Nu cunosc pe nimeni care să nu aibă nevoie de Hristos, pentru că n-am întâlnit niciodată un om pe deplin viu; toţi sunt nişte muribunzi, de la naştere până la mormânt...Cei mai jalnici sunt aceia care, deşi sunt duşi ca vitele la tăiere, bravează, gesticulând ca nişte stăpâni ai destinului: sunt cei cu bani, cu putere... Paradoxal ei sunt cei mai stăpâniţi de moarte şi tot ce pot cumpăra cu averile lor e blestemul ce cade peste urmaşi...
Blestemul de a nu pricepe niciodată înţelepciunea simplă a Vieţii înseşi: că şi moartea ne-a fost dată din dragoste, ca sfârşit al păcatului, nu al omului... Crucea ne vindecă de prostia absolută...ne face să înţelegem Viaţa...
Numai Hristos poate face în noi atâta linişte încât să putem auzi Viaţa, atâta curăţenie ca s-O putem simţi... Numai Hristos ne poate deschide ochii de la celălalt capăt, lăuntric, al fiinţei noastre ca s-O putem vedea...
Numai Hristos are cuvintele, Sângele şi Trupul Ei...
Cine poate să nu aibă nevoie de Hristos?
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 35 - decembrie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu