joi, 19 noiembrie 2009

Părintele bucuriei s-a mutat în Bucuria veşnică


Un harnic slujitor al Domnului s-a mutat în odihna sfinţilor

În obştea Mănăstirii Brâncoveanu, care a trecut adesea prin încercări şi necazuri, monahul Teofil a devenit după cum i se tâlcuieşte şi numele iubitor de Dumnezeu, dar şi iubit de El. Aici a cunoscut cuvioşi părinţi rugători şi luptători, despre care a vorbit mulţimilor în multe din cuvântările sale, dar şi pe marii mitropoliţi cărturari Nicolae Bălan, Nicolae Colan şi Antonie Plămădeală.
Căutat şi ascultat de credincioşi doritori de îndrumare spirituală, cuvântul său a fost primit ca fiind al unui duhovnic înţelept, făcător de pace şi purtător de bucurie.
Deşi nu putea privi cu ochii trupeşti frumuseţile Creaţiei şi chipurile semenilor, Părintele Teofil a primit de la Dumnezeu darul discernământului duhovnicesc şi pastoral, pentru a cunoaşte lumina sufletelor celor care veneau la el, îi cereau sfatul şi primeau de la el lumina harului Duhului Sfânt.
Lumina faptelor sale, a vieţii sale smerite şi jertfelnice, a învăţăturii sale duhovniceşti, roditoare de virtuţi, constituie o icoană sau o călăuză, mai ales în vremuri de tulburare sufletească.
Preafericitul DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Părintele Teofil dăruia bucurie
Când am aflat că Părintele a plecat pe drumul veşniciei am simţit aceeaşi durere pe care am simţit-o când a plecat tatăl meu, deşi atunci eram mic. Pentru că Părintele a fost ca un părinte pentru mine. Eram copil când a venit la mine şi mi-a spus că eu sunt prietenul dânsului; imaginaţi-vă ce înseamnă aceasta în sufletul unui copil.
Părintele Teofil dăruia bucurie. Te îmbrăţişa, te strângea de mână, îşi lipea capul de al tău şi îţi dădea liniştea lui. Iar bucuria pe care o dăruia nu era din aceasta pământească, de moment, ci era o bucurie cerească, care nu dispărea când plecam acasă. L-am avut şi ca duhovnic; ne lua tristeţea, ne lua povara de pe suflet.
E o durere şi o pierdere acum; ca mitropolit realizez ce lipsă mare vom simţi noi, un gol imens. Părintele are fii duhovniceşti în toată ţara şi în toată lumea, iar acum toţi suntem cu sufletul încărcat de tristeţea aceasta, dar e o tristeţe care se amestecă cu şansa pe care ne-o oferă Dumnezeu de a mai adăuga încă un rugător sus, în cer, lângă cei pe care mănăstirea i-a dat până acum.
ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului


„Omul cu cea mai mare credinţă în Dumnezeu”
Din 1990 a dus o muncă extraordinară de misionar, de evanghelist. Acum, în anii bătrâneţii spunea: „Dragă, eu cred că chemarea mea a fost aceasta, să binevestesc cuvântul lui Dumnezeu.”
Aş zice că Părintele Teofil este omul cu cea mai mare credinţă în Dumnezeu din câţi am întâlnit eu până acum. Şi asta nu doar la nivel afirmativ, ci la nivel de trăire. Mi-a istorisit din împrejurările grele prin care trecuse în tinereţe şi l-am cunoscut şi eu în împrejurări dificile, împrejurări potrivnice, la mănăstirea de la Sâmbăta, în care s-a comportat cu liniştea omului credincios şi cu credinţa omului credincios că Dumnezeu va rândui toate cum va considera mai bine.
P.S. Sofian, Episcop vicar al Mitropoliei pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord


Cu darul vorbirii a câştigat inimile tuturor
„Pentru Ţara Făgăraşului şi nu numai, pentru familia în care s-a născut, pentru Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, dar şi pentru întreaga Ţară Românească, părintele Teofil a fost reprezentativ în ceea ce priveşte trăirea duhovnicească, cuvântul şi vorbirea. Cu toate că părintele Teofil era lipsit de darul vederii, a fost înzestrat de Dumnezeu cu alte multe daruri: o minte sclipitoare, trăire în credinţă şi în dragoste. Cu darul vorbirii a câştigat de-a lungul anilor inimile tuturor, de la bătrâni şi până la tineri. Regretăm plecarea din rândul nostru, dar, cu siguranţă, părintele Teofil se va mântui şi va câştiga Raiul despre care a vorbit în tot timpul vieţii sale“
Pr. Ioan Ciocan, protopopul Făgăraşului


Veşnică pomenire, iubite părinte Teofil!
În ultimele zile de suferinţă, părintele Teofil avea acelaşi optimism şi maximalism pascal. A rămas un părinte al bucuriei, chiar şi în faţa morţii. Parafrazându-l pe Sfântul Ioan Scărarul spunea, într-o altă formă: "Nu pot să mă văd mort în sicriu, ci doar viu". Mai spunea şi că va pleca la Domnul pentru că "de aceea a făcut Dumnezeu raiul, ca să îl umple cu cei ce Îl iubesc". Iar când încercam să îl încurajez şi îi spuneam că va fi bine, îmi răspundea: "Oricum sunt bine, deoarece cu Hristos, fie aici sau dincolo, întotdeauna suntem bine".
De astăzi, comunitatea noastră ortodoxă, pe care de multe ori a întărit-o cu rugăciune şi cu cuvânt ziditor, îl va purta în rugăciunile Sfintei Liturghii şi îl va avea ca mijlocitor şi solitor înaintea Domnului bucuriei, în latura cea cerească a celor drepţi şi sfinţi din Biserica lui Hristos.
Odihnească-se în pace, părintele nostru şi al bucuriei celei veşnice!
Pr. Cornel Toma, Braşov


„O generaţie de neînlocuit”
Părintele Teofil face parte dintr-o generaţie de neînlocuit. O generaţie de tradiţie şaguniană, întărită şi cultivată de Mitropolitul Nicolae Bălan. De aceea noi, sibienii, îi vom simţi tot mai mult lipsa fizică dintre noi. Dar prezenţa sa spiritual-duhovnicească va rămâne pentru totdeauna.
Pr. Conf. Dr. Irimie Marga – Sibiu

„S-a dăruit tuturor”
Şi-a trăit viaţa fără să-şi pună deoparte energiile. S-a dăruit tuturor. S-a dăruit celor apropiaţi, celor cu care a parcurs împreună drumul nevoinţelor mănăstireşti, ucenicilor săi, dintre care cei mai mulţi îi sunt şi prieteni apropiaţi sufleteşte şi copii duhovniceşti. Părintele Teofil s-a dăruit tuturor celor cu care s-a întâlnit în conferinţele sale, nenumăratele conferinţe pe care le-a susţinut de-a lungul ultimilor 20 de ani.
Conf. Dr. Sebastian Moldovan – Sibiu


A murit cum a trăit
„În ultima parte a vieţii, părintele a fost cum a fost întreaga viaţă. L-am întrebat şi eu, l-au întrebat şi alţii: „Părinte, cum staţi în faţa morţii?” şi ne-a răspuns: „Stau în faţa morţii cum stau în faţa vieţii. Cu tot ceea ce am făcut şi cu nădejdea în mila lui Dumnezeu, nu în faptele mele. Mă duc la Dumnezeu, la tatăl meu, ca la Cel căruia I-am slujit o viaţă.”
Părintele Mihail – Mănăstirea Brâncoveanu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009

Niciun comentariu: