Catehism: Rugăciunea obştească

Rugăciunea, vorbirea omului cu Dumnezeu şi hrana sufletului, este făcută de către creştini în mod particular dar şi în mod organizat, în biserici sau în alte locuri. În acest număr vorbim despre această a doua formă de rugăciune, organizată după anumite rânduieli, care se numeşte rugăciunea obştească.

Împreună ne rugăm, împreună ne mântuim
Dintru început, Biserica s-a organizat ca adunare şi este ştiut faptul că nu ne mântuim de unii singuri, ci în legătură şi prin slujirea iubitoare a aproapelui. De fapt, una dintre definiţiile Bisericii ar putea fi: totalitatea credincioşilor adunaţi în jurul unui Sfânt Potir. Mântuitorul Hristos, atunci când a început să propovăduiască cuvântul Evangheliei, Şi-a ales 12 Apostoli iar mai apoi, după Pogorârea Duhului Sfânt, aceşti Apostoli s-au răspândit în mod organizat pe tot cuprinsul Imperiului Roman şi mai departe de hotarele acestuia, pentru a pune bazele unor comunităţi după modelul celei din Ierusalim.

Creştinii au trăit dintotdeauna în comunităţi conduse de un slujitor sfinţit şi în cadrul acestor comunităţi se adunau împreună pentru a se ruga, centrul rugăciunii tuturor comunităţilor fiind, de atunci şi până astăzi, Sfânta Liturghie.

La rugăciunile obşteşti Hristos e prezent în mod real şi nevăzut
Noi, ca şi creştini, ar trebui să avem o mare dragoste în a ne aduna împreună şi a ne ruga, fiind însufleţiţi de cuvintele Domnului Hristos, Care a spus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 19-20). La sfintele slujbe noi ne adunăm în numele lui Dumnezeu, stăm în faţa lui Dumnezeu şi cerem de la El mântuirea, iar Mântuitorul este în mijlocul nostru. Şi această adunare fizică, într-un loc, a mai multor persoane de aceeaşi credinţă şi de acelaşi gând, care cer de la Dumnezeu acelaşi lucru, are rolul de a ne apropia unii de alţii şi pe toţi de Dumnezeu.

Preotul conduce şi susţine rugăciunea obştească
Toţi membrii Bisericii sunt mădulare vii ale unui întreg, capul acestui organism fiind Domnul Iisus Hristos: „Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte” (I Corinteni 12, 27). Toţi credincioşii care participă real la sfintele slujbe nu sunt spectatori, ci sunt slujitori. Însă, după rânduiala dumnezeiască lăsată de la Sfinţii Apostoli, există un conducător şi susţinător al acestor slujbe, şi anume preotul. Toate rugăciunile rostite de preot sunt la plural, iar alcătuirile de rugăciune, aceste îndemnuri şi afirmaţii rostite de preot, aşteaptă un răspuns din partea credincioşilor. Slujbele sunt concepute ca un dialog, o alternanţă a rugăciunilor între preot şi credincioşi, îndreptate către Dumnezeu. De asemenea, rugăciunile astfel concepute şi transmise în Biserică descriu o anumită traiectorie, care are menirea de a-i înălţa către Dumnezeu pe toţi cei care participă la ele.

Textele slujbelor sunt comori duhovniceşti
În decursul secolelor şi odată cu adăugarea unor noi sfinţi la Biserica triumfătoare din ceruri, pe care cei de pe pământ au considerat că trebuie să-i cinstească în mod deosebit, ca fiind casnici ai lui Dumnezeu şi oameni întru care se odihneşte Dumnezeu, s-a îmbogăţit şi textul slujbelor. Cinstirea sfinţilor se face în biserici cu cântări şi rugăciuni prin care se pune în evidenţă viaţa lor înaltă şi lucrarea lui Dumnezeu prin ei.

Toate aceste texte liturgice sunt generatoare de gânduri frumoase, de gânduri odihnitoare de suflet, de gânduri care luminează cugetul şi aduc bucurie inimii. De aceea, este foarte bine ca toţi cei care mergem la biserică să fim cu mare atenţie la textele care se citesc şi se cântă, căci sunt adevărate comori duhovniceşti.

Slujbele Bisericii sunt sfinte şi sfinţitoare
Biserica noastră Ortodoxă are şi marele dar de a fi Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, prin acest termen din urmă înţelegându-se succesiunea de har care s-a transmis de la Sfinţii Apostoli până în zilele noastre. Sfinţii Apostoli au transmis harul sfinţitor episcopilor, prin punerea mâinilor peste capetele bărbaţilor cu viaţă aleasă, în cadrul hirotoniei; i-au aşezat în cetăţile unde au întemeiat comunităţi creştine, iar aceşti episcopi au transmis acest har altor episcopi, din generaţie în generaţie, până în ziua de astăzi. De aceea persoana episcopului este foarte importantă în Biserica Ortodoxă, căci fără episcop nu poate exista Biserica. Acest har sfinţitor episcopii îl transmit preoţilor şi diaconilor care slujesc în parohii, preotul fiind în parohie trimisul episcopului.

Rugăciunile din biserică sunt sfinte, pentru că prin ele se invocă lucrarea sfinţitoare a Sfintei Treimi asupra credincioşilor. Tot ceea se face în bisericile ortodoxe sunt spre folosul credincioşilor şi au ca prim şi ultim scop sfinţirea lor.

Pr. Ovidiu Bostan

Rugăciunea obştească întăreşte rugăciunea inimii

În măsură în care se roagă, auzi ce zice Sfântul Nicodim Aghioritul: mintea este preot, inima este altar; jertfa care se aduce pe acest altar este alegerea şi bună voinţa, că de bună voie aleg să mă rog lui Dumnezeu, iar mirosul de bună mireasmă, tămâia, care se ridica de pe altarul inimii, este rugăciunea: să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. De pe altarul inimii. Omul este un fel de biserică în biserică.

În zadar te duci în altarul ăsta, dacă nu ai rugăciunea cea din inimă. Puţin îţi foloseşte. De aceea, mergerea la biserică îţi ajută foarte mult ca să întăreşti rugăciunea din inimă, dar nu o schimbă pe aceea. Tocmai rugăciunile şi momentele Sfintei Liturghii, dacă tu ai lucrare lăuntrică, îţi întăresc această lucrare. Mai mult îţi învăpăiază inima de dragostea lui Dumnezeu, când auzi momentele Sfintei Liturghii, când iese cu Sfintele Daruri, căci credinţa vine prin auz.

Ai văzut că a întrebat cineva pe Sfântul Nichifor: "Dacă merg în biserică, să ascult strana şi Liturghia şi celelalte sau să zic rugăciunea inimii?" Dacă n-ai sporit în rugăciunea minţii, ascultă cu mare atenţie Liturghia şi strana, că te ajută să te concentrezi cu mintea în inimă. Foarte mult te ajută.

Iar dacă ai ajuns la rugăciunea de sine mişcătoare a minţii, este ca ceasul: ai pornit inima, eu dorm şi inima mea veghează. Permanent inima se roagă. Atunci şi fără să vrei vei rămâne cu rugăciunea asta lăuntrică şi în timpul Liturghiei şi în timpul celorlalte rugăciuni, că ajungi la o rugăciune de sine mişcătoare. Permanent se roagă inima. Neîncetat, cum zice apostolul.

Părintele Cleopa Ilie

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 42 - iulie 2010