Întoarcerea la mănăstire
Părintele s-a întors la Sâmbăta joi seara, după orele 18. Pe o vreme ploioasă şi friguroasă, a fost aşteptat de obştea mănăstirii, împreună cu câţiva preoţi şi credincioşi cu mâini tremurânde, purtând lumânări aprinse şi flori. Duhovnicul mănăstirii, plecat la spital „ca să moară”, după cum le-a spus ucenicilor, se întorcea după gândul său. După o scurtă rugăciune şi înconjurarea bisericii, trupul Părintelui a fost urcat în biserica mare, unde cei prezenţi şi-au putut lua în tihnă rămas bun, sărutându-i pentru ultima oară mâna moale, parcă vie. Unii înlăcrimaţi, alţii plângând în hohote, iar alţii - mai tari în credinţă - zâmbind plini de dragoste şi nădejdea Învierii.
A doua zi
În predica ţinută la finalul Sfintei Liturghii din ziua de vineri, Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul spunea că Părintele Teofil a fost omul cu cea mai mare credinţă pe care l-a cunoscut Prea Sfinţia Sa, remarcă întărită şi de către PS Sofian Braşoveanul, în cuvântul său de seară. La privegherea Părintelui au participat IPS Dr. Laurenţiu Streza, PS Andrei Făgărăşeanul, PS Sofian Braşoveanul şi PS Calinic al Argeşului şi Muşcelului.
La sfârşitul slujbei, Preasfinţitul Sofian Braşoveanul – fiu duhovnicesc al Părintelui Teofil, a rostit o foarte emoţionantă predică în amintirea duhovnicului său. PS Sofian a rememorat un scurt episod din timpul uceniciei sale: într-o zi, veneau împreună de la o înmormântare şi Părintele l-a întrebat despre ce anume va predica la moartea sa. Preasfinţitul nu a putut să îi răspundă nimic părintelui şi a rămas nedumerit, gândindu-se că nu va putea să ia cuvântul la moartea cuvioşiei sale… “Părintele Teofil, fiind un om al bucuriei, este prieten şi cu cei vii şi cu cei de dincolo de mormânt; şi dacă cumva ne priveşte, el ne zâmbeşte, se uită la fiecare dintre noi cum îi aducem după putere fiecare o ultimă cinstire trupului său, căci cinstirea şi iubirea faţă de cineva nu se opresc pe marginea mormântului, ci ele dăinuiesc veşnic”, a concluzionat cu duioşie PS Sofian.
Înainte şi după rânduiala slujbei de priveghere, călugări, clerici şi mireni au citit neîncetat din Psaltire pentru Părintele Teofil.
Înmormântarea
Dimineaţa, în continuarea citirii Psaltirii s-a săvârşit Acatistul Maicii Domnului, urmat de slujbele Ceasurilor, apoi s-a continuat cu Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de studenţi de la Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu, îndrumaţi de către Pr. Dr. Sorin Dobre.
Slujba de înmormântare a început în jurul orei 12, în curtea mănăstirii. Pe lângă cei 10 ierarhi, zeci de preoţi şi diaconi, împreună cu mulţimea impresionantă de credincioşi, au participat sufleteşte sute de preoţi, monahi si monahii, credincioşi, fiii duhovniceşti ai părintelui Teofil din toată ţara. Spunea într-una din cărţile sale Gheron Iosif Isihastul, de la Chilia „Sfânta Ana Mică” din Muntele Athos, că cea mai grea încercare pentru un creştin adevărat este atunci când îi moare duhovnicul. Am văzut acest lucru la mulţi dintre credincioşii veniţi din toată ţara să îşi ia rămas bun de la duhovnicul lor drag, dar şi la ierarhii şi preoţii care i-au fost ucenici.
IPS Dr. Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a transmis mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Un harnic slujitor al Domnului s-a mutat în odihna sfinţilor”, după care a rostit o frumoasă cuvântare de apreciere a Părintelui Teofil, pe care l-a cunoscut încă din copilărie.
Cortegiul funerar, cu crucea Părintelui în frunte, în glas de toacă şi de cântare ca la Sfintele Paşti - când toată lumea intonează “Hristos a înviat din morţi…”, a înconjurat întâi vechea biserică a mănăstirii, urmându-şi drumul spre cimitir. Toată lumea vroia să se atingă de sicriul Părintelui Teofil, ca de nişte sfinte moaşte.
Părintele a fost apoi aşezat în mormântul pe care şi l-a pregătit cu multă vreme înainte: “mi-am făcut mormânt, că nu se ştie ce şi cum şi când!” – spunea, lângă mănăstirea pe care a slujit-o cu atâta ardoare vreme de 56 ani, 23 ca diacon şi 33 ca ieromonah. Un proverb spune că “nu contează dacă viaţa ta este scurtă sau lungă, căci faţă de veşnicie este ca o clipă”. Viaţa Părintelui a fost parcă o clipă de veşnicie.
Liturghie în veşnicie
Privind în biserică, la strana – acum goală – de unde Părintele Teofil a participat aproape întreaga sa viaţă, zi de zi, la sfintele slujbe, mi-au venit în minte întrebarea pe care o adresase odinioară ucenicului său un călugăr bolnav la pat: ”Oare nu plânge strana după mine? Că mie mi-e tare dor de biserică, să slujesc!”. Părintele Teofil s-a dus însă să slujească Liturghia cea cerească, împreună cu Sfinţii lui Dumnezeu, unde nădăjduim că ne va pomeni în rugăciunile sale, aşa cum ne-a promis: “Inima mea are numai uşă de intrare, nu are uşă de ieşire, cine intră în ea nu mai iese. Cine mi-a fost prieten în viaţa aceasta, îmi va fi şi în cealaltă!”
Diac. Claudiu Păun
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu