marți, 20 iulie 2010

Problema şi Rezolvarea: Nu mai căutaţi „portiţele”, căutaţi „Uşa”


După dezastrul economic pe care trebuie să-l înfruntăm, iată că suntem în postura de a face faţă şi unor ploi care au provocat inundaţii înfiorătoare mai ales în partea Moldovei (aceeaşi Moldovă, ca de fiecare dată), soldate nu numai cu pierderi materiale foarte mari, ci şi cu pierderi de vieţi omeneşti. Inutil să mai amintim că o vorbă mai veche ne spune că ”un rău nu vine niciodată singur”.

Acum, ca de fiecare dată, unii aruncă vina pe guvernanţii care nu au făcut nimic de la precedentele inundaţii (şi asta cam aşa e) pentru evitarea unor astfel de situaţii. Alţii vorbesc despre defrişările masive din Moldova (şi asta cam aşa e) şi distrugerea echilibrului natural din zonă. Alţii vorbesc despre o pedeapsă divină, pentru răutatea noastră şi îndepărtarea de Dumnezeu (şi asta nu prea e aşa, pentru că Dumnezeu nu pedepseşte, El nu e cauza răului; dar ne dovedim ceva mai înţelepţi dacă ne gândim la răutatea şi indiferenţa noastră atât faţă de Dumnezeu cât şi faţă de aproapele nostru – aşa e?).

Motive, cauze, probleme, scuze găsim mereu şi pentru orice. Dar nu găsim soluţii! Nu găsim rezolvări! Şi nu cred că e mare filosofie să ne dăm seama de ce suntem într-o asemenea situaţie. Suntem în situaţia în care găsim ceea ce căutăm. Noi căutăm motive, căutăm cauze, căutăm probleme şi mai ales căutăm Scuze.

Pe de altă parte, nu căutăm soluţii, nu căutăm rezolvări – şi ca atare nu le găsim. Zicem că „nu mai vedem luminiţa de la capătul tunelului” (şi e grav când zicem aşa ceva). ”Luminiţa” – cum îi zic unii „speranţei” (creştineşte i se spune Nădejde) – nu se poate vedea decât dacă te uiţi înainte şi nu dacă te uiţi în jos. Nu trebuie să ne mai uităm în jos. Nu avem cum să câştigăm ceva privind în jos, ci doar înainte. Şi acest „înainte” nu înseamnă numai „în faţă”, ci mai ales înseamnă ”în Sus”. În jos nu ai voie să priveşti decât pentru a nu uita că eşti ”şi din pământ”; în rest, privirea ta trebuie s-o ţii Înainte. Pentru mine, ca şi creştin, a privi în faţă înseamnă de fapt a privi spre oameni; iar a privi în sus înseamnă a privi spre Dumnezeu. În fapt, aşa o să găsim Soluţia, aşa o să găsim Rezolvarea. Motivul, cauza, problema sunt de fapt EU. Soluţia, rezolvarea este omul de lângă mine, iar Soluţia şi Rezolvarea pentru Noi Doi este Dumnezeu. Nu mai căutaţi „portiţele”, ci căutaţi „Uşa” (şi ştim că Hristos este Uşa şi cine intră prin ea se va salva).

Nu-mi rămâne decât să vă îndemn să nu mai căutaţi problema, cauza, vina – care suntem fiecare dintre noi în parte, ci căutaţi Soluţia, Rezolvarea. Mă caut pe mine, găsesc problema – Te caut pe Tine, găsesc „Calea, Adevărul şi Viaţa”.
Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 42 - iulie 2010

Niciun comentariu: