După ce numărul trecut am vorbit despre rugăciune – convorbirea omului cu Dumnezeu, continuăm cu cea mai cunoscută şi mai răspândită rugăciune, rostită pentru prima dată de Iisus Hristos şi predată ucenicilor Săi: rugăciunea Tatăl nostru, numită şi Rugăciunea domnească.
Direct de la Domnul
Rugăciunea Tatăl nostru este o rugăciune pe care ne-a dat-o Domnul Hristos. Ea este consemnată în două din cele patru Evanghelii. În Evanghelia de la Matei, capitolul 6, în contextul Predicii de pe munte, şi în Evanghelia de la Luca, în capitolul 11, unde se spune că ucenicii au venit la Mântuitorul şi i-au cerut să-i înveţe să se roage. Iar Domnul i-a învăţat rugăciunea Tatăl nostru. Varianta de la Matei este puţin diferită de cea de la Luca şi e cea care a fost consacrată şi folosită în cultul Bisericii noastre.
Ştim ce spunem atunci când ne rugăm?
Această rugăciune este cea mai răspândită rugăciune, o spunem de la tinereţe până la bătrâneţe. Dar de multe ori rostim această rugăciune în mod mecanic, fără atenţie la cuvintele ei. Spunem cuvintele ca o formulă, în care ne punem nădejdea la vreme de necaz. Sunt chiar oameni care o spun fără să înţeleagă cuvintele pe care le rostesc. Însă rugăciunea ne obligă la o anumită atitudine, la o anumită conduită a vieţii noastre. De aceea este foarte important să înţelegem ce spunem atunci când ne rugăm. Vom face aici referire pe scurt la fiecare cuvintele rugăciunii Tatăl nostru.
Această rugăciune este alcătuită dintr-o invocare: Tatăl nostru Care eşti în ceruri, şapte cereri: 1) sfinţească-se numele Tău, 2) vie împărăţia Ta, 3) facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. 4) Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi 5) şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri 6) şi nu ne duce pe noi în ispită 7) ci ne izbăveşte ce cel rău. Şi o încheiere: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin. (Mt. 6, 9-13)
Fii ai aceluiaşi Tată şi fraţi între noi
Invocarea Tatăl nostru Care eşti în ceruri ne dă mare mângâiere, dar ne şi responsabilizează. În cadrul Sfintei Liturghii, cu puţin timp înainte de primirea împărtăşirii cu Sfintele Taine, tocmai ca pregătire pentru această primire a Trupului şi Sângelui lui Hristos, rostim rugăciunea Tatăl nostru. Iar înainte de a o rosti există o alcătuire de rugăciune pe care o spune preotul şi prin care cerem de la Stăpânul şi Dumnezeul Cel ceresc să ne dea vrednicia de a-L numi Tată. Acesta este un dar al lui Dumnezeu şi înţelegem că El ne-a înfiat pe noi, făpturile sale şi astfel niciodată nu mai putem fi orfani, pierduţi, lăsaţi în voia determinărilor acestei lumi. Avem un Tată în ceruri. Consecinţa acestei înfieri este faptul că noi suntem fraţi între noi, fraţi cu toţi creştinii. Avem acelaşi Tată şi acelaşi sânge, căci sângele nostru este amestecat cu Sângele lui Hristos primit prin Sfânta Împărtăşanie. Ne comportăm noi ca fraţii unii cu alţii? Ni s-au făcut străinii ca nişte rude după trup?
Gânduri şi cuvinte sfinte
Sfinţească-se numele Tău este prima cerere. Dumnezeu este Sfânt. Spunem la biserică: Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru... Cântăm: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare Sfinte fără de moarte.... sau Nu este Sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul nostru... Dumnezeu este Sfânt dar totuşi cerem să se sfinţească numele Său. De ce? Pentru ca să se sfinţească şi în noi înşine. Cerem să se sfinţească numele Său în sufletele şi în viaţa noastră. Să avem gânduri şi cuvinte sfinte, gânduri şi cuvinte cuviincioase, gânduri şi cuvinte de preamărire. În mod practic se sfinţeşte numele lui Dumnezeu în noi atunci când Îi pomenim numele, atunci când Îl invocăm în rugăciuni scurte: Doamne ajută-le! Doamne miluieşte-ne! Doamne vindecă-l! Doamne curăţeşte-mă!
Împărăţia dinlăuntrul nostru
Vie împărăţia Ta este a doua cerere. Aceasta este o chemare şi o dorinţă de a se instaura Împărăţia lui Dumnezeu în lumea aceasta dar şi în noi înşine, căci a spus Domnul Iisus Hristos: Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru (Lc. 17, 21). Iar împărăţia lui Dumnezeu se instaurează în sufletul celui care Îl are pe Dumnezeu ca Împărat al vieţii sale şi face voia Lui. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri (Mt. 7, 21).
Bucuria din cer să fie şi pe pământ
Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ este a treia cerere şi prin aceasta vrem să se facă voia lui Dumnezeu de către oameni pe pământ aşa cum se face de către îngeri în ceruri. Aşa cum îngerii au preocuparea şi bucuria de a face voia lui Dumnezeu, şi noi să împlinim pe pământ voia Lui, ca să avem bucurie. Voia lui Dumnezeu este ca toţi oamenii să se mântuiască (I Tim. 2, 4) şi noi, dacă vrem să facem voia lui Dumnezeu, trebuie să lucrăm la a noastră mântuire.
Într-un mod personal, cuvintele precum în cer aşa şi pe pământ putem să le raportăm la gândurile şi la faptele noastre. Aşa cum vreau să fac voia lui Dumnezeu în cerul gândurilor mele tot aşa să împlinesc şi cu pământul faptelor mele voia lui Dumnezeu. Să nu fie contradicţie între cerul şi pământul sufletului meu, între ceea ce gândesc că e bine să fac şi ceea ce fac de fapt.
(va urma)
Pr. Ovidiu Bostan
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 40 - mai 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu