Afacerea porcină

Deşi anual mor mai mulţi oameni de gripa obişnuită decât de cea porcină, panica produsă de aceasta din urmă, întreţinută din toate puterile de mass-media din România, ne-a marcat în ultimele luni. Iar moartea unei vedete TV, declarată de către secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel ca fiind cauzată de gripa porcină, a determinat mii de români să se vaccineze. Ce este în spatele acestei manipulări a populaţiei ne spune Wolfgang Wodarg, într-un interviu acordat publicaţiei L’Humanité. Medic şi epidemiolog, Wolfgang Wodarg este preşedintele comisei de sănătate din cadrul Consiliului Europei şi a iniţiat de curând o anchetă privind rolul companiilor farmaceutice în campania de panică creată în jurul virusului gripei porcine.

În fiecare an apare un nou virus de tip „gripal”

Ce v-a făcut să bănuiţi influenţa laboratoarelor asupra deciziilor luate în privinţa gripei A?
Ne confruntăm cu un eşec al marilor instituţii naţionale, chemate să avertizeze cu privire la riscuri şi să răspundă, în cazul în care apare pandemia. În aprilie, când a venit prima alarmă din Mexic, am fost foarte surprins de cifrele pe care le furniza Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a justifica proclamarea unei pandemii. Am avut imediat suspiciuni: cifrele erau foarte scăzute, iar nivelul alarmei foarte ridicat. Nu erau nici o mie de bolnavi şi se vorbea deja de pandemia secolului. Iar alerta extremă decretată se fonda pe faptul că virusul era nou. Dar caracteristica maladiilor gripale este de a creşte foarte rapid cu virusul, care se instalează mereu la noi gazde, animale, oameni etc. Nu era nimic nou, în sine, în asta. În fiecare an este un nou virus de acest tip, „gripal“. Nu era de fapt nici un motiv să sune alarma la acest nivel. Acest lucru a fost posibil deoarece OMS la începutul lunii mai a schimbat definiţia pandemiei. Înainte de această dată, trebuia nu numai ca boala să izbucnească în mai multe ţări odată, ci să aibă consecinţe foarte grave cu un număr de cazuri mortale peste mediile obişnuite. A fost eliminat acest aspect în noua definiţie, pentru a nu rămâne decât criteriul ritmului de răspândire a bolii. Şi s-a susţinut că virusul este periculos, deoarece populaţia nu putuse dezvolta o apărare imunitară împotriva lui. Ceea ce era fals pentru acest virus. Pentru că s-a putut observa că persoanele cu vârsta de peste 60 de ani aveau anticorpi. Adică fuseseră deja în contact cu virusuri similare. De aceea practic nu au existat persoane peste 60 de ani care să fi dezvoltat boala. Cu toate astea, chiar lor li s-a recomandat să se vaccineze rapid.

Din scopuri de marketing, s-a impus folosirea vaccinurilor noi

Între lucrurile care mi-au trezit suspiciuni a fost aşadar, pe de o parte, această voinţă de a trage alarma, iar pe de altă parte, alte fapte curioase. Cum ar fi, de pildă, recomandarea OMS de a efectua două injecţii pentru vaccinuri. Niciodată nu s-a făcut aşa ceva înainte. Nu exista nici o justificare ştiinţifică pentru asta. A mai fost şi recomandarea de a utiliza numai vaccinurile speciale brevetate. Nu exista însă nici un motiv pentru a nu adăuga, cum se face în fiecare an, particule antivirale specifice acestui nou virus H1N1, „completând“ vaccinul folosit pentru gripa sezonieră. Nu s-a făcut aşa pentru că s-a preferat folosirea materiale vaccinale brevetate pe care marile laboratoare le-au elaborat şi fabricat pentru a fi gata în caz de dezvoltare a pandemiei. Şi procedând astfel nu s-a ezitat să se pună în pericol persoanele vaccinate.

Ce pericol?
Pentru a merge rapid în punerea la dispoziţie a produselor s-au folosit adjuvanţi ai unor vaccinuri, ale căror efecte nu au fost suficient testate. Altfel spus, s-a vrut să se utilizeze în chip absolut aceste noi produse brevetate în loc să se pună la punct vaccinuri în conformitate cu metodele tradiţionale de producţie mult mai simple, mai fiabile şi mai puţin costisitoare. Nu a existat nici un motiv medical pentru acest lucru, ci numai scopuri de marketing.

Pandemia = marele loz pentru companiile farmaceutice

Cum a putut fi justificat acest lucru?
Pentru a înţelege fenomenul, trebuie să ne întoarcem la episodul gripei aviare, 2005 - 2006. Cu acel prilej s-au definit noile planuri internaţionale destinate să facă faţă unei alarme pandemice. Aceste planuri au fost elaborate în mod oficial pentru a se asigura fabricarea rapidă a vaccinurilor pentru cazuri de alarmă. Acest lucru a dus la negocieri între companiile farmaceutice şi guverne. Pe de o parte laboratoarele s-au angajat să fie gata să elaboreze preparatele, pe de altă parte statele le-au dat asigurări că le vor cumpăra pe toate. După acest troc caraghios, industria farmaceutică nu mai avea nici un risc economic dacă se angaja la un nou produs şi era asigurată că va da lovitura în cazul declanşării unei pandemii.

Gripa porcină nu produce nici o zecime din decesele provocate de gripa clasică

Contestaţi diagnosticele stabilite şi gravitatea, chiar potenţială, a gripei A?
Da, e o gripă cât se poate de normală. Ea nu produce nici o zecime din decesele provocate de gripa sezonieră clasică. Tot ce a contat şi tot ce a condus la formidabila campanie de panică la care asistăm este că ea constituia o oportunitate de aur pentru reprezentanţii laboratoarelor care au ştiut vor înşfăca lozul cel mare în cazul declarării pandemiei.

Lansaţi nişte acuzaţii foarte grave. Cum a fost posibil un astfel de proces în sânul OMS?
Un grup de persoane de la OMS e asociat foarte strâns industriei farmaceutice.

Ancheta Consiliului Europei se va îndrepta şi în această direcţie?
Dorim să clarificăm tot ceea ce a putut să determine această formidabilă operaţiune de intoxicare. Vrem să ştim cine a decis, pe baza căror probe ştiinţifice şi cum a fost exercitată mai ales influenţa industriei farmaceutice în luarea deciziilor. Şi trebuie să prezentăm nişte revendicări guvernelor. Obiectivul comisiei de anchetă este să nu mai existe pe viitor false alarme de acest tip. Ca populaţia să se poată baza pe analiza, expertiza instituţiilor publice naţionale şi internaţionale. Ele sunt acum discreditate pentru că milioane de persoane au fost vaccinate cu produse care prezintă eventuale riscuri pentru sănătate. Nu era necesar. Acest lucru a dus şi la o risipire considerabilă a banului public.

Fragment din interviul realizat de Bruno Odent, apărut în publicaţia L'Humanité din 7 ianuarie 2010

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 37 - februarie 2010

Biserica „Sf. Nicolae” din Sebeş

Sebeşul este situat la 14 km sud de străvechea cetate a Făgăraşului. Aşezat chiar la poalele munţilor, pe valea râului Sebeş, locul a fost binecuvântat de Dumnezeu cu împrejurimi de poveste, păduri falnice şi aer curat de munte. Satul are origini străvechi, iar despre biserica lui şi credinţa localnicilor ne vorbeşte părintele Cosmin Moldovan, paroh din anul 1998:



Origini străvechi
În antichitate, colectivitatea sătească din Sebeş a locuit în munţi, în satul numit Dohmăneşti, azi dispărut. Prima menţiune documentară a localităţii cu privire la Sebeş datează din 1453, timp în care Ducatul Făgăraşului era stăpânit de domnii munteni. Originile lui sunt însă mult mai vechi, mai multe dovezi arheologice susţinând presupunerea că ar fi chiar un sat cu origini dacice, iar numele lui provine de la numele zeităţii traco-dacice „Sabasios”.

Ridicarea bisericii
Înainte de 1700 românii din Sebeş au fost ortodocşi. Odată cu apariţia greco-catolicismului ei au trecut la uniatism, fiind astfel eliberaţi din iobăgie şi primind unele avantaje faţă de ceilalţi români, care rămăseseră ortodocşi. În 1948, prin decret de stat, sebeşenii s-au întors în Biserica Ortodoxă; după 1989, chiar dacă s-a acordat libertatea religioasă, nu au mai trecut la greco-catolicism.
Iniţial Sebeşul avea o biserică mică, aflată în mijlocul cimitirului. Pentru că aceasta era din lemn, sătenii au hotărât să construiască alta, mai mare, din piatră. Aşa a fost ridicat actualul lăcaş, pe un teren aflat pe strada principală, primit de la ţăranul Spiridon Itu. Biserica a fost pusă sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, iar ridicarea ei s-a încheiat în 1840.

Lucrări de-a lungul timpului
De-a lungul timpului lăcaşul de cult a fost înfrumuseţat prin diverse lucrări:
- În anul 1972 biserica a fost zugrăvită pe exterior şi a fost demolat zidul despărţitor dintre pronaos şi naos, iar în Sfântul Altar s-a reamenajat Sfânta Masă.
- În 1993 a fost începută pictura în tehnica „frescă”, de către familia de pictori Virgil şi Livia Pavel, terminată în 1996. Pictura s-a realizat cu ajutorul donaţiei Pr. Gheorghe Pop, fiu al satului Sebeş şi paroh între 1928-1937.
- În 1996 biserica a fost împodobită cu un nou iconostas, realizat de către meşterii din Gherla, judeţul Cluj, precum şi cu străni noi.
- În 26 mai 1996 lăcaşul de cult a fost sfinţit de către ÎPS Antonie Plămădeală, Mitropolitul de atunci al Ardealului.
- în 6 iunie 2004 am primit vizita arhierească a Preasfinţitului Visarion Răşinăreanul, fostul episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, care a oficiat o slujbă de binecuvântare a lucrărilor realizate între timp.
- În 2001 biserica a fost acoperită cu tablă de aluminiu şi a fost zugrăvit exteriorul în terasit; în interior s-au construit două sobe de teracotă, în naos şi pronaos, şi s-a introdus instalaţia de gaz metan.
- În 2008 a fost instalat sistemul de încălzire centrală, iar la intrarea în biserică a fost construită o copertină din stejar.
- În 2009 au fost înlocuite geamurile vechi cu unele noi, de tip termopan.

Preoţi slujitori
De-a lungul anilor la altarul bisericii „Sf. Nicolae” din Sebeş au slujit: Pr. Nicolae Cerghit, Pr. Ioan Cerghit, Pr. Arsenie Rânea, Pr. Samoilă Socol, Pr. Roman Dâmboi, Pr. Valeriu Dâmboi, Pr. Ioan Fătu, Pr. Constantin Pică, Pr. Valeriu Comşa, Pr. Valeriu Crişan, Pr. David Suciu, Pr. Gheorghe Pop, Pr. Ioan Mişcoiu, Pr. Ioan Muntean, Pr. Vasile Pascu, Pr. Leonida Mehnevici, Pr. Petru Ulinici, Pr. Clement Postolache, Pr. Vasile Susan, Pr. Bogdan Radu şi Pr. Gherasim Frăţilă.

Pr. paroh Cosmin-Mihai Moldovan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 37 - februarie 2010

Numărul 36 din Apostolat

• Editorial: În palma lui Dumnezeu
• Cine suntem noi, creştinii? - Astăzi, mai mult ca niciodată, se simte nevoia ca noi, creştinii, să înţelegem cine suntem şi ce facem pe acest pământ.
• Lupta mântuirii: Fii destoinic, ştiind Cui crezi, cu ale Cui arme baţi război - un cuvânt al Părintelui Arsenie Boca
• Pe cine deranjează simbolurile creştine?- De ce imaginile imorale promovate de televiziune şi internet sunt tolerate, iar icoanele sunt intolerabile?
• Părintele Arsenie Boca – 20 de ani de la trecerea la Domnul - o nouă filă de jurnal de pelerin, tot de la Prislop.
• Certurile care se nasc între creştini - ultima predică a Părintelui Daniil Sisoev

Rubrica Pas în doi:

• La ce să fii atent(ă) când îţi alegi soţul/soţia
• Schimbarea poate veni prin necazuri, boală sau probleme la serviciu
• A vă ruga pentru rezolvarea problemelor materiale nu e păcat

Rubrica "Educaţie creştină":

• Cum să vă distrugeţi, în mod practic, copilul - sau... reţeta unui eşec sigur în educaţie
• Familia centrată pe copil / familia centrată pe Dumnezeu

Căsuţa copiilor:

• Vameşul şi fariseul

Rubrica "Fii tânăr cu Hristos":

• De ce băieţii devin nesimţiţi, iar fetele pierd încet, încet, orice urmă de feminitate?
• A FI TÂNĂR ORTODOX - o lămurire
• DOUĂ GENERAŢII DE CARNE-DE-TUN - gânduri la un priveghi

Catehism: Simbolul de credinţă (XI)

Rubrica "Cu Dumnezeu în casă":

• Câteva recomandări pentru o slăbire sănătoasă
• Prăjitură Rafaello
• Supă de conopidă cu morcovi (de post)

Evenimente din Ţara Făgăraşului:

• Comoară de spiritualitate în haine româneşti - parada cetelor de feciori 2010
• Au fost buni de Crăciun - spectacolul de binefacere organizat de Parohia "Sf. Ilie" din Victoria
• Concert de colinde la muzeu
• Nou preot la Parohia Recea Vaida
• Iisus în inimile copiilor
• Dar de bucurie - grupul vocal "Apostolia" din Ţara Făgăraşului

Rubrica "Trecut şi prezent"

• Bisericile din Parohia Recea Nouă

Editorial: În palma lui Dumnezeu

Cu ceva ani în urmă, pe vremea când eram elev de liceu, am intrat la un moment dat într-o biserică. La intrare m-a surprins o imagine, care îl reprezenta pe Domnul Iisus Hristos într-o postură cât se poate de tristă... Cred şi acum că este, poate, cea mai tristă pe care am văzut-o vreodată. E o reprezentare destul de rară, dar este posibil să o fi văzut şi dumneavoastră pe undeva. Este vorba de Domnul Iisus Hristos Care stă într-o poziţie îngenunchiată, ghemuită, îmbrăcat într-o cămaşă albă, pătată de stropi de sânge. Într-o palmă ţine trupul neînsufleţit al unui copil avortat, iar cu cealaltă palmă îşi acoperă faţa, dar se observă totuşi că este foarte îndurerat şi plânge.
Această imagine vrea să ne arate adevărul că lui Dumnezeu îi pare rău pentru păcatele noastre, suferă pentru durerile noastre. Şi dacă imaginea pe care am descris-o vrea să ne arate cât de mult plânge Dumnezeu pentru un anumit păcat, respectiv pentru pruncucidere şi pentru fiecare copil avortat, de fapt se întâmplă la fel pentru orice păcat făcut de om. Dumnezeu ne ţine în braţe şi plânge pentru fiecare dintre noi atunci când păcătuim, pentru că păcatul nu este altceva decât o faptă prin care ne auto-mutilăm, ne auto-distrugem, chiar şi în cazurile în care pe moment ne provoacă plăcere.
Vă propun să facem fiecare dintre noi un exerciţiu de imaginaţie. Să ne gândim la păcatele noastre, la momentele şi împrejurările în care le-am făcut. În clipa aceea când săvârşeam păcatul, Domnul Iisus Hristos era alături de noi, îndurerat. Ne ţinea în palmă, aşa cum ţine în palmele sale lumea întreagă şi tot universul. Bucata aceea de pământ pe care ne aflam, încăperea aceea în care ne găseam atunci când am săvârşit păcatul nu era altceva decât palma lui Dumnezeu. Păcatul l-am făcut chiar sub privirea îndurerată a Mântuitorului.
Părerea de rău a lui Dumnezeu este aceea că nu suntem aşa cum ne-a făcut El să fim. Îi pare rău că în loc să-l căutăm pe El căutăm împlinirea şi fericirea în altă parte, în lucrurile materiale, vremelnice. Vrem să ne vină bucuria de la făpturi, de la lucrurile stricăcioase, de la persoanele neputincioase ca şi noi şi nestatornice. Dar adevărata fericire şi împlinire o găsim doar la El, doar atunci când suntem cu El, pentru că doar El ne oferă Bucuria pe care nimeni nu o poate lua de la noi.

Pr. Ovidiu Bostan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 36 - ianuarie 2010

Cine suntem noi, creştinii?

Astăzi, mai mult ca niciodată, se simte nevoia ca noi, creştinii, să înţelegem cine suntem şi ce facem pe acest pământ. Noi ştim că ne numim creştini, însă de foarte multe ori felul în care ne comportăm, gândim şi ceea ce facem arată clar că mai degrabă doar numele îl mai purtăm şi că singura diferenţă dintre noi şi cei necredincioşi este faptul că noi ne auto-intitulăm creştini, eventual că mergem (din când în când) la biserică şi… cam atât.




Ce pretindem şi ce suntem, de fapt?

Creştinii sunt oameni obişnuiţi; nu au mai multe daruri sau înzestrări decât ceilalţi. Numele de „creştin” vine însă de la „Hristos”, Cel care oferă puterea de a te deosebi de cei mânaţi de duhul lumii, puterea de a birui răul din suflet. De aceea creştinul ar trebui să aibă ceva în plus faţă de cei care i-au întors spatele lui Hristos: o viaţă curată. Să fie cinstit, bun, corect, să-i iubească pe cei din jurul său, astfel încât oricine ar intra în legătură cu el să ştie că a intrat în vorbă cu urmaşul lui Hristos.
Dumnezeu ne-a zis: "Fiţi sfinţi, precum sunt Eu." Nu sunt vorbe goale. El chiar ne dă puterea de a ne schimba. Vine El şi schimbă răul din noi, doar să-L chemăm şi să-L lăsăm să facă asta: să descopere, să cureţe, să vindece. Din păcate, aşa cum ne arătăm noi astăzi în comportamentul nostru, nu facem altceva decât să-i scârbim pe cei încearcă să se apropie de noi. În loc să le arătăm dragoste, noi le arătăm cât de tare putem să vorbim; în loc să le fim modele de curăţie, noi le trezim dezgustul prin cât de beţivi şi desfrânaţi putem fi; în loc ca cinstea să ne călăuzească viaţa, minciuna e la noi acasă ca şi la cei care nu au de-a face cu credinţa. Ba dimpotrivă, mulţi necredincioşi sunt mai curaţi şi mai cinstiţi decât cei care vin la biserică.
Încă din Vechiul Testament, Dumnezeu a lăsat oamenilor cele 10 porunci, cunoscute fiecăruia. Hristos ni le-a rezumat în două:

• 1. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău.
• 2. Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Creştinismul se bazează pe aceste două porunci. Ele sunt piatra de temelie, în care se ascunde chiar Dumnezeu. Împlinindu-le, Îl vom afla. Creştinul nu trebuie decât să le respecte pentru a se putea mântui. Noi facem aşa? Iar dacă nu facem, atunci ne mai putem numi creştini? Există o lege pe care nu o va putea păcăli nimeni: atunci când una zici şi alta faci, încrederea celorlalţi în tine se pierde şi ce zici nu va mai fi crezut.

Cu Dumnezeu nu se poate trişa

Hristos ne cere să lucrăm fiecare la măsura lui. El nu a venit numai pentru cei puternici sau foarte deştepţi sau învăţaţi. El a venit pentru toţi. El este Dumnezeu şi este sufletul lumii, al universului. Şi tot El ne învaţă ce să facem pentru a ieşi din robia păcatului, a durerii, a necazurilor. Trebuie doar să-L întrebăm, să fim sinceri, să căutăm sincer. Dacă vom încerca să trişăm, ne jucăm cu sufletele noastre. Omul se plânge că toate în lume merg rău. Sfinţii Părinţii spun clar: toate relele care vin, vin din cauza păcatelor oamenilor. Pentru că dacă oamenii ar asculta de cuvintele lui Dumnezeu, ar fi fericiţi.
Aşadar, nu ne rămâne decât să luăm aminte la noi înşine: suntem creştini sau nu? Vrem să fim fericiţi? Atunci să ne încredinţăm viaţa în mâinile lui Dumnezeu şi să începem prin dorinţa sinceră de a respecta cele două porunci!

Pr. Marius Corlean

Cum trăiesc creştinii în lume

Creştinii nu se deosebesc de ceilalţi oameni nici prin pământul pe care trăiesc, nici prin grai, nici prin haine; fiindcă nu locuiesc în oraşe proprii, nu se folosesc de un dialect paralel şi nici nu duc o viaţă paralelă. Învăţătura lor n-a fost găsită printr-o invenţie sau cugetare a unor oameni curioşi, nici nu promovează vreo doctrină omenească, ca alţii.
Locuind în cetăţi greceşti ca şi barbare, cum s-a hărăzit fiecăruia, şi urmând obiceiurilor locului în ce priveşte hainele, regimul hranei şi restul vieţii, arată o vieţuire minunată şi recunoscută de toţi ca nemaivăzută.
Locuiesc în ţări proprii, dar ca nişte emigranţi, iau parte la toate treburile publice ca nişte cetăţeni şi suportă toate îndatoririle ca nişte străini. Orice pământ străin le este patrie, şi orice patrie le este străină.
Se căsătoresc toţi, nasc prunci, dar nu-şi aruncă odraslele. Stau la o masă comună, dar nu şi la un pat comun. Sunt în trup, dar nu vieţuiesc după trup. Petrec pe pământ, dar au cetăţenia în cer. Se supun legilor hotărâte şi prin vieţile lor biruie legile. (…)
Sunt necinstiţi şi se slăvesc în necinstiri. Sunt umiliţi şi sunt îndreptaţi. Sunt defăimaţi şi binecuvintează; sunt ocărâţi şi cinstesc pe cei ce-i ocărăsc. (…)
Simplu spus, ceea ce este sufletul în trup aceasta sunt creştinii în lume. Sufletul e răspândit ca o sămânţă în toate mădularele trupului, iar creştinii sunt răspândiţi în cetăţile lumii. Sufletul locuieşte în trup, dar nu este din trup; iar creştinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume. Sufletul nevăzut e deţinut într-un trup văzut, iar creştinii sunt cunoscuţi că sunt în lume, dar cinstirea pe care o aduc lui Dumnezeu rămâne nevăzută.
Trupul urăşte sufletul şi se războieşte cu el, deşi nu e cu nimic nedreptăţit de el, pentru că e împiedicat să se bucure de plăceri, şi pe creştini lumea îi urăşte, deşi nu e cu nimic nedreptăţită de ei, pentru că se împotrivesc plăcerilor.
Sufletul iubeşte trupul care-l urăşte şi mădularele lui; iar creştinii iubesc şi ei pe cei ce îi urăsc pe ei. Sufletul e închis în trup, dar el ţine la un loc trupul; şi creştinii sunt deţinuţi în arestul lumii, dar ei ţin la un loc lumea.
Sufletul nemuritor locuieşte într-un cort muritor; iar creştinii locuiesc şi ei în corturi stricăcioase aşteptând nestricăciunea în ceruri. (…)
Într-o atât de mare poziţie i-a pus Dumnezeu, pe care nu le este îngăduit a o părăsi.

Epistola către Diognet

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 36 - ianuarie 2010