Editorial: Zâmbetul lui Hristos

„Dacă nu poţi ţine tot postul, nu are rost să posteşti doar câteva zile!”; „Dacă nu poţi fi atent câteva ore la slujba de duminică, nu are sens să mai mergi la Liturghie!”; „Dacă te-ai enervat după ce ai venit de la biserică, degeaba te mai duci, că tot rău rămâi!”. De prea multe ori auzim astfel de afirmaţii şi prea mulţi ajung să renunţe la a mai face ceva pentru sufletul lor, gândind că dacă nu pot face mult deodată, nu are rost să înceapă cu puţin. E clar că trebuie să ajungem cu toţii la o anume măsură sufletească – măsură care să-l facă pe Hristos să zâmbească cu drag când se uită la noi – dar nu cred că poate creşte cineva semnificativ peste noapte. Doar bobul de fasole din povestea cu Jack era puţin vrăjit şi… era poveste.

Creştinul nu este numai un om îmbunătăţit, ci şi un om care se îmbunătăţeşte mereu. În creştinism nu stai pe loc niciodată – urci sau cobori. Nu poţi spune că în virtutea cutare ai crescut destul şi gata. A te opri înseamnă de fapt a da înapoi, a îngropa talantul. Cred că fiecare are ritmul său de creştere. Important este să pună începutul şi, de la un an la altul, de la un post la altul, de la o zi la alta, să crească. Cu cât creştem mai mult în Hristos, cu atât şi ritmul de creştere duhovnicească se va accelera. Trebuie mereu să adăugăm ceva la ceea ce am dobândit deja.
În parabola cu tânărul bogat avem şi dovada că Hristos ne iubeşte chiar dacă nu suntem “premianţi”. Nu ştim ce a făcut tânărul după convorbirea cu Hristos – poate a vândut averea sau poate nu – dar ştim că, aşa cum era atunci, la măsura aceea de creştere sufletească, a adus bucurie lui Hristos; iar Hristos a privit la tânărul bogat cu drag, deşi îi mai trebuia ceva să poată dobândi Împărăţia. Aflăm tot acolo de îngrijorarea apostolilor – şi a noastră deopotrivă: Şi cine poate să se mântuiască? Dar vine şi răspunsul Domnului: ”Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”. Adică Hristos ne spune SĂ FACEM tot ce ne stă nouă în puteri şi restul rămâne să plinească Dumnezeu.

Că să ajungi să faci ceva trebuie obligatoriu SĂ ÎNCEPI şi apoi să nu rămâi înţepenit, ci SĂ CREŞTI mereu în ceea ce ai început. Nu trebuie să uităm însă nici de faptul că de la o vreme timpul nu o să mai aibă răbdare cu noi. Răsăriţi, Creşteţi şi Aduceţi Roade la vreme. Şi Hristos să va zâmbească!

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 37 - februarie 2010