Postul verii, nou prilej de cultivare a inimii: Dă-ne nouă, Doamne, o inimă sănătoasă!

Nu cred că este cineva care îşi doreşte să fie rău, nefericit sau bolnav. Tânjim toţi după o stare de bine, de linişte interioară, dar uităm că acestea sunt posibile doar dacă avem o inimă netulburată.

De multe ori, poate şi pentru faptul că nu am simţit cum este să ai pace in inimă, nu depunem prea mult efort pentru a căpăta liniştea sufletului. Nimic însă nu se compară cu o inimă bună, o inimă care să te facă să îi cuprinzi în ea cu aceeaşi dragoste şi pe cei care te iubesc, dar şi pe cei care nu te plac. În cele din urmă, o inimă bună este o inimă sănătoasă, care face ca întreg trupul să fie sănătos; şi, astfel, cuvintele “minte sănătoasă în corp sănătos” să nu ni se pară doar o figură de stil.
O inimă bună îl ajută pe om să mute şi munţii din loc, să facă faţă cu uşurinţă şi celor mai grele situaţii. O inimă bună, precum era inima copilăriei noastre, se cultivă precum o recoltă bogată. Primăvara semeni şi, până la roadele culese în toamnă, depui efort. Mergi la grădină, uzi, smulgi buruienile, îngraşi pământul şi la final te bucuri de roade.

Anul acesta, primăvara a început în februarie. Trupul a postit, sufletul s-a rugat, inima l-a primit în ea pe Hristos, Care a transformat-o într-o inimă sănătoasă. Tot ceea ce trebuie să facem, este să nu o tulburăm din nou. Nu este lucru uşor, dar Duhul Sfânt ne va ajuta să păstrăm în noi Împărăţia lui Dumnezeu.

Să nu deznădăjduim dacă nu simţim încă pacea în inimă. În prag de vară, luni, 31 mai, va începe o altă perioadă în care inima poate fi cultivată. Să ne dorim o inimă bună, să cerem ajutorul lui Dumnezeu ca să ne transforme şi pe noi din Saul în Pavel, să postim, să ne rugăm, să mergem la biserică (cea mai potrivită grădină pentru transformarea inimii noastre) şi să avem convingerea că la final bucuria va fi deplină.

De mult folos ne va fi şi aceasta rugăciune pe care o regăsim in Psaltire, la sfârşitul catismei a unsprezecea:
“Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Doamne, lumina cea nestricăcioasă şi a cunoştinţei Dumnezeirii tale şi deschide ochii sufletului nostru spre cunoaşterea evanghelicelor Tale propovăduiri; pune întru noi şi frica fericitelor Tale porunci, ca astfel călcând cu totul poftele trupeşti, viaţă duhovnicească să petrecem, cugetând şi făcând toate ce sunt plăcute Ţie. Că tu eşti luminarea şi sfinţirea şi mântuirea sufletelor noastre şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi purururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Adriana Popescu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 40 - mai 2010