De Izvorul Tămăduirii, praznicul care a adunat de hramul Mănăstirii Brâncoveanu mii de pelerini, Părintele Mitropolit a vorbit despre asumarea credinţei prin trăirea ei, despre respingerea darului lui Dumnezeu şi despre dragostea cu care trebuie abordaţi tinerii în vâltoarea provocărilor contemporane. Iată câteva fragmente din cuvântul Părintelui Mitropolit:
Credinţa noastră se limitează la declaraţii
Să ne rugăm Maicii Preacurate, mama mamelor noastre, să lase din dragostea ei în sufletul fiecărei fiinţe. Nu numai al mamelor, ci şi al bărbaţilor, al fraţilor şi fiilor noştri, pentru ca să înţeleagă că rostul nostru pe pământ nu este veşnic, că viaţa noastră e atât de scurtă încât orice clipă este preţioasă. Să i-o oferim lui Dumnezeu. Să fim urmaşi ai Lui prin faptele noastre, nu prin declaraţii, nu prin cuvinte. Dacă am face acum un recensământ sau am pune o întrebare: „Câţi suntem creştini?”, am zice „Toţi suntem creştini!”. Toţi spunem că suntem credincioşi, dar de fapt ne limităm la a declara că există Dumnezeu. Însă Dumnezeu există şi dacă nu declarăm noi! Aşa că pentru mine există Dumnezeu dacă trăiesc ce m-a învăţat Dumnezeu, dacă am o viaţă plăcută lui Dumnezeu şi dacă las urmaşilor mei darul acesta pe care Dumnezeu mi l-a dat mie.
Iată-ne aici, împreună, nu întâmplător, ci prin rânduiala lui Dumnezeu, ca să ne rugăm nu numai să se facă timp frumos, ci să rămână Hristos cu noi. Acesta este lucrul esenţial. Un creştin doreşte ca Hristos să fie al lui şi el să se dăruiască lui Hristos, nu este doar o simplă relaţie de ocrotire pe care noi o cerem de la Dumnezeu.
Treziţi-i pe tineri cu dragoste
Părinţii se roagă ca Dumnezeu să îi aibă în grijă pe cei dragi, dar să se roage cu autoritatea celui care s-a rugat şi seara, şi dimineaţa, pentru viaţa familiei şi viaţa omenirii. Să nu fie doar o atenţionare pe care o face cineva care are „obligaţia” de a răspunde de viaţa pruncului, ci mult mai mult! Noi, dacă aparţinem lui Dumnezeu, trebuie să fim atât de largi în iubirea noastră, încât să îi cuprindem pe toţi. Să nu ne comportăm cu duşmănie, sau cu o autoritate din aceasta provocată de vreo „demnitate” pe care am avea-o, ci cu dragostea puternică pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu ca să o facem lucrătoare. Încercaţi să îi apropiaţi şi să îi treziţi pe tineri cu dragoste, dar cu o dragoste statornică, căci această dragoste dă autoritate.
Dacă respingem darul vieţii pe care ni-l trimite Dumnezeu, El Îşi va întoarce faţa de la noi
Noi nu înţelegem că nu e vrednicia noastră, nici a tatălui, nici a mamei, că se naşte un prunc, ca să dispunem de viaţa lui. Ci este darul lui Dumnezeu, pe care noi îl primim sau îl respingem, este darul esenţial, este un dar al vieţii. Dumnezeu creează sufletul pruncului înainte ca mama să ştie că îl are în pântece. Noi ne jucăm cu tot felul de artificii şi îi punem şi pe oamenii de ştiinţă, care au jurat să apere viaţa, să o întrerupă, să îşi calce jurământul, zicând că de fapt până la o anumită perioadă pruncul nu e prunc, e doar un embrion. Dar ce este embrionul? Este viaţă! Este chintesenţa vieţii, care, dezvoltată, dă naştere la această fiinţă minunată care este pruncul.
Să lăsăm să lucreze darul şi bucuria lui Dumnezeu în viaţa noastră, pentru că dacă noi Îl vom respinge pe Dumnezeu, şi Dumnezeu Îşi va întoarce faţa de la noi. Dar dacă pe copii ni-i dorim şi îi considerăm cel mai ales dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut, atunci Dumnezeu Se întoarce spre noi şi vom trece mai uşor prin toate încercările care vin asupra noastră. E o mare greutate pe mamă să îngenuncheze în faţa icoanei Maicii Preacurate şi să spună: „Maica Domnului, tu, cea prin a cărei inimă a trecut sabia şi ai stat alături de crucea Fiului Tău, eu nu mă pot asemăna ţie, pentru că am respins viaţa pe care Dumnezeu mi-a trimis-o prin pruncii pe care trebuia să îi nasc…”.
Tinerii nu „trăiesc” împreună, ci curvesc împreună
Maica Domnului este mama mamelor, să alergăm la ea cu lacrimi şi să strigăm să se milostivească asupra copiilor noştri, pentru ca ei, cei tineri, să înţeleagă că legătura dintre bărbat şi femeie este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru perpetuarea vieţii noastre, nu este un mijloc de plăcere pe care îl faci printr-o învoială. Tinerii noştri declară că „trăiesc împreună” (nu trăiesc împreună, ci curvesc împreună!) până la momentul în care primesc binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi de multe ori părinţii sunt obligaţi să accepte (sau trec cu nepăsare faţă de această situaţie) şi să îi ţină sub ocrotire. Vin unii şi spun: „Ne-am programat nunta peste doi ani.” „Dar de ce peste doi ani?” „Pentru că numai atunci am găsit sală.” „Dar ce faceţi încă doi ani?” „Păi ce am făcut şi în ultimii doi-trei ani, stăm împreună.” Sunt conştienţi aceştia de ce fac? Vă doriţi să vină lumea la nuntă şi să vă vadă, să vă laude că sunteţi tineri miri, sărmanii de voi, după atâţia ani de „osteneală” zadarnică şi de irosire a vieţii şi a ceea ce este mai frumos din viaţa voastră: tinereţea.
Să cerem curajul mărturisirii şi al statorniciei
Este, într-adevăr foarte greu, în condiţiile în care autoritatea legală s-a „deschis” atât de mult încât sunt permise tot felul de „drepturi”. Să nu uităm însă că Sf. Apostol Pavel a spus: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos”. Vă rog să reţineţi acest cuvânt. Ne sunt îngăduite. Dumnezeu ne-a lăsat libertate pentru ca să fim responsabili. Dacă n-am fi liberi, n-am avea răspundere în faţa lui Dumnezeu. Dar să facem ca această libertate să devină o libertate a harului. Să nu consider că este o lezare a libertăţii dacă eu mă opresc de la un drept care e păcătos, care mă duce la pierzare, ci să consider că acest lucru nu îmi este de folos. Dacă vom încerca să împlinim doar cele care ne sunt de folos, şi Dumnezeu Se va milostivi faţă de noi şi faţă de neamului nostru, şi vom fi bucurie urmaşilor noştri. Să ne ajute Dumnezeu şi Maica Preacurată să ne ridicăm din starea acesta de neputinţă spirituală, neputinţa părinţilor de a vorbi copiilor. Neputinţă nu doar de a-i ocroti, ci chiar de a-i îndruma. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne schimbe această neputinţă şi să ne dea curajul statorniciei. La picioarele Crucii Mântuitorului punând toate, ne vom putea bucura şi de Învierea Lui. Amin.
Apostolat în Țara Făgărașului nr. 52 - mai 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu