Această întrebare, adresată unei fete singure, de peste 25-30 de ani sau chiar unui băiat, e din nou o cruzime. De obicei ea vine cam în aceleaşi condiţii ca cele de care am vorbit în numerele trecute: în public, la o reuniune de familie sau undeva, între simple cunoştinţe. Interesant este că cea (de obicei femeile întreabă aşa ceva, cine ştie de ce...) care întreabă nu are o căsnicie fericită!
Aproape niciodată nu am întâlnit întrebarea aceasta la cineva care mă respectă, mă cunoaşte, mă iubeşte, mă preţuieşte pe mine ca om, ca persoană. Foarte rar am întâlnit întrebarea asta la cineva care are o familie la locul ei, cum se spune, sau venind din partea unei doamne care îşi duce crucea familiei cu bucurie, cu un soţ care o iubeşte şi o preţuieşte, cu copii crescuţi şi educaţi cu multă bună-cuviinţă.
Nu. Întrebarea asta vine, de cele mai multe ori, de la cele care nu se uită în ograda lor, pentru că nu le place sau nu vor să conştientizeze ce-i acolo, dar îşi mută privirea în viaţa altuia şi vor să ştie de ce nu eşti «în rând cu lumea», de ce nu eşti la casa ta.
Ce răspuns aşteaptă, oare? Având în vedere că întrebarea-i cu bocanci, nu aşteaptă neapărat un răspuns, ci e doar aşa... aruncată din puţină curiozitate.
Desigur, un răspuns înţelept ar fi: “Îmi doresc şi eu o familie, dar încă nu s-a întâmplat. Când va fi momentul, veţi afla », sau oricare alt răspuns frumos, cu bun simţ.
Sincer, oare chiar ar dori să afle câte lacrimi au curs din ochii unui om care simte sau a simţit apăsarea singurătăţii? Cât de grea e singurătatea, numai Domnul ştie şi cei care au simţit-o. Chiar ar dori să ştie cât te-ai rugat lui Dumnezeu să te ajute să nu cazi sau să ieşi din tristeţe, din deznădejde!?
Chiar ar dori să ştie că inima ţi-a fost rănită şi acum îţi doreşti doar să se vindece, sau ar dori să ştie că ai iubit odată prea mult şi totul s-a năruit, pentru că iubirea nu era clădită pe stâncă, ci pe nisip? Sau ar dori să ştie că nu te preocupă asta, că le laşi pe toate în mâna Domnului, şi că te bucuri de fiecare respiraţie şi de fiecare zi ca din mâna Sa?
Ce răspuns ar dori, oare?
Nu, degeaba îmi arunci întrebarea, eu sufletul nu mi-l pot deschide la comandă în faţa ta. Cu respect, te rog să mă întrebi mai bine despre sănătate, despre bucuriile mele. Am putea vorbi atât de frumos despre multe alte lucruri! Iar dacă simt sufletul tău aproape, s-ar putea să îţi spun mai multe, să îţi cer chiar sfaturi.
Unii oameni au o cale în viaţa de familie, alţii în viaţa din mânăstire. Unii nu se căsătoresc, nici nu se călugăresc, din motive cunoscute de Domnul. Dar toţi au un plan de împlinit în viaţă, toţi au o misiune, toţi sunt chemaţi la mântuire. Fiecare, în felul său, aşa cum alege să trăiască, aşa va fi şi răsplătit.
Bine ar fi să nu mai dorim să încadram oamenii în categorii, că are fiecare om crucea lui de dus. Bine ar fi să învăţăm ce e de învăţat de la fiecare şi din orice întâmplare din viaţa noastră.
Fiecare om are călătoria lui.
Întotdeauna, la celalalt sa te duci cu paşi de porumbel.
Ramona Pop
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 43 - august 2010
Vezi şi:
Întrebări încălţate cu bocanci (1)
Întrebări încălţate cu bocanci (2)
2 comentarii:
Mantuirea vine pin viata de familie sau viata monahala, o spun toti sfintii parinti.
Anonimule, daca tot vii cu textul asta, ar fi frumos sa iesi din anonimat, sa te prezinti. Spune-ne daca esti sotie sau sot cu o casnicie fericita sau esti monah, sa iti intelegem mai bine punctul de vedere, categorisirea.
Te contrazic, exista si oameni necasatoriti si care nu-s nici calugari, dar care traiesc o viata curata, cu Domnul. Mantuirea e pentru toata lumea, doar ca nu toti se mantuiesc.
In ultimi ani foarte multi parinti cu viata sfanta afirma ca acum sunt trei cai de mantuire: in viata de familie, in viata monahala si in lume, traind ca pentru Domnul.
Te rog citeste cat mai mult si te mai rog sa spui o rugaciune pentru milioanele de tineri si tinere care doresc sa se casatoreasca si nu se casatoresc si au ganduri de sinucidere, ca nu isi vad rostul in viata, considerand ca numai daca au copii si o familie au un rost, iar mantuirea nu intra in discutie.
Rostul omului pe pamant este mantuirea, nu nasterea de copii, nu casatoria, nu haina monahala, ci MANTUIREA. Iar mantuirea poate veni prin oricare din cele trei cai alese de om.
Are Dan Puric o vorba: "omul marunt la creier eticheteaza."
In lumea asta exista si oameni necasatoriti, nu pentru ca nu doresc, ci pentru ca nu le este de folos sau nu-s destul de maturi, numai Dumnezeu stie.
Va fi o mare minune ziua in care nu vom mai simti nevoia sa punem lumea pe categorii, sa nu mai avem manie patologica de a controla.
Totusi iti spun o bucurie: Bine ca nu ai turnat beton Evanghelia, ca si asa fug multi tineri de Biserica. Asta ar mai fi lipsit.
Dumnezeu e Iubire. Traiesti tu iubirea asta?
Maria
Trimiteți un comentariu