Citind o carte a lui Octavian Paler – pe care de mult am căutat s-o citesc, dar nu am reuşit asta decât acum vreo două luni – am primit de la Dumnezeu şi răspunsul. Pentru domnul Paler problema piramidelor e mai degrabă una de morală, decât una de inginerie. El afirmă că: ”Piramida contestă deşertul” şi numeşte piramidele lui Keops, Kepren şi Mikerinos: “florile deşertului”. Adică piramidele s-au ridicat în deşert, dar împotriva deşertului. M-am gândit astfel la faptul că, în România de după ‘89, s-au ridicat (şi s-au rezidit) multe biserici şi mănăstiri în “deşertul sufletesc” lăsat de comunism. Biserica a nădăjduit să ridice, în cel mai scurt timp, cât mai multe “oaze de spiritualitate”, care să învingă moştenirea aridă a vechiului regim politic de la noi. Din nefericire nici moştenirea lăsată de comunişti dar nici “cadourile democraţiei” (unde mai pui că la noi democraţia e originală) nu au ajutat ca “deşertul nostru sufletesc“ să dispară.
Privind din această perspectivă, pot spune acum că sunt pe deplin lămurit de ce Sinodul doreşte ca acest proiect să nu mai fie amânat. Se doreşte ridicarea catedralei în plină secetă financiară, dar mai ales spiritual-culturală, tocmai pentru a sta împotriva “secetei”. Şi uite aşa ajungem să înţelegem cum bisericile şi mănăstirile noastre s-au ridicat în (şi din) sărăcia noastră, pentru a birui sărăcia. Nădăjduiesc deci ca proiectul iniţiat de Sf. Sinod să-şi afle împlinirea cât mai repede. Şi, de asemenea, doresc ca lucrările începute de ceva vreme la catedrala Ţării Făgăraşului să se finalizeze în cel mai scurt timp, pentru a putea fi pe deplin o “floare în deşertul” Ortodoxiei transilvănene, atât de prigonită de-a lungul veacurilor…
Pr. Marius Demeter
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 43 - august 2010
Un comentariu:
asta e program de satanizare pe timp de criza ....
Trimiteți un comentariu