Ne încruntăm la floarea înflorită,
Ţipăm la iarba care creşte,
Nesimţitori la orice răsărit de soare,
Indiferenţi când el apune-n zare.
Noi suntem toţi profesori de morală
Şi toţi creştini, dar fără Dumnezeu.
Bunicu-şi ia nepoata soaţă
Şi are-un prunc cu trei femei.
Prea mulţi din cei cu facultate
Cei şapte ani de-acasă nu îi au;
Cu toate astea, pieptu-l scot în faţă
Şi-ţi zic că s-au născut pe la opt ani.
Sunt deprimaţi că haina nu-i la modă
Şi nu au euro destui în buzunar;
Ei îţi răspund, de-i cerţi pentru o notă,
Că-n viaţă, de ai bani, eşti premiant.
Sunt trişti că n-au mobil de firmă
Şi merg la psiholog, de îi priveşti urât;
Fac crize că maşina lor nu-i nouă
Şi n-au teren pe lună, să poa’ să fie şic.
Ne lamentăm, de trandafirii-s roşii
Şi de vedem portocaliu în curcubeu;
Ne plictisim când cerul e albastru
Şi zicem că de vină-i Dumnezeu.
Noi zicem că şi curba-i dreaptă
Şi punem vorbe în pământ,
Apoi culegem la hectar... o frază
Şi zicem ... că-i hambarul plin.
De buni ce suntem, dăm pomană
Critici şi multe sfaturi reci;
NOI azi muncim cu toată forţa
Şi mâine… poate… şi gândim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu