De două mii de ani
Hristos ne aşteaptă cu braţele deschise pe Crucea Golgotei. Aceasta este unica
rampă de lansare pentru Înviere. Fiecare dintre noi ne aflăm la diferite nivele
de altitudine. Calea e îngustă şi anevoioasă, dar e şi singura posibilă. Deşi
avem atâta “nor de mărturii” despre cei care au reuşit să escaladeze muntele
sfinţeniei, totuşi drumul trebuie deschis şi defrişat de fiecare om în parte.
Nu s-a făcut nici o lucrare de modernizare a acestui drum. Pentru a parcurge
traseul, fiecare persoană are talanţii şi puterile ei. De aceea i s-au dat
omului picioarele, “ca să umble pe căile Tale” şi să se urce într-un dud “căci
pe acolo avea să treacă”; şi “mâinile lui le întinde spre lucrarea poruncilor
Tale”; urechile “spre ascultarea credinţei”; “gura lui o umple de lauda Ta” şi
ca să poată striga: “Doamne, fiica mea este rău chinuită de un diavol”; “buzele
lui le deschide spre slăvirea numelui Tău”; “toate mădularele şi gândirea lui
întăreşte-le cu harul Tău”. Şi darurile sunt încă şi mai multe: Tatăl nostru
ne-a dat Chipul Său şi suflare de viaţă, încălţăminte nouă în picioarele
noastre ca să ne protejeze de scorpii şi de balauri şi ca să nu izbim de piatră
picioarele noastre, haină nouă, albă şi luminoasă, ca să ne ferească de zăduful
ceasului al şaselea şi de frigul întunecos al nopţii eterne, păr “ca să nu se
vatăme de schimbările vremii”, ne-a “aşezat capul peste celelalte mădulare, a
pus în el mai multe simţiri, care nu se împiedică una pe alta”, ne-a dat inel
de fiu în degetul nostru ca să recunoască Fiul în noi pe fraţii Săi, ne-a dat
spate ca să putem purta povara celui căzut între tâlhari, ne-a dat candele ca
să le umplem cu undelemnul şi lumina faptelor bune, ca şi alţii să se lumineze
şi încălzească spre slăvirea Tatălui nostru Cel din cer, ne-a dat glas ca să mulţumim
Celui Care înainte de a ne îmbrăca ne-a curăţat de lepră şi tină, ne-a dat “apa
cea vie” ca nimeni să nu mai înseteze şi “merinde pentru viaţa de veci”, ne-a
dat postul, rugăciunea, milostenia, iubirea şi iertarea…
Ne-a dat totul, ca
să nu aibă nimeni cuvânt de apărare, căci “toată dreptatea noastră este
înaintea Ta ca o cârpă lepădată”, “aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale
şi biruitor când vei judeca Tu”. Începutul stă în venirea întru sine şi apoi în
lepădarea de sine. După asta nimeni şi nimic nu ne mai poate sta în calea
întâlnirii şi îmbrăţişării Fratelui nostru mai mare, “ca El să fie Cel dintâi întru
toate”.
Pr. Ciprian Bîlbă
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 62 – martie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu