luni, 20 septembrie 2010

„E violent şi nu mai vrea să meargă la biserică”

Sunt o mămică care luptă zi de zi pentru fericirea copiilor ei. Întotdeauna am crezut că nimeni nu mă poate înlocui, iar epoca modernă, în care toate femeile nasc şi apoi se grăbesc să ajungă cât mai repede la un job, dăunează sau afectează viitorul copilului. Nu degeaba înainte femeile stăteau acasă şi se ocupau cu educaţia copiilor şi rostul casei. Îmi doresc şi eu să am un serviciu, dar prioritatea o au copiii, iar cel mai mic are 1 an şi jumătate, deci... Toţi cei 3 copii ai mei au crescut în Biserică: adică am căutat cât am putut de mult să practicăm. Au avut Biblii pentru copii, ne-am rugat împreună, se împărtăşeau duminica, la sărbători, încercând să nu le impun şi să devină o obişnuinţă sau o datorie a lor personală. Când băiatul mijlociu avea doar 2 ani, toţi preoţii care-l vedeau rămâneau uimiţi şi-mi spuneau că o să ajungă un mare preot. Acum are 5 ani şi parcă totul s-a întors cu susul în jos. Este foarte violent, sare la bătaie, nu mai vrea să meargă la Sfânta biserică şi nu ştiu cum să procedez cu el. La grădiniţă este un exemplu şi educatoarele mă asigură că este nu se poate mai bine: cuminte, deştept, ce mai vrei? Dar când ajunge acasă este un alt copil. Bătaia nu este o soluţie, dar nici pedeapsa zi de zi...
Cu dragoste multă, Mery şi Sorin, împreună cu copiii lor Miriam, Răzvan şi David


Dragă şi minunată mămică,
Te îmbrăţişez cu drag şi cu bucurie! Vă îmbrăţişez pe toţi şi Îl rog pe Domnul să vă apere cu harul Său!
Cât despre Răzvan cel năzdrăvan, cred că are o problemă pe care nu ştie cum să v-o comunice. Nu ştie să vă anunţe altfel decât prin violenţă. Poate că e şi puţin supărat pe Doamne-Doamne Care nu i-o fi împlinit cine ştie ce rugăciune ascunsă! Aveţi răbdare cu el. E limpede că are nevoie de apreciere şi tandreţe, de vreme ce la grădiniţă se poartă bine. Răbdare şi atenţie sporită, să nu fie ceva ce trebuie rezolvat fără amânare. Pune-l să deseneze, adică jucaţi-vă "de-a poveştile pe benzi desenate" sau de-a desenele animate. Pune-l să facă poveşti şi vezi ce spune!

Poate că a ajuns la vârsta la care nu mai vrea să fie băiatul cel cuminte, doar simplă anexă a mamei care se mândreşte cu el! Vrea să se mândrească singur cu sine! Încurajează-l puţin, pentru că nu se învaţă smerenia prin pedepse. Trebuie lăudat şi încurajat pentru cele bune şi certat cu explicaţii pentru cele rele şi pedepsit cu dragoste! Să simtă dragostea şi nu deznădejdea şi părerea că nu mai e "băit bun"! Când se bate, când loveşte pe cineva, să-l împiedici spunându-i că îl înţelegi că este supărat şi că îl rogi să-ţi spună de ce este supărat. Să-l înveţi să-şi arate supărarea altfel, nu prin lovituri! Şi când începe să-ţi spună de ce e supărat, să nu-i spui că nu are dreptate, că nu e bine, că nu e frumos, ci că îl înţelegi, că are dreptate să fie supărat, dar că nu ne foloseşte la nimic să facem rău când suntem supăraţi. Dacă ai răbdare vei afla ce "necazuri" are şi îl vei ajuta ascultându-l cum se plânge şi înţelegându-l chiar dacă nu are dreptate. Important este să vezi ce simte, nu de ce. Dacă îşi va putea exprima şi trăi emoţiile, va trece cu bine prin aceste încercări! Poate e gelos pe cel mic? Nu e nimic grav dacă ai răbdare să-i asculţi durerea şi nu-i ceri să înţeleagă pentru că "este mai mare"!

Răbdare şi înţelegere. Când trebuie să-l pedepseşti, să-i spui că te doare că-l pedepseşti, dar că nu ai de ales, pentru că el singur a ales asta când s-a hotărât să face ceva ce nu e bine.
Domnul te va învăţa cum să faci!

Acum, tata are mai multă importanţă. Să se plimbe amândoi şi să se joace ca între bărbaţi! Şi nu uitaţi de poveşti! Sunt importante pentru exprimarea supărărilor cărora nici nu ştie să le spună pe nume.


Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 44 - septembrie 2010

Niciun comentariu: