Gelozia este o atitudine creştină?

Gelozia este o atitudine creştină? Cum să gestioneze o persoană credincioasă asemenea sentimente?

Gelozia poate fi ceva bun
În primul rând să ne gândim ce este gelozia. Gelozia este o putere a sufletului prin care îl păstrăm pe celălalt în valoarea lui. „Eu te-am descoperit, eu te iubesc Şi pentru mine ai o valoare unică. Şi te păstrez. Sunt gelos.“. Şi Dumnezeu zice: „Sunt gelos“. Dumnezeu este un Dumnezeu gelos. Adică: „Măi, omule, te-am făcut minunea creaţiei, sunt gelos, nu pot să te las să te închini la un viţel, la un cârnat, să te prosternezi în faţa unui pahar. Eu te-am făcut să te închini la Dumnezeu, adică la Iubire, la minune, la dragoste, să fii ca Mine!“. Şi atunci, sigur, gelozia este această vigilenţă pe care o am ca nu cumva persoana iubită să cadă sub demnitatea ei, sub demnitatea cu care am investit-o. Şi când un bărbat e gelos pe femeia sa, se gândeşte: „nu cumva femeia mea ar putea să cadă în desfrâu?“. Vedeţi, desfrâul e o cădere. „Nu cumva bărbatul meu ar putea fi folosit ca obiect de plăcere de alte femei?“, adică să cadă din demnitatea de împărat pe care a primit-o la Sfânta Cununie? Şi atunci, gelozia, din punctul acesta de vedere, este ceva bun.

Gelozia pervertită devine suspiciune, posesiune
Dar, din cauză că noi pe toate le-am coborât prin cădere, din cauză că nu ne alimentăm cu putere de la Dumnezeu, cu Harul lui Dumnezeu, gelozia cade, devine suspiciune, neîncredere, posesiune: „Eşti a mea şi nu cumva să te privească altcineva!“ Sau în situaţia să-mi fie teamă că, dacă mergem undeva, o să te fure cineva… Un bărbat gelos în sensul sănătos al cuvântului zice: „femeia mea? Pot s-o las singură şi-n gară, că nu mi-o ia nimeni, pentru că ea m-a ales şi eu am ales-o, şi toată lumea vede şi ştie că e a mea, că ea este împărăteasă şi că nu poate fi luată aşa, ca o valiză uitată de cineva în gară!“. Altfel, va trebui s-o păzească şi, cu cât o păzeşte mai tare, cu atât o pierde mai repede, pentru că n-ai cum să păzeşti inima omului. Nu, nu, nu poţi s-o păzeşti. Mai degrabă poţi să păzeşti un cârd de gâşte decât o femeie, zice o vorbă din popor.
Singurul fel în care o poţi păzi este s-o aşezi în valoarea ei adevărată, să-i spui: „Femeie, pentru mine eşti unică, eşti de nepreţuit!“. A, că acum sunt furios, că mă aşteptam să faci ceva şi tu ai făcut altceva, sau altfel, asta e o realitate care ţine de planul lui a face. Dar tu pentru mine eşti valoarea supremă a vieţii mele de bărbat, eşti darul lui Dumnezeu făcut mie. Şi atunci, nu mă mai tem.

Maica Siluana Vlad,
în emisiunea "Trepte spre cer (3TV Craiova, 2006)

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 47 - decembrie 2010