miercuri, 10 iunie 2009

„Icoana care se curăţă singură” a fost la Victoria


Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” şi-a serbat hramul joi, 21 martie, îmbrăcându-se în haine de sărbătoare împreună cu credincioşii din oraş, într-o atmosferă de bucurie, împlinită de primirea binecuvântării arhiereşti prin prezenţa în mijlocul nostru a ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
Ca o tradiţie deja, ne-am obişnuit ca în fiecare an cu ocazia hramului să fim cuprinşi de bucurii duhovniceşti de către părintele paroh Octavian Smădu. Astfel în acest an am putut să ne închinăm unei icoane făcătoare de minuni reprezentând pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, venită tocmai de pe tărâmurile Dobrogei, cu binecuvântarea P.S. Visarion, Episcopul Tulcii.
Icoana de la Mănăstirea Celic Dere este numită „icoana care se curăţă singură” deoarece deşi în trecut era în totalitate înnegrită, chipul Mântuitorului este acum luminat aproape în întregime, iar ochii au început să se deschidă.
Mulţimi de oameni credincioşi din oraş şi din împrejurimi s-au putut închina seara, noaptea şi până a doua zi, cât a poposit icoana în oraşul nostru, aducând rugăciuni de slavă şi mulţumire lui Dumnezeu.
De această binecuvântare s-au putut bucura şi credincioşii din Făgăraş, pentru că din seara zilei de 21 mai până a doua zi icoana a fost pusă la închinare în catedrala „Sf. Ioan Botezătorul” din Făgăraş.
Pr. Dorin Toma Năpar

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 29 - iunie 2009

Niciun comentariu: