luni, 19 martie 2012

Comunicarea eficientă între persoane

Poate că aţi descoperit că de multe ori nu sunteţi înţeles de persoana cu care vorbiţi. Sau poate vă daţi seama că dumneavoastră înşivă nu v-aţi exprimat pe înţeles gândurile. Uneori neînţelegerea dintre oameni vine de la diferite zgomote din jur sau chiar de la telefonul mobil care nu recepţionează destul de bine semnalul. Toate aceste situaţii şi multe altele se întâmplă deoarece există numeroase bariere de comunicare. Astfel că de cele mai multe ori comunicarea este marcată de imperfecţiune.


Dar din cele de mai sus nu trebuie să rezulte că nu există metode prin care se poate îmbunătăţi dialogul între oameni. Deşi sunt numeroase variante de îmbunătăţire a relaţiilor de comunicare, voi aborda acum ceea ce Jean-Claude Abric numeşte “atitudini de comunicare”. Aceste atitudini sunt feluri în care abordăm dialogul cu ceilalţi oameni, de multe ori făcând aceasta în mod inconştient şi micşorând astfel eficienţa comunicării. Există, de asemenea, şi reciproca: dacă aceste atitudini de comunicare sunt folosite la timpul potrivit, într-un climat relaţional bine construit, ele pot creşte eficienţa şi reuşita actului de comunicare. Să le luam pe rând:
1)       Atitudinea de interpretare;
Imaginaţi-vă că la o petrecere de nuntă veţi nimeri la masă lângă o persoană pe care nu aţi mai întâlnit-o până atunci. Dacă această persoană vă va spune, printre altele, că tocmai ieri i s-a întâmplat să se fâstâcească într-un discurs public, iar dumneavoastră veţi concluziona pe seama acestui incident că interlocutorul vrea să vă spună că de fapt nu se pricepe să vorbească în public, atunci comunicarea are toate şansele să se întrerupă brusc.
Cu alte cuvinte, e ca şi cum aţi spune cuiva “ştiu eu ce se ascunde în spatele a ceea ce mi-aţi spus”. Interpretarea vorbelor celuilalt poate avea două semnificaţii:
a) dacă interpretarea este corectă, conversaţia se poate opri aici pentru că subiectul discuţiei a fost înţeles în profunzime şi epuizat. Aceasta se întâmplă doar dacă interlocutorul este sincer cu sine însuşi şi cu partenerul de dialog. În caz contrar, se poate supăra pe “atotştiinţa” partenerului şi aceasta mai ales dacă interpretarea vizează aspecte negative ale comportamentului celui interpretat.
b) dacă interpretarea este greşită, cel cu care vorbim poate considera că nu este înţeles şi atunci poate decide să întrerupă discuţia. Şi asta mai ales dacă interpretarea este una negativă. Iar dacă interpretarea este una pozitivă şi interlocutorul nu se cunoaşte suficient de bine pe sine, poate considera că într-adevăr aşa este şi, în acest caz, se pot deschide larg uşile manipulării prin linguşire.
În general, se recomandă non-interpretarea.
În cazul în care relaţia între persoanele care comunică este una destul de matură, interpretarea poate avea un sens pozitiv, descoperind un lucru de care interlocutorul nu este conştient şi care îi foloseşte dacă este adus în lumina conştiinţei. De exemplu, cineva ar putea gândi că se mai încurcă în discursurile publice pentru că nu-şi poate stăpâni emoţiile. Dar un prieten îi poate sugera că poate e vorba despre o oarecare netemeinicie în pregătirea discursului şi asta îi dă senzaţia de disconfort emoţional. Dacă într-adevăr aceasta este interpretarea corectă şi dacă persoana cu problema discursului public dispune de suficientă inteligenţă relaţională ca să primească această idee de la prietenul său şi mai are şi puterea de a o aplica, lucrurile se pot îndrepta fără ca relaţia să aibă de suferit. Dimpotrivă, prietenia se consolidează.

2)       Atitudinea de chestionare;
În anumite conjuncturi, m-am simţit incomod când persoane pe care abia le cunoscusem mi-au adresat o mulţime de întrebări mai mult sau mai puţin personale. M-am simţit anchetat, motiv pentru care ori de câte ori am avut ocazia am evitat să devin “anchetator”. Acesta nu este singurul motiv pentru care atitudinea de chestionare aduce deservicii.
Pentru a înţelege manipularea pe care ordinea întrebărilor o poate exercita asupra partenerului de dialog, voi apela la un alt exemplu. Să zicem că eu vreau să te fac să mergi mai des la biserică. La un moment dat în discuţie, când socotesc potrivit, o să te întreb ceva ce ştiu despre tine şi la care, în mod sigur, îmi vei răspunde afirmativ: “Eşti creştin?”. După ce mai discutăm un pic despre ce înseamnă a fi creştin practicant, adică despre iertare, despre post şi alte lucruri de acest fel la care orice creştin s-a raportat, cât de puţin, măcar de câteva ori în viaţă, vine următoarea întrebare la care răspunsul va fi după toate aparenţele unul pozitiv: “Eşti, măcar câte o dată, creştin practicant?” Admiţând, aşadar, că este şi creştin practicant şi apoi, prin conversaţie dirijată, că un creştin practicant mai merge măcar din când în când la biserică, la următoarea întrebare răspunsul va fi, de asemenea, tot afirmativ: “Mergi din când în când la biserică?” Şi iată că obiectivul conversaţiei noastre şi-a atins obiectivul de a-ţi crea disponibilitate pentru mersul la biserică.
Pentru aceasta se recomandă, în general, non-chestionarea.
În numărul următor al publicaţiei voi adăuga şi alte atitudini care, în cazul imaturităţii emoţional-relaţionale ale utilizatorului, pot aduce serioase deservicii comunicării şi relaţiilor umane. Dar, în egală măsură, fiind evitate sau fiind folosite la momentul potrivit, pot aduce beneficii.
Pr. Ciprian Bîlbă


Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 62 – martie 2012

Niciun comentariu: