Vă spun, pe scurt, problema mea: am un băieţel de 6 ani pe care nu l-am dus la biserică de când era foarte mic, pentru ca eu însămi nu am mers. Anul acesta, însă, am început să mă duc duminica la biserică şi l-am luat şi pe el de câteva ori. Se plictiseşte, nu are răbdare, vrea să plecăm repede şi de câteva luni n-am mai reuşit să-l iau cu mine. Nici soţul meu nu vrea să meargă întotdeauna la biserică şi atunci ei doi rămân acasă. Îmi pare foarte rău că nu pot să-l împărtăşesc pe Matei, mai ales că până la 7 ani împărtăşirea se poate face fără spovedanie şi cred că l-ar ajuta foarte mult. Cum aş putea să-l atrag spre biserică? Vă mulţumesc din suflet pentru tot ce faceţi.
Iulia
Draga mea Iulia,
Mai întâi, cere iertare de la Domnul că nu l-ai dus pe Matei de mic la Biserică, adică de când era în burtica ta. Apoi, primeşte iertarea şi înţelegerea lui Dumnezeu şi iartă-te şi tu şi învaţă să ai răbdare cu Matei aşa cum şi Domnul a avut cu tine! Apoi, roagă-i pe Sfântul Evanghelist Matei şi pe Îngeraşul lui Păzitor să te ajute. Apoi, cumpără-i Biblia şi alte cărţi religioase pentru copii. Sau încearcă să-l rogi pe soţul tău să ţi-l aducă la Biserică numai la Sfânta Împărtăşanie.
Nu-l cicăli şi nu-l judeca pentru ceea ce nu-ţi place la el. E ceea ce tu ai pus acolo şi nu vei scoate ce ai pus decât punând dragoste şi înţelegere duhovnicească. Domnul te va lumina şi ajuta în fiecare clipa dacă Îi ceri fără să ai pretenţii. Dar nu uita: mai ales să ai răbdare şi să-i acorzi timp lui Matei să se împrietenească de acum încolo cu Domnul şi lui Dumnezeu să lucreze aşa cum ştie El şi nu cum ne-ar plăcea nouă.
Curaj şi bucurie sfântă!
M. Siluana
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 42 - iulie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu