În numele libertăţii (adept sau ucenic al lui Hristos?)

Autosuficienţa este o boală cruntă care macină omenirea contemporană. Dacă deschidem bine ochii, vedem astăzi încercarea disperată de a educa omul nou al zilelor noastre după un alt tipar decât cel al vremurilor de demult. În vechime, MODELUL juca un rol determinant în formarea caracterului, culturii, profesiei umane. Oamenii erau îndrumaţi de societatea în care trăiau să suie treaptă cu treaptă pe scara uceniciei în fiecare domeniu al vieţii, încercând să copieze modelul pe care îl urmau pentru ca mai târziu, împropriindu-şi acest MODEL, să continue să-l desăvârşească.

Libertatea, o reţetă de nerefuzat
Au apus de mult vremurile în care oamenii aspirau la treapta uceniciei. Astăzi, cvasi-generalul „noi ştim” face legea formării generaţiei de mâine. Dar această formare este de fapt o DEformare voită. Într-un mod ascuns, membrilor societăţii de mâine li se conturează o personalitate rebelă.
Libertatea anarhică inoculată mârşav în mentalitatea generaţiei de mâine se face însă controlat. În mod sistematic tânărului actual i se serveşte un meniu pe care nu-l poate refuza. Iar meniul se numeşte „LIBERTATEEEE”!
Tânărul este învăţat că el este deţinătorul absolut al tuturor drepturilor şi că obligaţiile nu intră în seama lui decât în măsura în care doreşte să le înfăptuiască. Are dreptul de a se revolta împotriva părinţilor săi, a profesorilor, a tuturor cadrelor formative şi educative. Şi aceasta în numele libertăţii. Poate să adere la orice idee indiferent că este morală sau imorală. Şi aceasta în numele libertăţii. Poate să-şi strige pe stradă fără ruşine în gura mare apartenenţa la o grupare sexuală, iar instituţiile statului îl apără. Şi aceasta în numele libertăţii.

Anarhia şi laxismul, noi modele de conducere a lumii
Poate vă întrebaţi de ce marile instituţii care conduc lumea aceasta îşi doresc apariţia acestui nou tip de caracter al omului denaturat. E simplu. Romanii aveau o sintagmă „divide et impera”, adică împarte şi cucereşte. Îmi veţi spune că e mai uşor să conduci o lume în care ordinea şi disciplina domneşte. Da. E mai uşor atunci când intenţiile de a conduce lumea sunt în acord cu voia lui Dumnezeu. Dar dacă interesul actual este de a nu-i conduce pe oameni spre Dumnezeu?
Dacă vrei să conduci lumea având scopuri ascunse, ordinea nu-ţi este un bun prieten. Şi atunci ai a doua alternativă. Anarhia. Dă-le libertate. Împarte-i în multe grupări. Fă-i să se certe între ei şi aşa o să-i stăpâneşti mai uşor.
Pe cel moral cu un caracter puternic nu-l poţi manipula uşor, pentru că a crescut ca un stejar, cu rădăcinile înfipte adânc în moralitatea lui, a părinţilor lui, a strămoşilor lui. Pe el nu poţi să-l conduci aşa cum vrei, pentru că el este condus de Dumnezeu. Pe celălalt îl poţi conduce cum vrei tu, pentru că sufletul lui otrăvit de aparenta „libertate” nu mai recunoaşte binele, ci doar libertatea păcatului.
Un optimism real
Putem face ceva noi, cei care nu am fost loviţi până acum de acest flagel toxic al libertăţii necontrolate pentru binele omenirii de mâine? Eu spun că da. Putem. Numai să vrem.
Reţeta constă în schimbarea stilului de viaţă creştin pe care poate că nu ni l-am asumat deplin până acum. Nu vi se pare că noi, ca şi creştini, nu ne asumăm destul de mult lucrarea pe care o avem de înfăptuit? Şi aceasta pentru că, deşi suntem creştini, nu suntem ucenici hotărâţi ai lui Hristos, ci doar adepţi ai învăţăturilor lui Hristos.

Dilemă: adept sau ucenic al lui Hristos?
Adeptul creştinismului aderă voit la învăţătura creştină, dar nu şi-o împropriază, nu şi-o asumă. El o cunoaşte oarecum, dar nu o trăieşte în totalitate. Aderă nu din convingere, ci din obişnuinţă, din curiozitate, nefăcând din creştinism un mod de viaţă. Hristos ne cere să devenim însă ucenicii Lui. Nu simpli adepţi ai învăţăturii Lui, ci lucrători în această mare vie a lumii. Suntem îndemnaţi să nu stăm indiferenţi atunci când vedem ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Poate credem, din falsă smerenie, că suntem prea mici pentru a putea schimba ceva în jurul nostru. Poate că suntem prea comozi. Să facă altul, de ce să fac eu?
Nu vedeţi că, aşa cum spune Sfântul Apostol Petru, „diavolul urlă ca un leu căutând pe cine să apuce”? Nu vedeţi cum strigă prin gura homosexualilor, prin gura grupărilor Emo, prin gura copiilor revoltaţi de autoritatea părinţilor, prin gura autorităţilor statului care guvernează acest laxism moral? Dacă mai vreţi exemple căutaţi în jur şi o să găsiţi zeci la fiecare pas.

Dacă-ţi iubeşti copiii, dăruieşte-le adevărata libertate
De aceea te îndemn şi pe tine, cel ce ai citit aceste rânduri. În numele libertăţii adevărate a lui Dumnezeu, ajută-i pe copiii tăi să trăiască într-o lume cel puţin la fel de frumoasă în care ai trăit tu şi părinţii tăi. O lume a lui Dumnezeu şi nu a celui rău. Ridică-te din starea de adept al Bisericii lui Hristos şi fă-te ucenic lucrător, căci lumea are nevoie de tine. În numele LIBERTĂŢII.

Pr. Iosif Ciolan

„Mă bucur întotdeauna când stau în faţa tinerilor, pentru că tinerii se pregătesc pentru viaţă, au viaţa în faţă, tinerii sunt modelabili, tinerii doresc mai mult şi mai bine, au energie, au curaj, îi slujesc lui Dumnezeu prin calităţile pe care le are tinereţea.
Deci, orice tânăr în Biserică vine cu capacitatea lui, vine cu pregătirea lui, vine cu pregătirea pe care urmează să o facă în continuare, vine în Biserică cu ceea ce este si cu ceea ce poate. Ca să-I slujeşti lui Dumnezeu în Biserică trebuie mai întâi să aparţii lui Dumnezeu, să fii al lui Dumnezeu. Poţi să-I slujeşti lui Dumnezeu în Biserică dacă eşti ucenic al Mântuitorului Hristos, dacă eşti doritor de a te depăşi pe tine însuţi, conducându-te după principiile Evangheliei. Cineva care vrea să-I slujească lui Dumnezeu, să se mântuiască, trebuie să-L aibă pe Hristos mai întâi ca învăţător şi să fie ucenic al Mântuitorului.
În cartea Faptele Sfinţilor Apostoli e scris că mai întâi în Antiohia, ucenicii s-au numit creştini (Fapte 11, 26). Nu e vorba numai despre cei 12 Apostoli, nu e vorba numai de cei 70 de ucenici, ci de toţi creştinii care se numeau până atunci ucenici, şi de atunci ucenicii s-au numit creştini. Nu poate cineva să fie creştin dacă nu e ucenic al lui Hristos, dacă nu se lasă modelat de Domnul Hristos, dacă nu caută să intre în rânduiala hotărâtă de Domnul Hristos.
Dragi tineri, aş vrea să vă supun atenţiei un cuvânt pe care l-a spus restauratorul mânăstirii noastre, care a spus aşa: „cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este mintea trează şi inima curată". “

Părintele Teofil Părăian

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 29 - iunie 2009