Nici un „crăciun” nu poate înlocui bucuria Naşterii Domnului Hristos
În căutarea unui cadou de Crăciun
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului. Milioane de minţi obosesc alergând dezorientate prin această mare piaţă virtuală, încercând să aleagă cadoul ideal pentru cei pe care-i iubesc. Oferta este variată şi atât de bogată! Ce pot să aleg pentru soţul sau pentru soţia mea? Ce cadou ar fi mai potrivit pentru copilul meu? Parcă anul trecut nu au fost atât de fericiţi cum mă aşteptam eu. Am crezut că o să-i surprind cu darul meu, dar se pare că aşteptau altceva. Haine, bijuterii, jucării sofisticate, o masă la restaurant, o excursie „în afară”- nu ar mai fi o surpriză. Le-au primit deja. Deci ce le pot oferi anul acesta de Crăciun?
Milioane de oameni din întreaga lume gândesc astfel în aceste zile apropiate crăciunului. Aţi citit bine, crăciun scris cu „c” mic. Nu e o greşeală de tipar. Căci nici nu merită scris altfel. Pentru că el, „crăciunul”, se face vinovat de această stare de zbucium nefirească, pe care milioane de oameni o trăiesc în aceste zile, abătându-le mintea de la ceea ce este de fapt cel mai important: bucuria că HRISTOS SE NAŞTE!
Darul şi dăruitorul
Acest „crăciun” lumesc încearcă să ne transforme pe noi în mici „dumnezei dăruitori”. Fiecare trebuie să dăruim ceva, că doar de-aia e crăciun, iar alţii primind darul să mimeze cel puţin că ceea ce au primit este tocmai ceea ce şi-au dorit. Acest duh comercial impregnat crăciunului a reuşit să ne abată mintea de la Darul cel mare, pe care Marele Dăruitor ni l-a făcut nouă în peştera din Betleem.
Într-adevăr, noi ca şi chip al lui Dumnezeu, trebuie să ajungem să fim asemenea Lui. Deci, dacă El este Dăruitorul suprem, şi noi trebuie să fim asemenea Lui, dăruitori. Dar mă întreb: de ce ne aducem aminte în special de crăciun că trebuie să dăruim? Oare nu trebuie să fim asemenea Lui în fiecare moment al vieţii? Răspunsul este atât de simplu. Pentru că CINEVA încearcă să ne întoarcă atenţia, de la bucuria duhovnicească pe care am putea-o savura în perioada acestei sărbători a Naşterii Domnului Hristos, la micile bucurii neînsemnate pe care ni le putem oferi unii altora.
Acum nu vreau să înţelegeţi greşit că a oferi daruri este un lucru rău. Doamne fereşte! Tocmai spuneam că noi trebuie să fim asemenea Dăruitorului suprem. Dar întrebarea este ce şi când dăruim. Cu siguranţă că fiecare vom dărui ceea ce avem. Dar dacă nu avem, ce facem? Trebuie să ne străduim să dobândim, pentru ca apoi să şi dăruim.
Pe taraba Bisericii
În această economie de piaţă liberă, în care tarabele sunt pline de oferte dintre cele mai tentante, care pot deveni cadouri ideale - luminoase, gustoase, apetisante, interesante, costisitoare, şi Biserica îşi promovează cadoul ei pentru cei pe care-i iubim cu adevărat: „CRĂCIUNUL CATACOMBELOR”.
Un produs destul de vechi după nume. Pare mai degrabă un produs destinat colecţionarilor. Celor care ştiu să achiziţioneze şi să păstreze lucruri de calitate. Doar colecţionarii ştiu să preţuiască valoarea lucrurilor vechi. Şi de ce aş achiziţiona un astfel de produs pentru a-l oferi celor dragi? Parcă nu prea tentează, nu? Căci însuşi numele produsului mă duce cu gândul la întuneric, la loc îngust, la ascunziş.
Se poate să ai dreptate într-o oarecare măsură. Dar nu cumva starea de întuneric din sufletul tău te îndeamnă să cauţi lumina cea materială? Să cauţi agitaţia gălăgioasă a cotidianului modern?
Oferă bucuria Naşterii Domnului Hristos
Dacă tot ne numim creştini şi fii ai luminii, de ce să nu încercăm şi noi măcar o dată, anul acesta, să trăim sărbătoarea Naşterii Domnului Hristos precum o trăiau creştinii primelor trei veacuri, ascunşi de ochii păgâni ai iubitorilor de lume în sfânta biserică, care se transformă în peştera din Betleem, oferindu-ne nouă şi celor dragi ai noştri o picătură de linişte sufletească.
Dăruiţi-le celor dragi liniştea şi bucuria pe care creştinii le trăiau în catacombe, cu atenţia îndreptată doar spre un singur lucru: faptul că Hristos se naşte şi trebuie slăvit, că Hristos se coboară din cer şi vrea să fie întâmpinat, că Hristos este pe pământ iar noi trebuie să ne înălţăm, şi mai ales să-I cântăm Pruncului Hristos colindându-L, că S-a Preamărit.
O, dar era să uit ceva. Preţul acestui cadou, un suvenir de preţ, pe care poţi să-l oferi anul acesta celor dragi este: Gratis.
Bucuraţi-vă împreună cu cei dragi de Naşterea Domnului!
Pr. Iosif Ciolan
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 35 - decembrie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu