miercuri, 10 iunie 2009

„Cel mai mare vis al meu este acela de a-mi întemeia o familie creştină”


Sărut mana! Măicuţă, am o problemă care mă macină de mult timp. Cel mai mare vis al meu este acela de a-mi întemeia o familie creştină cu mulţi copii... numai că am 22 de ani şi până acum nu am avut nici un prieten niciodată. Sunt o persoană cam pretenţioasă, judec oamenii, fără să-i cunosc de multe ori, deşi ştiu că este păcat. Mă rog seară la Dumnezeu să-mi întâlnesc sufletul pereche, dar poate nu ştiu să mă rog, şi de asta Bunul Dumnezeu nu mi-a ascultat ruga. Au fost unii băieţi care m-au plăcut, dar de care nu mi-a plăcut mie, şi au fost şi unii băieţi pe care i-am plăcut eu, dar care poate nici nu m-au observat. Îmi cer iertare că vă necăjesc cu problema mea, dar în ultimul timp mă gândesc la asta foarte des şi nu ştiu ce să fac, aş avea nevoie de un sfat!
Vă mulţumesc din suflet! Doamne ajută!
Gabriela


Draga mea Gabriela,
Dumnezeu ne cunoaşte dorinţele şi nevoile inimii noastre, dar ne lasă libertatea să ni le împlinim, fie făcând voia Lui, fie împotrivindu-ne sau neglijând să o facem. În cazul tău, nu văd nici un conflict între voia ta şi cea a lui Dumnezeu de a avea o familie, şi nădăjduiesc să reuşeşti cu mila Lui, cât de curând. Încă eşti foarte tânără. Până acum Domnul te-a păzit cumva de ispita unei iubiri care ar fi durat prea mult înainte de căsătorie.
Încearcă să lupţi cu patimile tale, să-ţi biruieşti egoismul şi să nu mai judeci, şi aceasta te va face mai atentă la cei din jurul tău.
Fii atentă dacă nu ai un „model” de soţ care nu se află în realitate.
Fii atentă la calitatea duhovnicească a celor care te plac, şi roagă-te ca Domnul să-ţi arate şi cele nevăzute dintr-un băiat care te place. Cred că o fată nu va putea alege cu adevărat decât din cei care o aleg pe ea.
Rugăciunea te va lumina pe Cale.
Cu nădejde că vei birui cu Domnul, M. Siluana

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 29 - iunie 2009

Niciun comentariu: