miercuri, 9 februarie 2011

Înstrăinarea prin televizor şi internet


Ştiţi care este paradoxul secolului vitezei în care am intrat? Pe de o parte, cu cât mijloacele de informaţie sunt mai rapide şi mai sofisticate, cu atât noi, oamenii, ne cunoaştem mai puţin între noi. Pentru că primeşti ştirea, dar nu aşa cum este ea, ci aşa cum vrea să ţi-o transmită cel care ţi-o transmite, care între tine şi întâmplarea adevărată pune un filtru, o oglindă, o culoare care o deformează. În genere se numeşte manipularea individului şi ea există, aşa încât iată de ce parcă ne înstrăinăm unii de alţii, iată de ce şi ţările şi popoarele se înstrăinează unele de altele. Pentru că se contează pe imagine, iar imaginea este doar aceea care se transmite.
Iată de ce este nevoie ca oamenii să se apropie sufleteşte şi fizic unii de alţii, prin vizite, prin excursii, prin călătorii, să nu aştepte totul de la televizor şi de la internet. Pentru că, dacă vom ajunge să ne cunoaştem, să ne iubim, să ne urâm, să ne căsătorim, să ne înmormântăm doar prin internet, atunci într-adevăr ne vom înstrăina cu desăvârşire unii de alţii…
Repet ceea ce am spus şi altă dată, că un bătrân călugăr înţelept a fost întrebat de cineva: „Părinte, când o să fie sfârşitul lumii?” Şi el a răspuns: „Sfârşitul lumii va fi atunci când or să dispară potecile dintre casele oamenilor.” Ei bine, nu trebuie să lăsăm aceste poteci să dispară, să crească iarba pe ele, ci să le păstrăm bătătorite.
De aceea este importantă instituţia bisericească, pentru că ea este aceea care ne aduce în faţa lui Dumnezeu şi ne aduce unul lângă altul. Aţi văzut cât de mişcător a fost momentul de azi noapte, când unii s-au hotărât să nu întâmpine Anul Nou cu ochii stâlpiţi pe micul ecran, pe televizor, ci să vină la catedrală sau la altă biserică şi să-l întâmpine privind către Dumnezeu, către eternitate, către Cel care ne înnoieşte cu adevărat, şi pe noi, şi anul în care am intrat.
Ne-am simţit că suntem unii lângă alţii, iar când am ieşit din biserică am citit pe chipul tuturor, bărbaţi, femei şi copii, o bucurie extraordinară. Atunci când eşti în faţa televizorului eşti singur, pentru că vezi acolo numai ce vrea televizorul să-ţi transmită.
ÎPS Bartolomeu Anania

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 49 - februarie 2011

2 comentarii:

razbointrucuvant spunea...

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/02/02/vladica-bartolomeu-despre-tarele-omului-contemporan-instrainarea-prin-internet-si-tv-egocentrism-lingusire-si-senzualitate-cand-va-fi-sfarsitul-lumii/

si audio...

Natalia spunea...

Mulţumim