sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Slujbele Bisericii. Să trăim. Să înţelegem.

Vecernia

Cuvintele „De şapte ori pe zi Te-am lăudat pe Tine Doamne” (Ps. 118, 164) sunt temelia slujbelor bisericeşti numite „cele şapte laude”, rânduite într-o structură bine determinată încă din secolul al IV-lea. Cele şapte laude din viaţa Bisericii noastre sunt: Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica, Utrenia împreună cu Ceasul I, Ceasul III, Ceasul VI, Ceasul IX. Acesta este un program liturgic al creştinului ortodox, prin care Îl trăieşte pe Dumnezeu.

Mulţumire, cugetare, ocrotire
Ce înseamnă a-L trăi pe Dumnezeu? A-L trăi pe Dumnezeu înseamnă a-I urma Lui, a fi conştienţi de prezenţa Lui şi a ne raporta la El în toate momentele vieţii. Aceasta nu este o situaţie imposibilă pentru noi, ci una pe care o putem trăi în prezent, întrucât timpul din viaţa noastră pe care trebuie să-L dăm lui Dumnezeu este: ACUM.
Ziua liturgică este intervalul dintre două seri consecutive, iar aceasta începe cu slujba Vecerniei. Scopul acestei slujbe de seară este de a-i aduce lui Dumnezeu mulţumire pentru ziua care a trecut şi de a-i cere ocrotire pentru noaptea care urmează. Sfârşitul unei zile este un moment important; suntem cu un pas mai aproape şi de sfârşitul nostru, iar seara oferă un moment de meditaţie, la ce s-a întâmplat în ziua care a trecut şi ce va urma în cea care va veni. Toate acestea ne fac să ne gândim la Dumnezeu, iar Vecernia ne ajută să-I încredinţăm Lui viaţa şi grijile noastre.
Sfântul Vasile cel Mare ne ajută să înţelegem importanţa rugăciunii de seară din cadrul Vecerniei: „Când ziua se sfârşeşte, se cade a mulţumi pentru toate câte am primit în curgerea zilei aceleia şi pentru toate câte am împlinit cu bun spor; apoi să mărturisim toate câte nu le-am împlinit, fie că greşeala noastră e cu voie, sau fără voie, sau în taină făcută, fie prin cuvinte, ori prin fapte, ori ascunsă în inimă; pentru toate trebuie să-L facem pe Dumnezeu îndurător, prin rugăciune. Căci cugetarea asupra celor trecute e de mare folos, ca să nu cădem iarăşi în asemenea păcate; căci de aceea s-a şi spus (Ps. 4, 4): De cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre vă căiţi.”

Lumea înaintea venirii lui Hristos
Vecernia evocă perioada Vechiului Testament, caracterizată printr-o cunoaştere vagă a lui Dumnezeu, care se baza doar pe amintirea revelaţiei primordiale, din Rai. Binecuvântarea de la început, „Binecuvântat este Dumnezeu nostru…”, exprimă starea în care oamenii nu ştiau despre Dumnezeu decât că există şi este unul singur.
Psalmul de început, 103, ne vorbeşte despre crearea lumii, despre frumuseţea şi înţelepciunea cu care a fost alcătuită de Dumnezeu, dar şi de purtarea Lui permanentă faţă de făpturile Sale. Preotul în acest timp iese din altar, preînchipuind pe Adam alungat din rai; citeşte în taină, din faţa uşilor împărăteşti închise, o serie de rugăciuni intitulate „rugăciuni ale luminii”, iar apoi, din acelaşi loc, rosteşte ectenia mare. Acum ne rugăm, asemenea omenirii de dinaintea venirii Mântuitorului în faţa porţilor zăvorâte ale cerului, cerând mila lui Dumnezeu pentru toate ale vieţii noastre.
Cântarea „Doamne strigat-am...” este o rugăminte accentuată de a ne fi ascultată rugăciunea. Este parte din Psalmul 140, care exprimă starea de deznădejde a omului îndepărtat de Dumnezeu, şi este urmată de stihuri din Vechiul Testament care alternează cu imnuri alcătuite în cinstea sfântului sau a praznicului zilei.

Preînchipuirea unei veniri mult aşteptate
În zilele de sărbătoare sau la Vecernia Duminicii (sâmbătă seara) urmează vohodul (ieşirea) cu cădelniţa, ce simbolizează venirea Mântuitorul mult aşteptat. Deschiderea uşilor împărăteşti în acest moment simbolizează redeschiderea raiului pentru om, care se face prin Hristos, lumina lumii. Preotul, ajungând în faţa uşilor împărăteşti rosteşte cuvintele: „Înţelepciune, drepţi” (care atrage luarea-aminte asupra prezenţei simbolice a lui Hristos) urmând cântarea bogată în înţelesuri duhovniceşti „Lumină lină..”. Fiul lui Dumnezeu este numit Lumină lină a sfintei slave a Tatălui Ceresc, căci El nu a venit pe pământ în deplinătatea slavei Sale dumnezeieşti, ci în strălucirea blândă, lină, a acesteia. Hristos este lăudat ca Lumina ce luminează întunericul omenirii, iar prin această cântare aducem slavă lui Dumnezeu, Sfintei Treimi şi mărturisim pe Hristos ca dătător de viaţă.

Apusul şi întrezărirea Răsăritului
Urmează prochimenul, iar cu ocazia praznicelor mai mari sunt introduse acum Paremiile – citiri din Scriptură, care preînchipuie momentul prăznuit sau oferă învăţături legate de sfântul pomenit în ziua respectivă.
Prin rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta…” cerem de la Dumnezeu să ne vegheze, ocrotindu-ne întreaga noapte ce vine.
Stihoavna este o serie de câteva tropare (strofe), care ne repun în atenţie ceea ce prăznuim în ziua respectivă.
Finalul slujbei este marcat de rugăciunea dreptului Simeon. „Acum slobozeşte...” - cântare care ne aminteşte de episodul întâmpinării la templu a Pruncului Iisus. Momentul aparţine perioadei de întrepătrundere a celor două Testamente, cel Vechi şi cel Nou. Dreptul Simeon face parte din lumea Vechiului Testament, iar rugăciunea lui marchează apusul acestei lumi (marcat de apusul soarelui şi finalul zilei) şi începutul celei Noi, începutul erei creştine. Rugăciunea aceasta finală exprimă liniştea împlinirii promisiunii lui Dumnezeu şi nădejdea venirii apropiate a Mântuitorului.
Troparele finale ne aduc aminte, în final, de sfinţii prăznuiţi, cei care au urmat Mântuitorului înaintea noastră, şi de importanţa sărbătorii.

O seară pentru suflet
Participarea la Vecernie este foarte importantă sâmbătă seara şi în ajun de sărbători. Vecernia pregăteşte sufletul pentru participarea la Sf. Liturghie de a doua zi. Dacă ne-am organiza în aşa fel încât sâmbăta seara să ne terminăm treburile înainte de Vecernie, să participăm la slujbă, iar apoi să lăsăm treaba (ziua de sărbătoare începe practic odată cu Vecernia!) şi să ne petrecem seara în linişte, în lectură sau rugăciune, fără televizor şi alte lucruri care ne încarcă mintea, cu totul alt spor duhovnicesc am avea şi altfel am trăi Liturghia.
Pr. Gheorghe Dan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 48 - ianuarie 2011

Un comentariu:

Photographer-Anairda spunea...

Multumim de articol, foarte frumos explicat.