luni, 19 martie 2012

Căsuţa copiilor: Chiar şi cei mai răi oameni se pot schimba


Dragi copii, atunci când v-am vorbit despre Iacov şi fratele lui, Isav, v-am rugat să scrieţi o scurtă compunere cu titlul Chiar şi cei mai răi oameni se pot schimba”. Dintre lucrările voastre am ales două, pe care le publicăm în acest număr.

A fi un om rău nu reprezintă caracterul unui om, dar există o anumită răutate în sufletul fiecăruia. În general această răutate are la bază căderea lui Adam, la care se mai adaugă şi slăbiciunile noastre sau păcatele părinţilor, bunicilor etc. plus educaţia pe care a primit-o fiecare.
Un om credincios faţă de unul fără credinţă observă mai bine răul ce-l poartă în sine şi se străduieşte să-şi schimbe atitudinea. Uneori reuşeşte, alteori e mai greu, dar este bucuros că se străduieşte.
Cei care-L cunosc pe Dumnezeu nu pot fi răi, pentru că aşa cum este El aşa ne străduim să fim şi noi în lumea aceasta. De aceea, cunoscându-L pe Dumnezeu, chiar şi cei mai răi oameni se pot schimba.
Alexandra-Ioana Grecu, cl. a IV-a A, CN „Radu Negru”, Făgăraş

În clasa mea se află un băiat, pe nume Robert, care ar putea fi un exemplu de persoană ce s-a schimbat din rău în bine. Era foarte obraznic, se purta urât cu ceilalţi copii şi nu îi plăcea deloc sa înveţe. Într-o zi, l-am văzut luând din drumul său spre casă un căţeluş „Chihuahua” care părea a se fi rătăcit de stăpânul lui; era foarte slab, murdar şi cu multe răni. Făcându-i-se milă de el, l-a "adoptat": i-a dat să mănânce, l-a dus la veterinar, i-a îngrijit rănile. Părinţii lui Robert i-au dat voie să-l păstreze, văzând câtă grijă are fiul lor de căţeluş. Deseori îl aduce la şcoală şi ne jucăm împreună în curte. De când are acest mic prieten, Robert s-a schimbat foarte mult. Este mai silitor, răbdător, mai cuminte. A început să ia note bune. Îi ajuta şi pe alţi colegi, cu care altădată nu se înţelegea deloc.
Ce bine este când simţim căldura dragostei lui Dumnezeu si iubirea celor din jur!
Cătălina Barbu, clasa a VI-a, Şc. Gen. Nr. 2, Galaţi

Postul Mare
Dragi copii, nu uitaţi că suntem în Postul Mare, care nu înseamnă doar să ne abţinem de la anumite alimente, ci şi să ne gândim mai mult la ceilalţi, rugându-ne pentru ei şi ajutându-i pe cei care au nevoie, fiind mai buni şi zâmbindu-le mai. Despre acest lucru foarte important o mică cititoare a Apostolatului a scris o poezie pentru voi:

Copile, ajută-i pe săraci!

Copile, dacă ajuţi pe săraci,
Lui Dumnezeu un bine-i faci.
Dacă pe orfani ajuţi,
Pe Dumnezeu împrumuţi.
Pe flămânzi de-i chemi la masă,
Îl primeşti pe Domnu-n casă.
Chiar dacă tu nu ai bani,
Tot ajută-i pe sărmani:
Spune-le o vorbă bună
Sau întinde-le o mână!
Ioana Vijoli, clasa a IV-a A, CN „Radu Negru”

Dacă şi vouă vă place să scrieţi poezii, trimiteţi-le pe cele mai bune prin e-mail, prin poştă (găsiţi adresele pe ultima pagină), prin preoţii voştri parohi sau prin profesorii voştri de religie.


Nu uitaţi:
Cum v-am spus şi numărul trecut, în care am vorbit despre Postul Mare, până în 30 martie aşteptăm scrisori în care să ne povestiţi cum vă pregătiţi pentru Înviere, cum e postul vostru, care sunt bucuriile şi greutăţile postului. Cele mai frumoase scrisori vor fi publicate în numărul de Paşti.

Pagină realizată de Asociaţia Teofilia



Regele dorinţelor
- Cumpără-mi, cumpără-mi, te rog! Vreau jucăria asta! – îşi sâcâia mama un copilaş mofturos, ce nu-şi putea lua privirea de la o vitrină de magazin.
Mama răbdă cât răbdă nazurile copilului, până nu mai rezistă şi-n cele din urmă îi cumpără jucăria. S-au întors acasă cu o jucărie nouă. Copilaşul s-a jucat cu ea, iar când s-a plictisit, a  aruncat-o într-un colţ, unde se înălţa un adevărat munte de jucării obţinute prin „Cumpără-mi, cumpără-mi, te rog!”.
Ana mergea pe stradă cu bunicuţa ei. La un moment dat fetiţa văzu în vitrina unui magazin ceva interesant şi o rugă pe bunică să-i cumpere, însă bătrâna îi explică:
— Acum nu avem bani. Ne ajunge numai pentru lapte.
Ana era o fetiţă înţeleaptă. Ea se gândi puţin şi-i spuse:
— Ei bine, altă dată!
Mai târziu ea uită de dorinţă, dar a ţinut minte că au puţini bani. Şi dacă îi va fi poftă de ceva, singură îşi va spune: „Altă dată, altă dată”. E încă micuţă, dar îşi controlează dorinţele.
Şi aşa mi-am amintit de o întâmplare, citită pe undeva despre regele Friedrich. Odată, acesta, obosit de treburile de stat, a ieşit la plimbare. Pe o alee întunecată s-a ciocnit de un orb:
— Cine eşti? – l-a întrebat Friedrich.
— Eu? Regele! – i-a răspuns orbul.
— Rege? – s-a mirat regele. Şi pe cine conduci?
— Pe mine! – a zis orbul şi trecu pe alături.
Friedrich a rămas pe gânduri. Nu cumva e mai uşor să conduci cu un stat decât să te conduci pe tine şi să fii stăpână pe propriile dorinţe?
Anei însă nu i-a fost greu deloc. Atunci când vedea în vitrină o jucărie frumoasă sau o ciocolată, lăsa mânuţa în jos şi îşi spunea: „Mai târziu, mai târziu”. Oare nu-i regină şi ea?
Adaptare după publicaţia „Ortodoxia pentru copii

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 62 – martie 2012


Un comentariu:

Ady spunea...

Buna ziua,
Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache.Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei.Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.
dumitru_gabriela31@yahoo.com