A trecut şi anul acesta 8
martie. Cu mult tam-tam în mass media, cu baluri mari pe la sate şi în diverse
restaurante, cu invitaţi „de seamă” care să „întreţină atmosfera” etc. Îmi
permit nişte consideraţii târzii, care poate vor folosi, cumva, pentru viitor.
Există o imperioasă
nevoie a omului de a sărbători. În fiecare anotimp, în fiecare lună, există
sărbători, mai mult sau mai puţin creştine. La început de primăvară şi de
martie, este aşezată aşa numita zi a femeii. De 8 martie, grupuri, grupuri,
femeile, bune prietene sau împreună-angajate, tinere sau mai puţin tinere,
simple sau cu pregătire, petrec în localuri diverse. Cum spunea cineva: „petrecem
din inerţie sau din dorinţa impură de a înmulţi cu orice preţ prilejurile de
chef lumesc şi de chiul îngăduit (de la serviciu)”.
Există însă şi o istorie
a zilei de 8 martie, pe care majoritatea sărbătoritelor n-o cunosc. Rădăcinile
acestei sărbători se află în epoca comunistă. Propunerea pentru o zi
internaţională a femeii, care să se ţină anual, de 8 martie, s-a făcut la
Conferinţa Femeilor Socialiste de la Copenhaga, în 1910. Cea care a avut această
idee a fost o militantă revoluţionară, pe nume Clara Zetkin (1857-1933). Era
intelectuală şi evreică, născută în Saxonia, şi a decedat în fosta Uniune
Sovietică, unde a propăşit bine pe linie de partid comunist.
Acum, nu că am avea ceva
cu o petrecere în plus, dar mai apare o problemă. Ziua de 8 martie cade mai întotdeauna
în Postul Patimilor Domnului şi chiar cineva mai puţin avizat ştie că în post pentru
creştini sunt interzise mâncărurile de dulce, dansul, petrecerea. Ori femeile
creştine, chiar practicante, participă la petrecerile de 8 martie (unde nu
arareori se întâmplă excese), sub motivul că nu se pot sustrage din
colectivitate, că şi-ar supăra colegele etc. Ca să nu mai vorbim de animatoare
şi „stripperi”, care sunt invitaţi nu arareori, pentru… a mai ieşi cheful din
tipic.
Sunt lucruri pe care nu
le putem schimba, dar le putem transforma sau încreştina, aşa cum făceau
creştinii de odinioară. Ziua de 8 martie este adânc pătrunsă în conştiinţe. Cei
de 40, 50 şi mai bine de ani s-au trezit cu ea. Era ziua mamei şi abia aşteptam
să vină, ca să putem oferi un buchet de ghiocei celor care ne-au dat viaţă. La
şcoală confecţionam felicitări, pe care aşterneam cuvinte cât mai alese, ca să
aducem bucurii mamelor noastre. N-ar fi rău să cinstim această zi decent, cu
întâlniri de familie, în care să ne manifestăm dragostea faţă de mamele,
soţiile şi surorile noastre în cuvinte calde şi flori de primăvară. Şi să ne
aducem aminte, cu această ocazie, de rolul femeii creştine într-o familie
creştină. Iar petrecerile să le lăsăm pentru zilele din afara postului. Spunea
un sfânt părinte că una din vicleniile diavolului a fost aceea de a inventa
păcatul mic, aparent fără însemnătate. Şi omul înoată fără încetare în
păienjenişul păcatelor mici, care îi periclitează serios mântuirea.
Ar mai fi ceva, ce
trebuie să ştie neapărat femeile credincioase. Biserica Ortodoxă sărbătoreşte o
zi a femeilor creştine, mult mai potrivită: Duminica a treia după Paşti,
Duminica Femeilor Mironosiţe. Despre aceasta, însă, data viitoare.
Pr. Marcel Dobrea
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 62 – martie 2012
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 62 – martie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu