La drum, cu nerăbdare. Apelurile lansate în nenumărate rânduri de Părintele Alexandru, au făcut ca în dimineaţa zilei de miercuri, 7 aprilie, la ora 6, să se strângă în mijlocul satului peste 40 de tineri şi copii, din fiii satului nostru şi câţiva tineri din alte parohii (Victoria, Sâmbăta de Sus şi Avrig), dornici să (re)calce pe urmele Părintelui Arsenie Boca.
Plecăm în pelerinaj însoţiţi de Părintele Alexandru, spunând o rugăciune cu toţii şi cerând ajutorul Părintelui Arsenie. Pe întuneric ochii tinerilor străluceau de bucurie, emanau veselia specifică tinereţii şi bucuria de a fi în acelaşi timp în comuniune cu prietenii lor şi cu Dumnezeu.
Soarele ne luminează calea încă din satul Silvaşul de Jos şi ne îndrumă pe pitorescul drum spre Mănăstirea Prislop, pe care admirăm frumoasele peisaje. Simţim, încă dinainte să ajungem la mănăstire, duhul Părintelui Arsenie care ne cheamă în a patra zi de Paşti, la mormântul său, să ne aprindem candelele sufletelor noastre de la candela mormântului Sfinţie sale.
Trăiri profunde, lacrimi, bucurie şi mulţumire. Ajunşi în jurul orei 10 la Mănăstirea Prislop (mulţi dintre noi pentru prima dată), toţi ardem de nerăbdare să (re)vedem, să cunoaştem, să (re)descoperim locul unde Sfântul nostru al Ardealului, Părintele Arsenie a vieţuit o bună parte din viaţa sa. Paşii noştri se îndreptă mai întâi spre biserica mănăstirii, unde ne aşteaptă Preacuviosul Părinte Nifon, duhovnicul Mănăstirii Prislop, care ne binecuvintează şi ne spune un scurt cuvânt de învăţătură. Un moment de o trăire profundă a însemnat intonarea de către toţii tinerii a troparului Învierii “Hristos a Înviat!”.
O mare parte din cuvântul de învăţătură a constituit-o mărturisirea unor mari minuni ale Părintelui Arsenie, cel prin care Dumnezeu vindeca cancerul de la distanţă, mângâia şi alina orice boală, Părintele Nifon numindu-l “UNUL DIN CEI MAI MARI SFINŢI AI LUMII”, dar care încă nu a primit canonizarea. Chemarea lansată tinerilor de către Sfântului Ardealului, prin vocea Părintelui Nifon, de a părăsi păcatul, discotecile, petrecerile, de a ne îndepărta de necurăţia acestei lumi şi de a ne apropia de Dumnezeu, face mulţi ochii să lăcrimeze, provoacă multe trăiri şi ne determină să ne punem întrebarea încotro ne îndreptăm. Părintele ne miruieşte pe toţi, apoi ne onorează cu prezenţa în fotografia de grup, ca amintire pentru trecerea timpului şi ne îndrumă spre mormântul Părintelui Arsenie.
Profunde au fost trăirile la Mormântul Părintelui! Lacrimi de bucurie şi rugăciuni de mulţumire au fost adresate continuu, iar “Hristos a Înviat” s-a auzit şi aici sus, în cimitir.
Coborâm apoi la Peştera Sf. Ioan de la Prislop impresionaţi de peisajul care ne înconjoară, spunând o rugăciune şi cerând mijlocirea sfântului pentru noi în faţa lui Dumnezeu. Lăsăm în urmă Mănăstirea Prislop după aproximativ 3 ore, liniştiţi, parcă mai împăcaţi cu noi, mai uşuraţi, cerând ajutorul şi îndrumarea Părintelui, acum, când cu toţii suntem la început de drum, şi tot felul de ispite şi probleme ne încearcă.
Incursiune în trecut. Continuăm pelerinajul nostru spre biserica din Densuş (sec. XIII), cea mai veche din România. Iată că după ce Dumnezeu ne învredniceşte să ne rugăm în una din cele mai vechi mănăstiri din Transilvania, avem prilejul de a spune o rugăciune şi de a cânta “Hristos a Înviat!” în cea mai veche biserică din ţară. Părintele Alexandru Gherghel ne întâmpină aici şi ne face o scurtă prezentare a lăcaşului de rugăciune, impresionându-ne măreţia şi pictura acestuia. Ne minunăm de frumuseţea lui şi a locului unde este amplasat, realizăm o poză de grup, ca amintire, mulţumim Celui de Sus că ne-a învrednicit să ajungem şi aici şi repede pornim mai departe pentru că mai avem două obiective de vizitat.
La o distanţă de 14 km, ne aşteaptă ceea ce a fost capitala provinciei Dacia, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, construită între 108-110 d.Hr. Ruinele Coloniei sunt fascinante; impresionant este Amfiteatrul, Templele mai multor zei romani, Palatul Procuratorului, Curtea forului. Deşi Sarmizegetuza Regia (capitala dacilor înainte de cucerire) ne “aştepta”, timpul nu ne mai permite să o vizităm.
Hrană trupească, povăţuiri şi dor de întoarcere. După hrana spirituală şi culturală, trebuie să oferim hrana cea de toate zile şi trupului, deşi era un pic cam târziu. Rămânem astfel cu toţii la popasul de la intrarea în Colonia Sarmizegetusa. Pe lângă pachetul de acasă, fiecare tânăr a primit din partea organizatorilor cozonac, ou roşu şi suc, pentru care mulţumim cu bucurie celor care au contribuit.
Facem cale întoarsă către casă, lăsând în urmă Ţara Haţegului cu Mănăstirea Prislop, devenită atât de dragă nouă, tinerilor din Ţara Făgăraşului, cu speranţa că ne va ajuta Dumnezeu şi Părintele Arsenie să mai ajungem măcar din când în când.
Drumul spre Sibiu îl petrecem cu folos, părintele Alexandru stând în permanenţă în mijlocul nostru, răspunzând întrebărilor noastre, povăţuindu-ne în legătură cu ceea ce trebuie să facem în perioada următoare, cum trebuie să privim şi să ne trăim viaţa în şi prin iubirea Celui de Sus.
Nostalgia ne cuprinde pe toţi pentru ca iată pelerinajul nostru se apropie de sfârşit, dar nu înainte de a ajunge în Catedrala Mitropolitană “Sf. Treime” din Sibiu.
În scurtul drum care ne-a mai rămas din Sibiu până la Ucea de Sus, ne împărtăşim trăiri şi impresii, schimbăm numere de telefon, adrese de email, mai facem o poză şi regretăm un pi, ni se pare că a trecut prea repede.
Ajunşi acasă, suntem recunoscători Părintelui Alexandru şi tuturor care au făcut posibil acest pelerinaj. Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate şi-L rugăm să ne învrednicească şi la anul să mergem din nou în pelerinaj, în aceeaşi zi.
Gheorghe-Sebastian Stoia, Ucea de Sus
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 40 - mai 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu