După ce am văzut că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru noi şi pentru a noastră mântuire, din cel de-al patrulea articol al Crezului învăţăm despre patimile Domnului şi despre legătura lor cu mântuirea noastră.
Articolul al IV-lea
„Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.”
În zilele lui Ponţiu Pilat
Cuvintele „în zilele lui Ponţiu Pilat” realizează localizarea istorică a mântuirii: pe vremea când Iudeea era provincie romană, guvernată de către Pilat din Pont.
Hristos putea să nu moară
Cuvintele „S-a răstignit pentru noi” lămuresc motivul pentru care a pătimit, a fost răstignit şi a murit Hristos. Nu numai că El putea să nu moară, dar Hristos este Însăşi Viaţa. Sensul Lui nu este în moarte, ci în viaţă. Dar a murit pentru ca prin moartea Lui să ne răscumpere pe noi. În Hristos a fost răstignită întreaga fire omenească cea căzută prin păcat, fire asumată în totalitate de către El prin naştere. Hristos a devenit „Noul Adam”, restauratorul lui Adam cel vechi, care căzuse prin păcat.
Hristos a pătimit de bunăvoie
Când Apostolul Petru a tăiat cu sabia urechea lui Malhus, vrând să-L apere pe Iisus pentru a nu fi prins de iudei, Domnul l-a mustrat spunându-i că dacă ar dori S-ar putea apăra şi singur: „Ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Mt. 26, 53). Deci Domnul S-a lăsat prins, pentru ca astfel să fie adus ca jertfă de răscumpărare pentru păcatele noastre. A pătimit de bunăvoie, din iubire. Nimeni altul n-ar fi putut face aceasta, căci El singur dintre oameni S-a născut fără să moştenească păcatul strămoşesc - la Naştere, Hristos Şi-a însuşit întreaga fire omenească, în afară de păcat.
Hristos a pătimit cu trupul
Trupul este purtătorul firii omeneşti. Spunem că a pătimit cu trupul deoarece firea dumnezeiască nu putea nici pătimi, nici muri.
Hristos a murit pe cruce
Hristos a murit cu cea mai ruşinoasă moarte (pe cruce fiind răstigniţi marii tâlhari) pentru ca noi să conştientizăm cât de departe a ajuns răutatea omenirii în raport cu bunătatea dumnezeiască. Hristos a murit astfel şi pentru că deschiderea braţelor pe cruce s-a transformat într-o caldă înbrăţişare a întregii lumi de către Dumnezeu.
De ce „pentru noi”?
Pentru că Dumnezeu nu avea nevoie de jertfa aceasta, ci noi, cei care nu putem oferi nimic Celui Care ne dă nouă toate. El este Dătătorul nostru de bine şi Cel Care pe toate le chiverniseşte spre folosul nostru, încât viaţa să ne fie o continuă împărtăşire de harul dumnezeiesc.
Aşadar, noi suntem subiectul iubirii lui Dumnezeu şi nu trebuie să-I dezamăgim iubirea. Să avem în vedere că, pe crucea de pe Golgota, cea mai urâtă faptă păcătoasă a omului s-a întâlnit cu cea mai mare faptă a iubirii Domnului şi să nu repetăm istoria răstignirii lui Hristos prin viaţa noastră.
Pr. Adrian Magda
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 27 - aprilie 2009
Vedeţi şi:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu