vineri, 27 august 2010

Ajută-ţi copilul să participe la slujbă

Site-ul Orthodox Family Life ne oferă câteva "trucuri" utile părinţilor care vor să-şi introducă copiii în viaţa Bisericii. Citind acest scurt articol mi-am adus aminte de vremurile în care m-am apropiat de Biserică. Deşi am fost botezată ortodox, părinţii nu mi-au dat o educaţie în acest sens. Când am început să particip regulat la slujbe nu înţelegeam mai nimic, aşa că mi-am cumpărat o broşurică cu explicarea Sfintei Liturghii, pe care am citit-o cu mare atenţie acasă. În duminicile următoare am luat-o cu mine la biserică, mi-am găsit un colţ liniştit şi am citit cântările şi răspunsurile din carte, până când le-am memorat şi n-am mai avut nevoie de ea. Dumnezeu mi-a dezvăluit pe parcurs frumuseţea şi profunzimea Sfintei Liturghii - nu simţeam când trec orele. Atunci am înţeles vorba Sfântului Ioan de Kronstadt, că Liturghia e cerul pe pământ; pur şi simplu, la fiecare Sfântă Liturghie păşeam în eternitate.

Să nu uităm că nu-i putem învăţa pe copiii noştri ceea ce nu ştim şi nu trăim noi înşine. Aşa că şi cei care vor să se apropie mai mult de Biserică pot folosi sfaturile de mai jos, preluate şi traduse de pe site-ul www.theologic.com/oflweb, pentru ei înşişi.

Cum pot părinţii participa la Sf. Liturghie şi la alte slujbe importante pentru copii, care adesea se agită şi îi deranjează pe ceilalţi?
  • • Staţi în faţă. Ajutaţi copiii să vadă ce se întâmplă, aşezându-vă într-o strană din faţă, lângă altar; nu vă aşteptaţi ca cei mici să stea liniştiţi şi nu vă temeţi să "luaţi o pauză" dacă au nevoie de una.
  • • Citiţi cu ei de-a lungul slujbei. Folosiţi o carte cu Sfânta Liturghie sau, şi mai bine, una cu Liturghia pe înţelesul copiilor, care să conţină imagini şi răspunsuri. Căutaţi în Biblia dumneavoastră Apostolul şi Evanghelia zilei, şi citiţi-le împreună cu ei.
  • • Cântaţi împreună cu cei mici. Dacă aveţi copii mici încurajaţi-i să cânte răspunsurile simple, cum sunt "Aliluia" şi "Amin". Dacă sunt mai mari urmăriţi cuvintele (şi notele muzicale, dacă acestea există în cartea dvs. cu textul Liturghiei) şi încurajaţi-i să cânte, chiar dacă se întâmplă să falseze.
  • • Ajutaţi-i să înţeleagă ce se petrece. Îndreptaţi atenţia copilului asupra preotului, icoanelor şi a culorilor care se folosesc la veştminte etc., în funcţie de sărbători; explicaţi-le ce înseamnă Ieşirea mică şi Ieşirea Mare, Epicleza şi alte momente-cheie din Sf. Liturghie.
  • • Ajutaţi copiii să participe - ajutaţi-i să memoreze acasă răspunsurile obişnuite, cum ar fi rugăciunea "Tatăl nostru" pentru a putea participa şi ei la slujbă.
Irina Constantinescu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 43 - august 2010

Niciun comentariu: