Credinţă unită cu iubire
La tinereţe omul e propriu pentru iubire, însă de multe ori e propriu pentru o iubire egoistă. Trebuie să avem iubirea aşa cum o are în consideraţie Dumnezeu, adică, o iubire care ne fericeşte şi o iubire care fericeşte pe cei din jurul nostru. Eu mă bucur de această întâlnire, de faptul ca aţi petrecut câteva zile la mănăstire, mă bucur ca aţi luat parte la sfintele slujbe cu noi, mă bucur de aceia dintre voi care v-aţi spovedit, mă bucur de preocupările pe care le aveţi, dar vă atrag atenţia: Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în viaţa noastră, pe primul plan al existenţei noastre, întâi e Dumnezeu şi apoi omul, Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în inima noastră; dacă nu-i pe primul loc, nu-i pe locul care i se cuvine. Credinţa în Dumnezeu este o credinţă despovărătoare, o credinţă care ne ajută să ocolim lucrurile rele; credinţa trebuie să fie unită cu iubirea, să fie lucrătoare în iubire, după cuvântul: de aş avea credinţă atât de multă încât să mut şi munţii, dacă nu am iubire nimic nu sunt, n-am nici o valoare.„Întotdeauna mi-au plăcut tinerii”
Tinereţea are ceva al ei, ceva ce-ţi place, ceva ce te odihneşte. Mie întotdeauna mi-au plăcut tinerii, şi la tinereţe şi la bătrâneţe, şi-mi plac şi acum. Da’ să ştiţi, eu spun aşa cu toată inima! De ce? Pentru că tânărul e modelabil, bătrânu-i ţeapăn, nu mai ai ce face cu el, a ajuns ce-a ajuns, este ce este şi Doamne-ajută! Stai de vorbă cu el şi tot aia ţi-o spune şi prima oară şi a zecea oară! Pe când un tânăr zice: „Domnule, dacă o avea dreptate? Ia să văd eu, mă mai gândesc…”. Îi spui: „Măi frate, uite, n-are nici un rost să te duci la discotecă, numai te-ntuneci acolo, te pătezi cu tot felul de păcate, te agiţi şi te exciţi… Ce rost are să te duci acolo şi să aduci în biserică ce ai văzut acolo?”. Pentru că realitatea asta este, omul duce în el ce a acumulat. Aşa-i omul, produsul societăţii în care trăieşte. Şi mai ales dacă-şi alege el nişte lucruri negative şi trăieşte negativ.Zice unul către mine: "Părinte, dumneavoastră ziceţi să mă duc la biserică, dar dumneavoastră nu vă puteţi închipui ce duc eu în biserică în mintea mea". Şi eu am zis să se ducă; cu alea cu tot, să se ducă în biserică. De ce? Pentru că prin Biserică e rezolvare. Fără Biserică nu există rezolvare. Fără Domnul Hristos nu există mântuire, mântuirea nu ne-o realizăm noi, că zicem: "no, lasă, că mă silesc eu, sau "mă silesc eu mai târziu, şi-oi face-o". Mântuirea este un lucru pe care îl realizează omul împreună cu Domnul Hristos; fără Domnul Hristos nu există mântuirea! Aşa că e de foarte mare importanţă ca omul să se lase modelat. Omul la tinereţe e în aşa fel făcut încât să se lase modelat. Nu opune atâta rezistenţă ca un om care e format pe nişte idei, pe nişte convingeri, pentru că ideile îl structurează pe om. Adică nu-i numai aşa, că lasă că mi-a trecut o idee prin minte şi lasă, că vine alta - nu! Ci o idee care se statorniceşte primeşte în conştiinţă aprobare, se creează sentimente pentru ideea respectivă şi se ajunge la nişte structuri.
Tinerii sunt mai aproape de fericire
Tinerii, prin structura lor, prin felul de a se angaja în anumite acţiuni, sunt mai aproape de fericire, sunt mai aproape de realizări care să le dea mulţumire şi fericire. Şi tinerii mai sunt cumva fericiţi, în sensul că nu au un trecut lung care să fie pătat de gânduri rele, de fapte necuviincioase, de vorbe nelalocul lor, pentru că tinereţea este mai aproape de copilărie, iar copilăria este într-un fel idealul creştinului. Nu în sensul să rămânem la copilărie ca fază de început, ci în înţelesul să ne menţinem în sfera copilăriei în ceea ce priveşte seninătatea, nerăutatea sau răutatea fără durată şi în ceea ce priveşte nevinovăţia câtă este în copilărie.Un om în vârstă nu se mai poate schimba
Mijlocul pentru a ajunge „bătrâneţi fericite” este, în primul rând, tinereţe cinstită.Tinereţea omului începe cu un fel de tendinţă de independenţă, iar când începe să se contureze cumva altfel, se fac nişte schimbări în existenţa omului; numai că schimbările acestea sunt de puţin timp, nu s-au statornicit în timp îndelungat, ca în cazul bătrâneţii. De ce? Un om în vârstă nu mai poate fi schimbat şi nu se mai poate schimba nici el însuşi. De ce? Pentru că el a devenit şi devenirea aceasta s-a făcut timp îndelungat şi omul a ajuns să fie format aşa şi nu mai poţi să scoţi din el unul nou.
Cea mai frumoasă podoabă a tânărului
Mitropolitul Bălan avea o vorbă faină: „Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este inima curată şi mintea trează”. Să ştiţi că inima se murdăreşte şi ea. Cu ce se murdăreşte? Cu gânduri murdare, cu imagini murdare, cu fapte murdare. Toate acestea se înscriu în noi. Suntem ce am devenit. Dacă inima-i curată, intră în ea Domnul Hristos. Când intră Domnul Hristos în noi? Când îi facem loc, când scoatem murdăriile din noi, pentru că nu poate intra în loc spurcat.„Să ai lumină în suflet!”
Când m-am dus eu la Mitropolitul Nicolae Bălan să primesc binecuvântarea pentru Teologie, mi-a spus să am lumină în suflet. A aflat că sunt fără lumină fizică şi a zis: „Să ai lumină în suflet”. Asta e ceea ce dorim noi, mai ales tinerilor. Pentru că dacă ai lumină, mai ales la tinereţe, poţi avea până la sfârşit şi până în veşnicie. Şi dacă n-o ai la tinereţe, nu-i sigur că o poţi dobândi după aceea.Părintele Teofil Părăian
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu