joi, 16 iulie 2009

Ridicarea noului sediu al Protopopiatului a ajuns la final

Pe strada Andrei Mureşanu, la numărul 2, se înalţă astăzi noul şi impozantul sediu al Protopopiatului Ortodox Român Făgăraş. Construit pe o suprafaţă de 450 m2 în formă de cruce cu o turlă octogonală, cu demisol, trei nivele şi mansardă, acest nou sediu este întru totul pregătit pentru noile nevoi ale protoieriei şi gata pentru a primi potenţiali chiriaşi.


Construcţia acestei clădiri a început în luna octombrie a anului 2007, până la sfârşitul acelui an finalizându-se demisolul. Lucrările au continuat în primăvara anului 2008, când s-a construit parterul şi a fost posibilă mutarea birourilor din vechiul sediu al Protopopiatului, aflat pe strada Ion Codru Drăguşanu. Astfel, la sfârşitul lunii mai s-a ţinut prima conferinţă preoţească în noul sediu. Până la sfârşitul lui 2008 s-au finalizat lucrările la parter şi primul nivel.
La începutul anului 2009 s-au finisat şi au devenit funcţionale încă două birouri, s-au continuat lucrările cu încă un etaj, mansarda şi, în final, acoperişul. De asemenea, clădirea este dotată cu energie electrică, apă curentă, canalizare, gaz metan, instalaţie de încălzire la parter, geamurile sunt din lemn stratificat iar acoperişul din ţiglă. Iată cum, într-un timp relativ scurt, din octombrie 2007 până în iunie 2009 s-a ridicat o clădire impunătoare, care de acum înainte mai are nevoie doar de lucrări de finisare.
O mare parte din spaţiul acestui nou sediu poate fi pus la dispoziţia celor care doresc să închirieze. Demisolul, cu o suprafaţă de 450 mp şi o înălţime de 3,5 m are trei căi de acces şi este disponibil în întregime. Parterul găzduieşte un hol spaţios pardosit cu gresie, o sală de conferinţe înaltă de 6 m, cu balcon şi o capacitate de 250 de locuri; în partea stângă se află un birou pentru contabilitate, iar în partea dreaptă alte două birouri, al părintelui protopop şi al părintelui secretar. La acest nivel se mai găsesc trei încăperi, două dintre ele găzduiesc arhiva iar a treia e magazie pentru lumânări. Tot la parter se mai găsesc grupurile sanitare.
La etajul 1 sunt construite două apartamente cu balcon, de asemenea disponibile pentru închiriat. Tot posibili chiriaşi aşteaptă şi etajul 2, cu întreaga sa suprafaţă. Mansarda este construită pe două nivele, primul dintre ele fiind liber, iar la cel de-al doilea urmează să se amenajeze o capelă care va avea hramul Soborul Sfinţilor Apostoli, prăznuit la 30 iunie.
Curtea acestei clădiri are o suprafaţă de 3000 mp, iar în faţă şi lateral sunt amenajate aproximativ 20 locuri de parcare.
Coordonator al tuturor lucrărilor a fost neobositul Părinte Protopop Ioan Ciocan care, pe lângă dificila misiune de a ridica catedrala din centrul Făgăraşului şi-a asumat şi sarcina ridicării acestui nou sediu. „Odată cu finalizarea lucrărilor de construcţie ale acestui nou sediu mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ducem la bun sfârşit ridicarea clădirii şi vreau să mulţumesc tuturor preoţilor din Protopopiat care au sprijinit financiar şi moral această lucrare“, ne-a spus părintele protopop.
Pr. Ovidiu Bostan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 30 - iulie 2009

Niciun comentariu: