciune, citiţi Sfânta Scriptură şi căutaţi să înţelegeţi exemplele pe care El ni le dă pentru viaţa de zi cu zi.  Acestea se bazează în mod evident pe smerenie şi pace. Hristos s-a rugat şi a postit pentru a-şi pregăti trupul omenesc să se supună dumnezeirii Sale. Aceasta este, de asemenea, încercarea prin care trebuie să trecem şi noi, şi de aceea trebuie să ne folosim de toate elementele pe care ni le oferă un mod ortodox de viaţă. 

Diac. Charles Joiner, 

catedrala ortodoxă greacă „Sf. Gheorghe” din Greenville, South Carolina, SUA

orthodoxwayoflife.blogspot.ro