„Dimineaţa am fost legaţi cu cătuşe şi sârmă ghimpată şi am fost duşi la Braşov, la Securitate, în vila „Popovici” şi ne-au băgat într-o cameră unde era o forfotă înspăimântătoare. Acolo era un dulap şi un oarecare a deschis uşa şi m-a băgat în acest dulap şi am simţit că mă sufoc. M-au scos afară înjurându-mă şi lovindu-mă. M-au băgat într-o celulă mică, încât nu puteai să stai decât în picioare, unde era un bec electric de mare voltaj care te orbea, umezeală, murdărie şi miros de urină. Acolo am fost ţinut, cred, patru zile, cu o bucată de pâine. Când m-au scos eram năucit de oboseală. M-au dus pe nişte trepţi în sus şi m-au pus într-o cameră, au încuiat uşa după ce mi-au luat şiretele de la bocanci şi cureaua. După un timp au venit trei indivizi cu bastoane de cauciuc. Pe unul îl ştiam că este Ionescu Brăila din Făgăraş. În această cameră erau două birouri faţă în faţă. Brăila în faţa mea. A scos o foaie de hârtie şi mi-a dat-o de am citit-o. Erau douăsprezece puncte la care mi-a spus să răspund afirmativ. Douăsprezece capete de acuzare. După ce le-am citit, mi-am dat seama că răspunzând aşa era o condamnare grea şi sigură. Am spus că nu răspund la asemenea acuzaţii mincinoase. M-a lovit cu bastonul peste cap şi pe urmă pe unde apuca. Dădea cu toată forţa. Nu am vrut să recunosc nimic şi din nou începea bătaia. (…) Aşa au ţinut-o, cred, vreo două săptămâni.
Aceste bestii vroiau să recunoaştem că am organizat mişcare legionară şi ajutorul legionar din jurul Făgăraşului şi la Rupea. Eu nu am fost la Rupea niciodată şi nu voiam să-mi pun ştreangul de gât. Bătaia şi înfometarea erau argumentele lor. Apare la un moment dat şeful Securităţii, Tomescu, care mi-a zis că dacă nu recunosc, „schimbăm foaia”. Şi cu adevărat, au schimbat-o. A doua zi mi-au legat mâinile cu o împletitură de lână şi m-au pus „la fus”. Printre coate au băgat un drug de fier şi e sub genunchi şi m-au făcut ca un vârtej, cu tălpile goale şi fundul gol. Loveau pe tălpi, pe fund şi peste testicule. După ce am fost aproape leşinat, m-au aruncat pe jos şi au turnat o găleată de apă peste capul meu şi m-am dezmeticit. Mi-au ordonat să scriu. Le-am arătat mâinile. Degetele erau aşa de umflate încât nu mai puteam ţine tocul în mâini şi i-am zis lui Brăila să scrie. Miroseau a băutură, căci toţi erau beţi. El citea, eu ziceam că nu semnez. Imediat curgeau bastoanele în cap. atunci mi-au spart timpanul la urechea dreaptă. Am asurzit imediat şi mă lua cu ameţeli. M-au dus în celulă, a doua zi din nou la anchetă, cu bastoane, „cu fusul”, cu tocmeală şi lovituri, din două în două zile. Cu mare greutate am răspuns la şase întrebări şi am semnat cu greu. Mi-au luat bocancii şi m-au dus într-o cameră la subsol, unde era un prici pe colţul căruia m-am aşezat, murdar şi plin de sânge. Acolo erau o sumedenie de oameni. (…)
Dintr-un colţ din fundul camerei am văzut că se ridică cineva îmbrăcat în reverendă albă şi a venit lângă mine. M-am mirat mult, că nu ştiam că şi Părintele Arsenie Boca este arestat şi în anchetă. Pe Părintele Arsenie l-am cunoscut de foarte mulţi ani şi eram prieteni. Această prietenie a durat până la moartea Părintelui. El nu m-a întrebat nimic, că ştia că eram contra comunismului. Pe Părintele Arsenie îl duceau la anchetă seara şi venea dimineaţa. M-a luat de pe marginea priciului şi mi-a făcut loc lângă el şi m-a spălat şi oblojit. Avea un moral foarte ridicat şi permanent un zâmbet de satisfacţie pe buze. O, Părinte Arsenie! Ai tămăduit rănile celui ce căzuse între tâlhari! Părintele Arsenie era acolo la Securitate un stâlp de lumină pentru sufletele chinuite şi disperate şi deznădăjduite de situaţia în care ţara întreagă era căzută pe mâini de bestii...
Am stat acolo până ce m-am refăcut, cred că două săptămâni, şi de acolo m-am dus la închisoarea din Braşov. Pe Părintele Arsenie l-am lăsat acolo. Târziu, după ce m-am eliberat, am auzit că l-au dus la Canal. L-am văzut peste câţiva ani când lucra la Schitul Maicilor în Bucureşti. I-am dus acolo material inoxidabil şi mi-a lucrat ferecătura de Evanghelie, care se poate vedea în biserica din Galaţi.”
(Pr. Ioan Comşa, în volumul Elena Manta – Galaţi-Făgăraş: loc de întâlnire a două binecuvântate ţinuturi româneşti)
Apostolat în Ţara Făgăraşului, nr. 58 - noiembrie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu