„Planificarea familială” – o ecuaţie fără Dumnezeu

„Trebuie să avem încredere absolută în Purtarea de grijă dumnezeiască şi, ca să zic aşa, să nu planificăm copiii, fiindcă pe copii îi dă Dumnezeu, şi numai El ştie câţi copii să dea – El, şi nimeni altcineva. 

Ce-i drept, unii se hotărăsc, pentru că viaţa a devenit grea, să aibă doar un copil, şi de aceea se păzesc. Totuşi, acesta este un mare păcat, căci creştinii cu pricina arată că îşi rânduiesc viaţa – cred ei – mai bine decât le-o rânduieşte Dumnezeu. Fiind mândri, subestimează Purtarea de grijă dumnezeiască – or, Dumnezeu vede şi dispoziţia sufletească, şi situaţia economică a acestor creştini, vede şi multe altele pe care noi nu le vedem şi nu le ştim. Şi dacă familia este săracă şi de-abia îi ajung mijloacele materiale ca să întreţină un singur copil, Cel care ştie toate Se poate îngriji şi de întărirea economică a familiei.” (...)

Multora, Dumnezeu nu le dă copii tocmai ca din această pricină să-i iubească pe toţi copiii ca şi cum ar fi ai lor...

Să amintim şi de Drepţii Ioachim şi Ana, care au rămas fără copii până la bătrâneţe, lucru care în vremea aceea era socotit o mare nenorocire, şi poporul îi jignea pentru aceasta. Dumnezeu ştia totuşi că din ei se va naşte Maica Domnului, care, la rândul său, Îl va naşte pe Mântuitorul tuturor oamenilor, pe Domnul nostru Iisus Hristos!

Alţi părinţi îşi fixează ca scop naşterea de mulţi prunci, şi Dumnezeu, bineînţeles, le îngăduie, fiindcă respectă libertatea voinţei omului, și fiindcă uneori nu suportă, ca să zic aşa, cârtelile noastre, şi de aceea ne lasă în voia noastră. După aceea, însă, părinţii cu mulţi copii se ciocnesc cu o mulţime de probleme: supraevaluându-şi puterile aduc pe lume, să zicem, opt copii, iar ca rezultat nu pot face faţă mulţimii grijilor legate de creşterea unui asemenea număr de copii.

Dumnezeu Însuşi stabileşte numărul copiilor din familie: îndată ce vede că părinţii nu s-ar putea descurca cu încă un copil, îndată pune capăt naşterii pruncilor.

Cei care năzuiţi să dobândiţi prunci „cu de-a sila”! Lăsaţi lucrul acesta în seama lui Dumnezeu, fiindcă El ştie vremea potrivită. Unii, cu toate că nu sunt bine rânduiţi duhovniceşte, Îl „presează” pe Dumnezeu ca să le dea copil atunci când vor ei. 

Fiind iubitor, Dumnezeu le dă copil, însă ei văd în scurtă vreme că pruncul, crescând, devine nervos, fiindcă a moştenit patimile părinţilor săi, iar ei înşişi cad într-o nelinişte şi mai mare, fiindcă au dobândit prunc care le-a moştenit – fără vină – patimile, de care ei nu s-au îngrijit să se curăţească înainte de a cere cu stăruinţă copil de la Dumnezeu.

Aşadar soţii trebuie să se încredinţeze pe deplin în mâinile lui Dumnezeu şi să nu împiedice voia Lui. Să-L lase pe Dumnezeu să facă ce vrea El, fiindcă aşa se va sălăşlui în sufletele lor şi le va acoperi familia cu harul Lui, cu binecuvântarea Lui.

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

Lupta pentru dreptate ne omoară bucuria

Se întâmplă de multe ori în viaţă, sau în zi, să intrăm într-o situaţie fără ieşire. Atunci să zicem: „Doamne, treci la volan, că eu nu mai pot, nu mai ştiu pe unde să o iau!”. Şi veţi vedea cât de frumos iese Dumnezeu din încurcătura în care noi L-am băgat… Cu o condiţie: să lăsăm totul deoparte şi să zicem: „Fă Tu asta!”. Din păcate, ne e greu să facem asta, pentru că avem ceva de spus, avem dreptate, avem explicaţii. Tendinţa asta de a ne face dreptate ne mănâncă bucuria şi ne aruncă în mari şi nenumărate necazuri. Numai de am înţelege şi am renunţa la „dreptatea noastră!”.

Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt

Banul stăpâneşte lumea - şi totuşi, multe nu sunt de vânzare

O gazetă engleză a pus odată cititorilor săi întrebarea: „Ce este aurul?”. Pentru răspunsul cel mai bun s-a pus un premiu de câteva mii de lire. Răspunsul cel premiat a fost acesta: „Aurul este un paşaport universal” (bun pentru toate ţările din lume). Poţi descuia cu el toate graniţele şi toate uşile. Poţi intra cu el oriunde. Dar nu poţi intra cu el în Rai. Uşa raiului n-o poţi descuia cu aurul.

Cu aurul poţi cumpăra orice, dar Împărăţia lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului nu le poţi cumpăra. Produce aurul orice: case, haine, scumpeturi, prieteni. Un singur lucru însă nu poate produce: pace, bucurie şi fericire adevărată. Cu banii poţi cumpăra mâncare, dar nu şi pofta de mâncare. Poţi cumpăra perne moi, dar nu şi somnul. Poţi cumpăra medicamente, dar nu şi sănătate. Poţi cumpăra multe cărţi, nu însă şi minte. Poţi câştiga mulţi prieteni, nu însă şi credinţa şi prietenia lor statornică. Poţi cumpăra multe desfătări, nu însă şi fericire adevărată. Poţi cumpăra cu bani multe desfătări şi lucruri lumeşti, dar nu poţi cumpăra cu ei fericirea cea adevărată şi mântuirea sufletului tău.

Pr. Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu

Efectele psiho-fiziologice ale rugăciunii

Rugăciunea acţionează asupra sufletului şi asupra trupului într-un fel care pare să depindă de calitatea, de intensitatea şi de frecvenţa ei. E uşor de recunoscut care este frecvenţa rugăciunii şi, într-o anumită măsură, intensitatea acesteia. Calitatea ei rămâne însă necunoscută, căci noi nu avem mijloace de măsurare a credinţei şi a capacităţii de dragoste a aproapelui nostru. Cu toate acestea, felul în care trăieşte cel ce se roagă poate să ne lămurească asupra calităţii invocaţiilor pe care le adresează lui Dumnezeu.

Caracter şi valoare morală

Chiar şi atunci când constă mai cu seamă în recitarea automată a unor formule, ea exercită un efect asupra comportamentului, întăreşte în acelaşi timp simţul spiritual şi moral. Mediile în care rugăciunea este practicată se caracterizează printr-o persistenţă a sentimentului datoriei şi a răspunderii, printr-un nivel mai scăzut al egoismului şi al urii, prin mai marea bunătate arătată celorlalţi. Pare să fie demonstrat faptul că, la indivizi cu o dezvoltare intelectuală egală, caracterul şi valoarea morală sunt superioare în rândul celor care se roagă, prin comparaţie cu cei care nu se roagă.

O glandă spirituală care aduce vindecare şi putere

Atunci când rugăciunea este rostită cu regularitate, influenţa ei devine evidentă şi este comparabilă cu influenţa binefăcătoare a unor glande cu o funcţionalitate normală. Ea determină un fel de transformare mentală şi organică, care se produce progresiv. S-ar putea spune că în conştiinţă se aprinde ceva ca o flacără. Omul îşi vede atunci adevăratul chip. El îşi descoperă egoismul, lăcomia, greşelile de judecată şi orgoliul, care stăteau ascunse în umbră. Omul ajunge să se supună îndatoririlor morale, să caute să dobândească smerenie; în faţa lui deschizându-se, astfel, Împărăţia Milei. Încetul cu încetul, se instalează o linişte interioară, o armonie spirituală şi morală, o mai mare putere de a îndura sărăcia, bârfa, calomnia, grijile, de a suporta mai uşor pierderea celor dragi, durerea, boala şi moartea. Astfel, medicul care vede un bolnav rugându-se ar trebui să se bucure. Liniştea generată de rugăciune devine un puternic ajutor terapeutic.

O mai bună activitate mentală

Cu toate acestea, rugăciunea nu trebuie să fie asemuită morfinei, căci, odată cu calmul, ea aduce şi o integrare mai bună a activităţilor mentale, un fel de regenerare a personalităţii. Uneori ea generează curajul, imprimă credincioşilor o influenţă deosebită. Seninătatea privirii, liniştea atitudinii, seninătatea comportamentului şi, când este necesar, acceptarea cu seninătate a morţii, pun în evidenţă prezenţa comorii ascunse în adâncul sufletului. Sub această influenţă binefăcătoare, până şi ignoranţii, retardaţii, îşi folosesc mai bine forţele intelectuale şi morale. Rugăciunea îi ridică pe oameni deasupra nivelului lor intelectual, dobândit prin ereditate şi prin educaţie.

Această legătură spirituală cu Dumnezeu îi umple de pace sufletească, ce iradiază din ei şi le însoţeşte paşii peste tot. Din păcate, în prezent numărul celor care se roagă corect este foarte redus.

Dr. Alexis Carrel

Rugăciunea lui Iisus

Ideea e să petreci zilnic măcar puţin timp rostind Rugăciunea. O rosteşti de cincizeci, de o sută de ori, mai mult sau mai puţin; nu o zici ca un robot, ci cu sinceritate, vorbindu-I lui Hristos în timp ce încerci pe cât de mult poţi să-ţi concentrezi atenţia. Poţi să rosteşti oricând Rugăciunea, fie că aştepţi autobuzul, fie că te speli pe dinţi. Această rugăciune scurtă, atotcuprinzătoare şi foarte la îndemână, prinde rădăcină şi creşte în sufletul omului.

În timpul procesului, îţi asculţi capacitatea de a desluşi prezenţa lui Dumnezeu. El este, desigur, deja prezent; problema e că noi nu suntem foarte pricepuţi în a-L simţi. Rostirea Rugăciunii lui Iisus te ajută să-ţi găseşti această capacitate de a te „acorda” la prezenţa Sa, aşa cum înveţi gama pentru a-ţi dezvolta capacitatea de a identifica notele muzicale.

Frederica Mathewes-Green, Rugăciunea lui Iisus

Rugăciune. O poezie a maicii Teodosia (Zorica) Laţcu, prezentată de Părintele Teofil

Este o poezie pe care a scris-o maica Teodosia la noi la mănăstire în 17 octombrie 1977. A venit la noi la mănăstire şi am lucrat împreună; băteam la maşină după dictatul ei nişte predici scrise de un grec pe nume Serafim Papacosta. Erau nişte predici despre pildele şi minunile Mântuitorului, pe care le-a tradus maica Teodosia împreună cu părintele Serafim şi pe care le băteam împreună la maşină. Dar mi s-a defectat maşina şi a trebuit să merg la Sibiu s-o repar, ca să putem lucra mai departe. Şi am zis:

— Maică, până vin să faci o poezie! Pentru că – zic – aşa-i la mănăstire, trebuie să facem ceva. Când vin acasă să găsesc o poezie!

Şi am găsit o poezie, zic eu, extraordinară. Extraordinar de frumoasă! Am intitulat-o Rugăciune şi să vedeţi numai cât e de frumoasă:

Doamne, încă să nu-mi dai

Frumuseţile din rai

Şi încă nu-mi dărui

Ale slavei bucurii.

Nu mă-ndemn încă să-ţi cer

Fericirile din cer,

Până când prin lume-Ţi duci

Tu, povara Sfintei Cruci.

Până când însângerat

Şi lovit şi înspinat,

Treci pe calea cu dureri,

Fericire cum să-Ţi cer?

Dă-mi, Stăpâne, Crucea Ta

Şi mă-nvaţă-a o purta.

Şi în inimă, cu jale,

Dă-mi durerea Maicii Tale.

Şi în piept, cu frângere,

Dă-mi a Maicii plângere!

Dă-mi, Stăpâne, să-Ţi sărut

Urma paşilor în lut

Şi mai dă-mi cu sârg s-alerg,

Tălpile să Ţi le şterg,

Cu iubirea mea duioasă,

Ca femeia păcătoasă.