La 24 de ani de la mutarea la Domnul, Părintele Arsenie Boca e mai viu ca niciodată

Numărul celor care îl caută pe Părintele Arsenie este tot mai mare. La Prislop, la Sâmbăta, la Drăgănescu, pelerinajul nu mai ţine de aniversări şi anotimp, ci a devenit neîntrerupt. Iată un buchet de cuvinte ale Părintelui, ca merinde pentru 28 noiembrie, ziua în care l-am pierdut pe Părintele din viaţa pământească, dar am câştigat rugător puternic în Ceruri.

ACASĂ

Toţi oamenii, fără deosebire, suntem în aceeaşi vreme şi fiii oamenilor şi fiii lui Dumnezeu. Adică, după trup suntem făpturi pământeşti, iar după duh, făpturi cereşti, care însă petrecem vremelnic în corturi pământeşti. De la Dumnezeu ieşim, petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarce şi ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea. ^{(„Cărarea Împărăţiei”)}

APROAPELE

Când trăim zilele noastre pământeşti conduşi de porunca iubirii de Dumnezeu, altfel vedem pe aproapele; îl vedem cu ochiul lui Dumnezeu: nu-l judecăm, nu-l osândim, nu-l blestemăm, nu-l urâm, nu-l despărţim de noi, îl răbdăm, îl aşteptăm – mai ales îl înţelegem. Ca să ne putem purta cu el aşa, trebuie să ştim în mod reflex, adică dintru adânc şi mai înainte de orice luare prin surprindere, că el (oricine ar fi el), e – şi el – fiu al lui Dumnezeu, şi că noi toţi suntem fraţi, fiii Aceluiaşi Părinte. ^{(„Omul în haină de in…”)}

ASCULTARE

Pe calea mântuirii nu poţi merge singur, ci dus de mâna nevăzută a lui Dumnezeu, prin mâna văzută a slujitorilor Săi: preoţii Bisericii = ascultarea din dragoste = smerenie. De îndată ce umbli de capul tău, te faci bucurie dracilor, orice ai face. „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească” – că altfel tu nu poţi deschilni (discerne) între cele ce-s: 1) de la Dumnezeu; 2) de la fire şi 3) de la diavol. Că diavolul umblă să ţi le bage în minte şi să te facă să le crezi ca ale tale sau chiar ale lui Dumnezeu, ori ele erau ale lui şi tu nu ştiai şi nici pe cine ştie nu te lasă să întrebi; că bagă bucurie necurată în tine şi mândrie cum că tu eşti mai deştept ca alţii, şi aşa să nu întrebi pe cine ştie şi să prinzi tâlharul. ^{(„Omul în haină de in…”)}

BOALĂ

De unde începe slăbănogirea? - De la socoteala trufaşă a minţii. I se pare ei că e mai bine să nu se conducă după poruncile lui Dumnezeu, ci după capul ei, mai bine zis după păcat. Iar păcatul dă cu omul drept în plata păcatului cum ai da cu oiştea-n gard. Tot minte slabă dovedesc şi aceia ce nu vor să vie la ştergerea păcatelor; aceia n-au ce aştepta tămăduirea bolilor. Ajută doctorii, dar minţii îi ajută Dumnezeu. Dacă oamenii şi-ar potrivi purtările după poruncile lui Dumnezeu, care sunt poruncile firii, şi n-ar face din legi fărădelegi, ar ocoli, ar preveni toate pacostele necazurilor; dar aşa, drept în ele-şi sparg capul; – şi apoi umblă plângând... Lasă-te frate condus de un sfat dumnezeiesc, că de nu, capul care n-ascultă odată se sparge şi n-are cine-1 lega. ⁽„Cuvinte vii”⁾

NATURĂ

Dacă omul ar fi cine se crede, ar da ordin naturii şi ea ar trebui să îl asculte. Dar ea n-ascultă decât de Făcătorul ei. De aceea noi, cunoscându-L pe El stăpânul ei, noi ne rugăm, şi, deşi nevrednici, Dumnezeu ne ascultă rugăciunea.

Natura nu ascultă de autoritatea omului, ci ascultă de autoritatea lui morală, de sfinţenia lui. Ascultă de acea înrudire a omului cu Tatăl său şi făcătorul naturii. Natura nu se impresionează de frumuseţea omului, prea puţin de ştiinţa lui, şi deloc de autoritatea lui. Ascultă însă de smerenia lui. („Cuvinte vii”)

NECAZURI

Nouă toate necazurile ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii însă tare greu pricep, că ispăşirea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. ^{(„Despre îndumnezeirea omului”)}

OMUL MODERN

Omul modern, din punct de vedere structuralist, e om vechi, foarte vechi. În el mintea, raţiunea, e total supusă simţurilor, în loc să fie invers. Poftele lui iraţionale înconvoaie mintea în serviciul lor şi al justificării lor. De aci conflictul între generaţii şi conflictele sociale. Asta-i structura omului căzut în păcat. Mintea nu mai vede mai departe, nu mai vede prin lucruri, ci numai lucrurile şi interesele – pragmatismul. ^{(„Omul în haină de in…”)}

JUDECARE

•  Zace în noi o tainică răutate, căreia îi place să descopere nedesăvârşirile fraţilor noştri şi iată de ce, gata, stăm să-i judecăm, uitând că judecata inimilor numai dreptul lui Dumnezeu este. În loc de a cerceta cu atâta pornire ispititoare cugetul altuia, să ne coborâm în al nostru: găsi-vom destule temeiuri să fim îngăduitori faţă de aproapele nostru şi să tremurăm pentru noi înşine. Nu ai decât sarcina ta însăţi şi nu vei răspunde decât de tine. Nu judeca, ca să nu fii judecat. ^{(„Despre îndumnezeirea omului”)}

• Din osândirea aproapelui îţi vor veni peste cap o mulţime de primejdii, şi anume să vă spun numai două:

- Vei cădea şi tu în toate păcatele pe care le-ai osândit la alţii – ca drept învăţătură de la Dumnezeu, că erai dator să te milostiveşti, iar nu să osândeşti. Drept aceea, când vezi vreun păcat la fratele tău, fă lucrul lui Dumnezeu, roagă-te pentru el să-l ierte Dumnezeu şi să te ierte şi pe tine; şi adu-ţi aminte: oare nu-l vei fi făcut şi tu? Dumnezeu îndeamnă la milostivire, diavolul la osândire. Puteţi vedea care-i mai aproape de voi!

- A doua primejdie: în osândirea aproapelui alunecă:

1. toţi cei ce nu iartă

2. toţi iubitorii de sine

3. toţi cei ce se îndreptăţesc pe sine înaintea lui Dumnezeu.

Aceştia nu se pot pocăi de păcatele lor şi se îndrăcesc la minte şi cad din Duhul lui Dumnezeu într-un duh potrivnic, despre care scrie că nu vor avea iertare în veacul veacului. „Dracii n-au iertare, iar cine dintre oameni nu iartă va avea plată cu dânşii.” ^{(„Omul în haină de in…”)}

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 76, noiembrie-decembrie 2013 

Din Chişinău, de Ziua Părintelui Arsenie

După cedarea Basarabiei, în 1940, ruşii au dat voie pentru o singură zi ca cine vrea să plece din ţară, să plece. În gară, oamenii disperaţi se înghesuiau să prindă ultimul tren, abandonându-şi până şi bagajele, numai să poată să se urce în trenuri. Părintele Arsenie Boca se întorcea şi el în ţară.  La Chişinău studiase tehnica metaloplastiei şi a poleirii cu aur a icoanelor.  În priveliştea devastatoare a dezorientării şi învălmăşelii  generale din gară, vede un om cu înfăţişarea unui cerşetor, a cărui privire se pierdea în zare, dar  cuprindea în acelaşi timp toate trenurile şi pe toţi oamenii cu o nesfârşită durere. Primul impuls a fost  acela de a-l ajuta cu ceva pe cerşetorul  a cărui privire îl răscolise. În doar câteva secunde, cât s-a  întors să caute în bagaj, ca să-i dea din pâinea pe care o avea, cerşetorul a dispărut. O voce din nevăzut i-a rămas, însă, întipărită în conştiinţă: ”Nu vreau pâinea ta, ci vreau inima ta!”.  Părintele Arsenie Îl văzuse în Persoană pe Iisus.

Câte întâlniri  va mai fi avut Părintele Arsenie cu Domnul Iisus Hristos! Şi câte viziuni îi va fi umplut cu dumnezeire sufletul, încât a putut să redea ca nimeni altul, cu mijloacele pictorului sfinţit de harul alegerii sale ca martor al Supremului Adevăr, chipul lui Iisus din icoanele pe care le-a pictat mai apoi la Prislop şi la Drăgănescu...

Cerul Chişinăului efectiv mai înalt şi mult mai intens albastru deasupra clădirii gării, care poartă pe arcul unui portal inscripţionată în limba română şi în limba rusă denumirea localităţii, îmi evocă îmbogăţit Privirea Eternă a Mântuitorului, de pe cer, deasupra munţilor noştri, de acasă, în tabloul Iisus în Munţii Făgăraşului, icoană făcătoare de minuni.

Nuanţe şi nuanţe de trăire îmi amplifică aici, la Chişinău, vederea mea neputincioasă, de pământ. Dar ţin minte şi citesc fără scris, în apele răsfrânte din aura care aprinde tot cerul de aici şi de deasupra munţilor de acasă,  cuvintele lui Iisus Hristos, Mântuitorul: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!”

Zori...

“– E cerul mai înalt, mai sus, aici!”

Îmi spun din zbor sprinţare rândunici.

Eu le răspund cu un salut de dor

De pe Taborul meu interior.

Schimbat la faţă, sufletul adus

Să-L vadă-aici, în gară, pe Iisus,

Citea pe trenul pentru călători

O destinaţie ciudată: ZORI!
Scris pe vagon traseul: Sat şi oraş

Din Chişinău şi până-n Făgăraş.

Cu ochi de zare, Sfântul Protector

Mi-apare îmbrăcat în cerşetor...

Îi sar cu pâinea-n faţă, îl iubeam.

Îi dau cu bucurie tot ce am.

Îmi prinde mâna şi mă trage sus.

În tren, schimbat la faţă, stă Iisus,

Cu chipul minunat, strălucitor;

Ştiu bine că e-n tren, ca pe Tabor.

.....................................................

Mă reculeg din visul meu frumos...

În fiecare chip văd pe Hristos!...

                               Din Chişinău,  

                               Maria GABOR

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 76, noiembrie-decembrie 2013

Pe urmele Părintelui Arsenie Boca. Chilia din Munţii Făgăraşului

„La munţi, suflete, să ne ridicăm; mergi acolo de unde vine ajutorul.” (Cântările Învierii, glasul 5, antifonul 2)

Pentru făgărăşeni chilia Părintelui Arsenie este „la o aruncătură de băţ”, cum se spune. Cu toate acestea, mulţi dintre noi – prea mulţi – nu au străbătut niciodată acest urcuş, montan şi duhovnicesc în acelaşi timp.

Pretextul pentru noi a fost resfinţirea unei troiţe amplasată în apropierea Cabanei Sâmbăta de Asociaţia Pentru Isihasm din Făgăraş. Crucea, fixată în 2010 pe drumul spre chilie, a fost deteriorată de o avalanşă în această iarnă şi a trebuit reparată, schimbându-i-se şi amplasamentul.

Momentul a fost hotărât de părintele Dometie de la Sâmbăta, care ne-a şi însoţit, iar grupul s-a format după un scop comun: dorinţa de a ne înălţa duhovniceşte, împletită cu dragul de Părintele Arsenie. Am pornit astfel împreună în dimineaţa zilei de sâmbătă, 30 iunie, un grup de peste 20 de persoane. De diverse vârste (de la 16 la peste 60 de ani), cu diverse stări sufleteşti (de la teama de traseu a novicilor la seninătatea celor experimentaţi), cu diverse ritmuri de urcare, ne-am bucurat cu toţii de minunăţia pe care Domnul a pus-o în asceza urcuşului şi de comuniunea extraordinară pe care o oferă acesta.

Ne-am reunit în faţa troiţei din apropierea Cabanei Sâmbăta, oferind Domnului toată osteneala şi bucuria, în rugăciunea comună de sfinţire a crucii. Primind înapoi înmiit, am pornit cu nădejde spre chilie, pe panta aproape verticală. Am ajuns tot pe rând, alăturându-ne treptat rugăciunii începute de cei mai râvnitori ai grupului. După ce am sorbit din duhul Părintelui prezent în aceste locuri unde a urcat de nenumărate ori, după ce ne-am adăpat din apa dumnezeiesc de bună a izvorului amenajat tot de Sfinţia sa, ne-am pornit încet înapoi. Un scurt popas de întărire şi cu hrană trupească ne-a fost nou prilej de mulţumire pentru frumuseţea sufletească a grupului. Uşuraţi de nădejde şi de dragostea oamenilor şi a Sfinţilor, ne-am reîntors, încet, pe câmpul de luptă de jos, al războiului nevăzut.

Natalia Corlean

Chilia Părintelui Arsenie Boca

Se află pe Valea Sâmbetei, în apropierea Cabanei Sâmbăta. Lucrările au început în iunie 1943, la indicaţiile Părintelui Arsenie, care trimitea periodic aici bărbaţi la lucru, dintre făgărăşenii care veneau la mănăstire. Părintele Teofil spune că încăperea pe care o avem azi e doar un început, din care urma să se desfacă o cameră la stânga; Părintele Arsenie a renunţat la săpături pentru că a constatat că se infiltrează apa, dar şi pentru că regimul comunist considera acest loc un punct de întâlnire cu luptătorii din rezistenţa anti-comunistă.

„În activitatea sa de stareţ al Mănăstirii Brâncoveanu, ca organizator al activităţilor mănăstireşti, Părintele era foarte mult ajutat de credincioşii care veneau pentru rugăciuni şi sfaturi, ori numai să-l vadă şi să-i asculte predica. Mulţi rămâneau la mănăstire câteva zile sau chiar săptămâni şi îl ajutau la treburile gospodăreşti. Aşa s-a amenajat o grădină frumoasă lângă stăreţie şi s-a tras un fir de apă curgătoare prin grădină. S-au adus pietre mari, cu care trase de bivoli, şi s-au făcut mese de piatră şi bănci de mesteacăn; s-au plantat pomi şi flori. (…)

Părintele Arsenie şi-a propus să facă o chilie sus pe munte, către Cabana Sâmbăta, un loc de retragere pentru rugăciune şi meditaţie. Mulţi credincioşi au săpat în piatră pentru această chilie. Am săpat şi eu, după puterile mele. (…) La chilia de pe munte, Părintele a captat nişte izvoraşe şi a făcut un jgheab pe care curgea apa, o apă rece şi bună.” (Pr. Ioan Sofonea)

Ghidul pelerinului

Drumul porneşte de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus (670 m altitudine), continuă o porţiune pe drum forestier, practicabil cu maşina, apoi pe potecă de munte marcată cu un triunghi roşu (2-3 ore), până la Cabana Sâmbăta (1400 m altitudine). De aici se urmează alt semn (cruce albastră), pe o potecă la dreapta. Această ultimă parte este mai dificilă şi abruptă, chilia aflându-se la aproximativ 1600 m altitudine, iar traseul durează 20-30 minute.

 Gânduri de pelerin

„Ca un mare şi împătimit amator de pelerinaje, cum bine mă cunosc mulţi, m-am bucurat să fiu şi eu printre cei care s-au nevoit să urce la chilia Sfântului Părinte Arsenie. Echipat milităreşte şi în ritm de montaniard antrenat, fiind mai în faţa "plutonului", am admirat şi sosirea rând pe rând a şirului de creştini care se opreau grupat în faţa crucii de lângă cabană care aştepta resfinţirea. La fel priveau şi alţi turişti, miraţi să vadă ce se va întâmpla acolo. Minunată şi mişcătoare privelişte. După scurta slujbă de sfinţire a crucii, de către părintele Dometie de la Mănăstirea Sâmbăta, creştinii noştri au început urcuşul pieptiş spre chilie, unul câte unul, iar eu fiind de data asta ultimul, iarăşi am avut o imagine demnă de admirat. Însă la capăt de potecă, la chilie, după o trudă binecuvântată, ne-a aşteptat oboseala împletită cu bucurie şi satisfacţie deplină pentru o vreme ce stă pe loc şi te îndeamnă să gândeşti şi să vezi altfel. Aşa aş îndemna pe cât mai mulţi făgărăşeni să mai lase unele griji şi să se îngrijească de câte un scurt pelerinaj, de acest fel, dătător de viaţă, sănătate şi bucurie a comuniunii.”

Pr. mil. Gherasim Frăţilă

„Am pornit fără aşteptări; doar cu emoţia şcolărească a drumeţiei. Lipsa antrenamentului fizic s-a topit în bucuria comuniunii. Faptul că între noi erau cunoscători ai muntelui, siguri şi bine echipaţi, ne-a dat curaj celor neduşi de mult în excursie. Sunt ani de când nu mai bătusem munţii Făgăraşului. La o săptămână după, am încă în nări mirosul ascuţit al libertăţii. Munţii sunt o biserică mare. Sfinţii nu sunt pictaţi pe pereţi, dar sunt la fel de aproape. Altarul e sus, atât de sus cât poate ajunge fiecare. Iar darul e comuniunea deplină cu toţi care au fost acolo înaintea ta. Muntele te provoacă la seriozitate. Un pas greşit, o pauză prea lungă şi te-ai rătăcit. La fel ca în viaţa duhovnicească, e important să poţi conta pe cei care urcă la umăr cu tine. Bucuria de a cânta Maicii Domnului un Acatist pe aceeaşi stâncă pe care s-a rugat Părintele Arsenie o înţeleg deplin doar cei care au fost acolo. Muntele e atât de bogat şi de aproape. Greu de înţeles de ce ne bucurăm de ale lui atât de rar.”

Oana Dobrin

„Nu ştiam prea multe – unde mergem exact, cum ajungem, cine vine, ce o să facem acolo... Ştiam doar că dacă este de trecut pe la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta şi de ajuns pe unde a poposit Părintele Arsenie Boca, mergând cu prieteni dragi şi de nădejde, nimic nu ne va sta în cale şi toate vor fi bune. M-a mirat o frumoasă „coincidenţă“: de puţin timp mă apucasem să citesc cartea “Să ne rugăm 8 zile cu Părintele Arsenie Boca” a Părintelui Constantin Necula.

Atât urcatul, cât şi coborâtul au fost o bucurie şi o continuă descoperire – a naturii, a oamenilor frumoşi cu care am călătorit sau pe care i-am întâlnit pe drumul prin pădure, a povestirilor lor, a gândurilor care duceau către sensurile ce zac în fiecare pas, în cărarea strâmtă, pieptiş-urcătoare, a râpei tăcute cu bolovani, pietre şi tufişuri, a rugăciunii şi dialogului tăcut cu cei ce înainte au călătorit pe aici, cu cei ce şi-au găsit adăpost în munţi în vreme de restrişte şi cumpănă, mulţi dintre ei aflându-şi sfârşitul din asta, cu Părintele Arsenie, cu Sfinţii lui Dumnezeu.

Am ajuns cu bine şi ne-a rămas gândul bun să dea Domnul să mai împreună-călătorim şi altădată!”

Mirela Scăunaşu

O ridicare către Cer, cu ajutorul Sfinţilor care ne-au însoţit, chiar dacă noi nu îi pomenim încă în calendar. O senzaţie unică, de limpezire a atmosferei exterioare, interioare şi inter-personale. Am fost impresionată de relaţiile calde care se stabilesc între necunoscuţi, nu neapărat credincioşi, ci simpli doritori de drumeţie. La înălţime parcă poverile răutăţii, judecării şi egoismului, erau prea grele pentru a fi căţărate pe munte şi rămăseseră undeva jos. Cu atât mai mult între cei însufleţiţi de dorul de a trăi permanent în prezenţa lui Dumnezeu şi în compania Sfinţilor… O comuniune imposibil de exprimat în cuvinte. O stare de preînchipuire a Raiului care îţi lasă în suflet un dor nestins care se cere re-adăpat. Măcar din când în când.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 66 - iulie 2012

Lansarea unei cărţi mult aşteptate: „Părintele Arsenie Boca, o viaţă închinată schimbării vieţii noastre”

Editura Agaton, din cadrul Asociaţiei pentru Isihasm – filiala Făgăraş, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox din localitatea noastră au organizat joi, 10 mai, lansarea celei mai recente apariţii editoriale, „Părintele Arsenie Boca, o viaţă închinată schimbării vieţii noastre”. 

 

La evenimentul care a avut loc în sala mică a Casei de Cultură au participat Pr. protopop Marcel Dobrea, Natalia Corlean – cea care s-a îngrijit de apariţia acestei cărţi, Ioan Cişmileanu – editorul cărţilor de mărturii despre Părintele Arsenie Boca apărute la Editura Agaton, Prof. Maria Gabor, Bogdan Juncu, Alexandru-Mihail Niţă (Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus). Volumul s-a bucurat de apreciere din partea tuturor invitaţilor, fiecare dintre ei subliniind noutatea şi importanţa acestei cărţi atât pentru credincioşii făgărăşeni, cât şi pentru toţi cei care vor să descopere rodul ostenelilor şi bucuriile minunate pe care personalitatea remarcantă a Părintelui Arsenie le-a lăsat în urma sa.

Cu un pas mai aproape de canonizare

În deschiderea evenimentului, părintele protopop Marcel Dobrea a evocat personalitatea Părintelui Arsenie Boca prin prisma mărturiei unor ierarhi: „stâlpul de foc al neamului românesc” – PS Daniil Partoşanul; „L-am cunoscut pe Părintele Arsenie şi am văzut harul lui Dumnezeu asupra lui” – ÎPS Laurenţiu Streza, dar şi printr-o mărturisire inedită a întâlnirii sale personale cu Părintele Arsenie. Părintele protopop şi-a mărturisit şi convingerea că în curând vom trăi momentul canonizării Părintelui Arsenie, pentru că este tot mai căutat şi tot mai iubit, numărul celor care merg la mormântul său de la Prislop fiind tot mai mare, de la an la an.
Natalia Corlean, prin mâna căreia volumul se prezintă ca un frumos ghid de călăuzire în biografia Părintelui Arsenie şi a lucrării sale, a prezentat structura cărţii, marcând ca firească apariţia acestui volum tocmai la Făgăraş prin prisma faptului că la Mănăstirea Sâmbăta de Sus activitatea Părintelui Arsenie a fost una productivă şi eficace, fiind practic singura perioadă în care Părintele Arsenie s-a bucurat de libertatea propovăduirii. Fiind preoteasă şi acumulând experienţă în arta literei şi a cuvântului duhovnicesc prin calitatea sa de redactor şef al publicaţiei Apostolat în Ţara Făgăraşului şi redactor în cadrul Editurii Agaton – aceastea fiind numai câteva din activităţile domniei sale, Natalia Corlean a reuşit să imprime acestui volum o prestanţă remarcată şi apreciată şi de ceilalţi invitaţi.
Cuvinte de apreciere au fost adresate şi de profesoara Maria Gabor, care ne-a transmis emoţia şi şansa descoperirii pe calea vieţii sale a Părintelui Arsenie, dar şi ajutorul pe care l-a primit de-a lungul timpului prin vizitarea mormântului şi a locurilor pe unde a trecut Părintele. Doamna Gabor a subliniat faptul că Părintele Arsenie Boca merită să fie apreciat şi făcut cunoscut tuturor, iar efortul depus de doamna preoteasă Natalia Corlean este unul de natură să favorizeze şi o viitoare recunoaştere a sfinţeniei părintelui Arsenie Boca de către autorităţile bisericeşti abilitate.

„Cel mai căutat om din ţară”

Fratele Alexandru Mihail Niţă, scriitor, poet, romancier – vieţuitor al Mănăstirii Brâncoveanu, a atras atenţia în mod deosebit asupra activităţii Părintelui Arsenie în ceea ce priveşte arta sa picturală, foarte mulţi din cei prezenţi fiind impresionaţi de arta detaliului prezentată şi adusă în prim-plan din pictura uimitoare şi profetică dezvoltată de Părintele Arsenie. S-a subliniat mai ales faptul că pictura Părintelui nu poate fi înţeleasă fără detaliile deosebit de sugestive prin care omul poate trece dincolo de realitate, spre o trăire profundă şi autentică.
Părintele Răzvan Lucian Petcu, parohul bisericii din Drăgănescu, pictată de Părintele Arsenie Boca, a trimis o scrisoare participanţilor la acest eveniment, momentul citirii ei fiind unul emoţionant, evocândul pe cel care „la ora actuală este cel mai căutat om din ţara noastră”. Părintele Răzvan a transmis şi bucuria sa pentru apariţia aceasta editorială, subliniind că mărturia oamenilor şi a celor ce l-au cunoscut va duce într-un final şi la o recunoaştere a sfinţeniei sale: „putem spune astfel că Părintele Arsenie a trudit şi trudeşte în folosul mântuirii oamenilor atât în trecut, cât şi în prezent. De aceea mulţi credincioşi, folosindu-se de roadele harismatice ale Părintelui Arsenie Boca, îl consideră pe acesta un om sfânt dăruit de Dumnezeu poporului român, un sfânt care pe drept cuvânt s-ar putea numi Sfântul Arsenie Românul”.

O prezenţă reală şi vie

În final, domnul Bogdan Juncu, citat adesea şi în cartea ce a fost prezentată în cadrul acestui eveniment cultural, a fost invitat pentru a fi o mărturie vie a minunilor Părintelui Arsenie. În cuvântul său, dânsul a evocat o serie de întâmplări şi îndrumări care i-au marcat viaţa pentru totdeauna.
Ca o concluzie a acelei seri minunate, putem spune că suntem datori să mărturisim ce reprezintă Părintele Arsenie pentru noi prin urmarea îndrumărilor sale în vieţile noastre. Această urmare este cea mai bună dovadă pe care o putem aduce despre sfinţenia Părintelui, iar această carte ne este de un real folos în împlinirea ei.
Alexandru Socaciu

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 65 – iunie 2012

Notă:
Volumul se poate comanda şi online de la librăria Editurii Agaton:

• ediţia broşată - 35 lei
•  ediţia cartonată - 40 lei

Oamenii umblă după făcători de minuni

Există astăzi o fugă după minuni, după o rezolvare imediată (adică magică) a problemelor. Când dă de greu şi de probleme, omul aleargă la Dumnezeu ca la un prestator de servicii bun la toate, care poate rezolva orice problemă. După ce primim ajutorul, cel mai adesea renunţăm la El, tot ca la un prestator de servicii: eu cu treaba mea, El cu a lui. Care este însă minunea cea mai mare, după care ar trebui să alergăm din tot sufletul, căci ea ne-ar rezolva toate necazurile? Ne spune Părintele Arsenie:

• Oamenii umblă după făcători de minuni – fie ei şi vrăjitori. Dar vă spun că minunea cea mai mare e înnoirea vieţii tale pe temelia ei Iisus Hristos; e încreştinarea voinţei tale: asta-i minunea cea mai mare, care ne stă cu adevărat la îndemână şi ni s-a dat nouă poruncă: „înviaţi pe cei morţi!” După învierea ta tânjeşte Iisus. Ce însemnează aceasta n-ar putea să ţi-o spună mai bine decât înşişi cei ce au înviat din moarte sigură, ca dintr-un vis urât.
• Darul iertării păcatelor e mai mare decât darul minunilor, întrucât priveşte sufletul; pe când minunile privesc de obicei trupul. O iertare a sufletului, o curăţire a lui, uneori e o adevărată înviere din morţi, şi-i mai de preţ aceasta decât tămăduirea unui picior.
• Fără darul minunilor între oameni ne putem mântui, dar fără darul preoţilor, al iertării păcatelor, nimeni nu se mântuieşte.
• Iisus n-a pus accentul pe minuni, ci pe cunoaşterea lui Dumnezeu şi pe curăţia inimii, iar la acestea se ajunge, de cele mai multe ori, plângând.

Părintele Arsenie Boca

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012

Părintele Arsenie Boca şi Evanghelia din Galaţi

În biserica Parohiei Făgăraş-Galaţi poate fi văzută şi sărutată o Sfântă Evanghelie a cărei ferecătură este lucrată de mâinile Părintelui Arsenie Boca. Pentru a afla povestea ei şi a unor vremuri crunte, de neînchipuit pentru cei care nu le-au trăit, părintele paroh Cornel Ursu ne-a oferit lucrarea doamnei Elena Manta, din care am extras un episod relatat de părintele Ioan Comşa, paroh între anii 1936-1978. Considerat de către Securitate ostil noului regim comunist, părintele Comşa era pus sub urmărire şi a fost ridicat de câteva ori. Una dintre arestări a avut loc în 1948. În relatarea ei apare întâlnirea cu Părintele Arsenie, pe care îl cunoştea din facultate, şi povestea Evangheliei.


„Dimineaţa am fost legaţi cu cătuşe şi sârmă ghimpată şi am fost duşi la Braşov, la Securitate, în vila „Popovici” şi ne-au băgat într-o cameră unde era o forfotă înspăimântătoare. Acolo era un dulap şi un oarecare a deschis uşa şi m-a băgat în acest dulap şi am simţit că mă sufoc. M-au scos afară înjurându-mă şi lovindu-mă. M-au băgat într-o celulă mică, încât nu puteai să stai decât în picioare, unde era un bec electric de mare voltaj care te orbea, umezeală, murdărie şi miros de urină. Acolo am fost ţinut, cred, patru zile, cu o bucată de pâine. Când m-au scos eram năucit de oboseală. M-au dus pe nişte trepţi în sus şi m-au pus într-o cameră, au încuiat uşa după ce mi-au luat şiretele de la bocanci şi cureaua. După un timp au venit trei indivizi cu bastoane de cauciuc. Pe unul îl ştiam că este Ionescu Brăila din Făgăraş. În această cameră erau două birouri faţă în faţă. Brăila în faţa mea. A scos o foaie de hârtie şi mi-a dat-o de am citit-o. Erau douăsprezece puncte la care mi-a spus să răspund afirmativ. Douăsprezece capete de acuzare. După ce le-am citit, mi-am dat seama că răspunzând aşa era o condamnare grea şi sigură. Am spus că nu răspund la asemenea acuzaţii mincinoase. M-a lovit cu bastonul peste cap şi pe urmă pe unde apuca. Dădea cu toată forţa. Nu am vrut să recunosc nimic şi din nou începea bătaia. (…) Aşa au ţinut-o, cred, vreo două săptămâni.
Aceste bestii vroiau să recunoaştem că am organizat mişcare legionară şi ajutorul legionar din jurul Făgăraşului şi la Rupea. Eu nu am fost la Rupea niciodată şi nu voiam să-mi pun ştreangul de gât. Bătaia şi înfometarea erau argumentele lor. Apare la un moment dat şeful Securităţii, Tomescu, care mi-a zis că dacă nu recunosc, „schimbăm foaia”. Şi cu adevărat, au schimbat-o. A doua zi mi-au legat mâinile cu o împletitură de lână şi m-au pus „la fus”. Printre coate au băgat un drug de fier şi e sub genunchi şi m-au făcut ca un vârtej, cu tălpile goale şi fundul gol. Loveau pe tălpi, pe fund şi peste testicule. După ce am fost aproape leşinat, m-au aruncat pe jos şi au turnat o găleată de apă peste capul meu şi m-am dezmeticit. Mi-au ordonat să scriu. Le-am arătat mâinile. Degetele erau aşa de umflate încât nu mai puteam ţine tocul în mâini şi i-am zis lui Brăila să scrie. Miroseau a băutură, căci toţi erau beţi. El citea, eu ziceam că nu semnez. Imediat curgeau bastoanele în cap. atunci mi-au spart timpanul la urechea dreaptă. Am asurzit imediat şi mă lua cu ameţeli. M-au dus în celulă, a doua zi din nou la anchetă, cu bastoane, „cu fusul”, cu tocmeală şi lovituri, din două în două zile. Cu mare greutate am răspuns la şase întrebări şi am semnat cu greu. Mi-au luat bocancii şi m-au dus într-o cameră la subsol, unde era un prici pe colţul căruia m-am aşezat, murdar şi plin de sânge. Acolo erau o sumedenie de oameni. (…)
Dintr-un colţ din fundul camerei am văzut că se ridică cineva îmbrăcat în reverendă albă şi a venit lângă mine. M-am mirat mult, că nu ştiam că şi Părintele Arsenie Boca este arestat şi în anchetă. Pe Părintele Arsenie l-am cunoscut de foarte mulţi ani şi eram prieteni. Această prietenie a durat până la moartea Părintelui. El nu m-a întrebat nimic, că ştia că eram contra comunismului. Pe Părintele Arsenie îl duceau la anchetă seara şi venea dimineaţa. M-a luat de pe marginea priciului şi mi-a făcut loc lângă el şi m-a spălat şi oblojit. Avea un moral foarte ridicat şi permanent un zâmbet de satisfacţie pe buze. O, Părinte Arsenie! Ai tămăduit rănile celui ce căzuse între tâlhari! Părintele Arsenie era acolo la Securitate un stâlp de lumină pentru sufletele chinuite şi disperate şi deznădăjduite de situaţia în care ţara întreagă era căzută pe mâini de bestii...
Am stat acolo până ce m-am refăcut, cred că două săptămâni, şi de acolo m-am dus la închisoarea din Braşov. Pe Părintele Arsenie l-am lăsat acolo. Târziu, după ce m-am eliberat, am auzit că l-au dus la Canal. L-am văzut peste câţiva ani când lucra la Schitul Maicilor în Bucureşti. I-am dus acolo material inoxidabil şi mi-a lucrat ferecătura de Evanghelie, care se poate vedea în biserica din Galaţi.”

(Pr. Ioan Comşa, în volumul Elena Manta – Galaţi-Făgăraş: loc de întâlnire a două binecuvântate ţinuturi româneşti)

Apostolat în Ţara Făgăraşului, nr. 58 - noiembrie 2011