joi, 9 aprilie 2009

Intraţi în bucuria Domnului!

"Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure, şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută: că a înviat Hristos, veselia cea veşnică."

Pe parcursul Postului Mare şi trecând apoi prin Săptămâna Patimilor şi Înviere, creştinul se trezeşte la o nouă viaţă. E vremea bucuriei că moartea şi păcatul au fost biruite de Hristos, Care ne oferă şi nouă darul de a trăi în bucurie. Începând cu noaptea de Înviere, intrăm într-o nouă perioadă a anului bisericesc, numită perioada Penticostarului. E o vreme când se deschide Împărăţia lui Dumnezeu, iar noi o putem gusta încă de aici, din viaţa noastră pământească. Pentru creştini, cele 50 de zile dintre Înviere şi Rusalii sunt marcate de lipsa postului, de bucuria şi lumina Învierii.

De la moarte la viaţă, de la păcat la virtute
Anul bisericesc este împărţit în trei perioade, numite – potrivit cărţilor de slujbă specifice fiecăreia dintre ele – perioada Octoihului, perioada Triodului şi perioada Penticostarului. În cea mai mare parte a anului ne aflăm în perioada Octoihului, care reliefează activitatea de propovăduire a Mântuitorului şi în care noi ne începem urcuşul spre mântuire învăţând despre „ce să facem ca să ne mântuim”. Perioada Triodului, care începe din Duminica Vameşului şi Fariseului şi ţine până la Paşti, ne pune în faţă pocăinţa. Hristos şi-a dat viaţa pentru noi, pentru a ne scoate din robia păcatului, iar pentru a învia împreună cu El, în noaptea de Înviere, trebuie mai întâi să ne pocăim, să ne cercetăm rănile pe care păcatele le-au făcut în sufletele noastre şi să le curăţim prin Taina Spovedaniei şi prin post, să iertăm.
După ce ne-am conştientizat patimile, în timpul Postului ne-am rugat zilnic rostind rugăciunea Sfântului Efrem Sirul ca Dumnezeu să ne scape de „duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert”. Am cerut să primim în schimb virtuţi: „duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei”, simţind gustul vieţii adevărate, la care ne cheamă Dumnezeu. Am exersat o viaţă echilibrată atât în hrană cât şi în comportamentul de zi cu zi, în care înlocuim păcatul şi răutatea cu virtutea, cu bunătatea, cu iertarea, o viaţă ancorată în rugăciune. Acestea sunt roadele Postului.
Dacă trăim această viaţă cu adevărat, în Vinerea Mare trecem împreună cu Hristos prin Patima Sa, prin Răstignire şi Moarte, pentru a învia împreună cu El, în Duminica Paştilor şi pentru a intra, apoi, într-o nouă perioadă, a bucuriei.

O anticipare a Împărăţiei lui Dumnezeu
Dacă Triodului îi este specifică pocăinţa, efortul omului în căutarea lui Dumnezeu, în timpul Penticostarului, Dumnezeu încununează acest efort al omului, oferindu-i darurile Sale. Dacă perioada Triodului ne atrage atenţia asupra păcatelor din viaţa noastră şi ne oferă mijloacele pentru a ieşi din robia lor şi din dependenţa de cele materiale, perioada Penticostarului este chiar Împărăţia lui Dumnezeu, în care noi putem trăi încă de acum, dacă împlinim Poruncile.
În timpul celor 50 de zile dintre Învierea Domnului şi Pogorârea Sfântului Duh la Rusalii, viaţa creştinilor este diferită de cea din celelalte perioade ale anului, ea este o prefigurare a vieţii celei veşnice, marcată de câteva elemente importante:
- lipsa postului. În Săptămâna Luminată miercurea şi vinerea este harţi, adică putem mânca de dulce, iar în cele două zile de post până la Rusalii este dezlegare la peşte.
- lipsa îngenuncherilor şi a metaniilor. În perioada Cincizecimii nu se îngenunchează şi nu se fac metanii, acestea fiind specifice pocăinţei.
- veşminte luminoase. În această perioadă în biserici totul este lumină şi frumuseţe, marcate prin culoarea albă a veşmintelor preoţilor şi diaconilor şi a acoperămintelor din biserică.
- salutul „Hristos a înviat!”. De la Paşti până la Înălţarea Domnului, creştinii nu se mai salută în modul obişnuit, ci salutul lor devine o adevărată mărturisire de credinţă: „Hristos a înviat!”, cu răspunsul: „Adevărat a înviat!”.
- slujbele sunt diferite. În loc de rugăciunile începătoare se cântă „Hristos a înviat…”, iar celelalte rugăciuni amintesc mereu bucuria Învierii.

Săptămâna Luminată
În cadrul Penticostarului, Săptămâna Luminată are un loc aparte; slujba Sfintei Liturghii din zilele acestei săptămâni se face la fel ca în noaptea Învierii. Textele liturgice sunt adevărate revărsări de bucurie. Prin Învierea lui Hristos se termină o perioadă a istoriei şi începe una nouă, în care ni se deschide Raiul. Nu mai suntem supuşi păcatului fără scăpare, ci de acum avem posibilitatea de a trăi în Rai, prin darurile lui Hristos: viaţă, lumină, pace şi bucurie.
În cuprinsul slujbelor din Săptămâna Luminată nu există cereri de iertare şi nu se citesc psalmi, iar uşile de la Sfântul Altar rămân deschise, pentru că raiul s-a coborât pe pământ, iar bucuria le covârşeşte pe toate.
În această perioadă, începe citirea Evangheliei de la Ioan, considerată cea mai profundă dintre cele patru Evanghelii. După şapte săptămâni de post şi trecerea cu Domnul prin moarte şi Înviere, suntem pregătiţi să înţelegem mesajele profunde ale acestei Evanghelii. Paştile ne ridică pe o treaptă mai înaltă de înţelegere, iar slujbele din Săptămâna Luminată reprezintă gândirea, simţirea şi trăirea cea mai înaltă a spiritualităţii ortodoxe.
Marea ispită a acestei perioade este să recădem în starea de dinaintea Postului şi să pierdem astfel tot ce am câştigat. Postul ne schimbă viaţa, ne echilibrează, ne învaţă să punem accentul pe lucrurile cu adevărat importante în viaţă, iar Învierea Domnului ne dăruieşte bucuria vieţii curate şi binecuvântate de Dumnezeu, bucurie pe care o putem păstra în continuare, dacă suntem atenţi să nu cădem în plasa delăsării, a lăcomiei pântecelui sau a somnului trupesc şi sufletesc.
Dacă reuşim acestea, fiecare sărbătoare a Învierii va fi pentru noi urcarea unei noi trepte în smerenie şi răbdare, în bunătate şi iubire, în aducerea cerului pe pământ.
Natalia Corlean
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 27 - aprilie 2009

2 comentarii:

Anonim spunea...

Doamne ajuta!
Imi place sa citesc articole scrise, pentru care va multumesc. Insa la numarul ziarului # 27 de Inviere, am o mica precizare: din experienta anilor in Biserica si cite am mai citit, ingenuncherea si metaniile nu se fac in perioada de pina la Cinczecime, nu doar pina la Inaltare. Parca si rugaciuni specifice se citesc in Vecernia dupa slujba de la Cinczecime, rugaciuni de plecare a genunchilor.
Imi cer iertare anticipat daca v-am jignit in vreun fel.

Natalia Corlean spunea...

Hristos a inviat!
In primul rand imi cer iertare pentru intarzierea raspunsului – am avut nevoie de timp sa ma documentez si sa intreb, iar in al doilea rand va multumesc ca mi-ati dat ocazia sa aprofundez acest subiect.
Afirmatia mea se bazeaza pe experienta din anii studentiei, cand in capela facultatii de teologie nu ingenuncheam pana la Inaltare. Este singurul loc unde am vazut pus in practica acest obicei, pentru ca in bisericile de enorie pe care le-am cunoscut nu se ingenunchea doar in zilele de Pasti (cel mult!).

Acum sa va spun ce am descoperit in urma cercetarilor, discutand cu mai multi preoti si duhovnici:
- unii spun ca nu se ingenuncheaza doar in Saptamana Luminata
- altii ca pana la Inaltare
- altii ca pana la Rusalii
- altii ca pana la Duminica Tuturor Sfintilor (exceptand Vecernia Rusaliilor), pentru ca odovania praznicului Rusaliilor este in sambata de dinaintea acestei Duminici.

Scris am gasit asa:
„Deoarece sunt unii care isi pleaca genunchii (ingenuncheaza) duminica si in zilele Cincizecimii – pentru ca toate sa se pazeasca in acelasi fel in fiecare parohie (eparhie), sfantului sinod i s-a parut ca rugaciunile sa fie aduse (facute) lui Dumnezeu stand ei in picioare” (Canonul 20 al Sinodului I Ecumenic)
„La rugaciunea de obste si pentru toti, care se face in biserica, adica la sfintele slujbe, este oprita metania mare Duminica si in timpul de la Invierea Domnului pana la Rusalii.” (Canonul 90 al Sinodului VI Ecumenic)
Ambele canoane insa au mentiunea ca: aceasta randuiala „desi se va fi mentinut timp indelungat in Biserica, totusi nu a supravietuit pana astazi si ea nu prezinta de altfel vreo importanta deosebita.” – aceasta este probabil cauza pentru care ea este tinuta (in diverse variante) sau nu.
In concluzie am eliminat din cadrul articolului formularea „pana la Inaltare”, inlocuind-o cu „in perioada Cincizecimii”, sperand ca aceasta din urma sa se potriveasca cu majoritatea modurilor in care se practica aceasta randuiala.

Invierea Domnului sa va lumineze sufletul in continuare, ne bucuram ca apreciati publicatia noastra si va mai asteptam!