Despre “eficienţă şi productivitate” în creşterea copiilor

Sistemul asistenţei maternale pare a fi în colaps, de vreme ce mai bine de o treime din persoanele angajate în această structură au preferat să se retragă. Reducerile lui Boc, supervizate de măreţul nostru conducător, au atins şi acest segment sensibil din societatea românească. Pe de altă parte, aflăm cu stupoare că avem mai multe „cereri de copii” decât ne prezintă „oferta”. În multe judeţe există liste de aşteptare cu părinţi care doresc să adopte un copil, iar cererea lor nu este soluţionată, cel mai adesea din cauza legislaţiei greoaie.
Să revenim însă la sistemul asistenţei maternale, unde, graţie înţelepciunii „conducătorilor iubiţi”, în situaţia în care avem şapte persoane din sistem care demisionează, proiectele lor o să fie preluate de o singură persoană ce va fi angajată în sistem. Problema este că ”proiectele în derulare” sunt nişte copii, adică nişte fiinţe umane! Nu e vorba aici de un pod de cale ferată, nici de parcări subterane, nici de 15 km de autostradă, nici de... (de fapt nu mai dau exemple, că nu ştiu toate proiectele din care le ies lor comisioane), ci este vorba de copii.
Din aceşti copii ar fi posibil să ne trezim peste ani că se ridică un nou Decebal, sau un Traian (nu ăsta de acum!), sau un Ştefan (Doamne, miluieşte!), sau un Brâncoveanu (dă, Doamne!), sau un Ţepeş (Doamne, ajută!), sau un Andrei Şaguna, sau un Eminescu, sau un Brâncuşi, sau un Enescu, sau... sau... sau...
Însă noi nu vrem să-i creştem. Nu vreau să vorbesc acum despre toţi copiii pe care neamul acesta-i leapădă încă înainte de naştere (deşi drama e mult mai mare!), ci despre acei copii pe care-i aducem pe lume şi apoi ne raportăm la ei ca la un „proiect care nu mai este profitabil”. Cam totul în lumea de azi se reduce la „a fi sau a nu fi... profitabil”. Sună shakespearian acest „a fi sau a nu fi”, dar pentru asta nu pot decât să-mi cer iertare de la autorul englez.
Conducătorii noştri ne învaţă cum să devenim profitabili, eficienţi, cumpătaţi, ”europeni”... etc. Dar nu avem cum să învăţăm să fim oameni (şi cu atât mai puţin creştini) de la cei care au uitat acest lucru. Noi luăm din afară cam tot ce este prost sau „suspect de a nu fi bun” şi vrem să-l „desăvârşim” în stilul propriu. Nu ne preocupă deloc cauza pentru care am ajuns un popor care nu mai este capabil să-şi crească proprii copii şi vedem că nici aleşii noştri nu au un răspuns la această problemă. E dureros, dar adevărat. Închei cu câteva versuri care cred că exprimă gândirea conducătorilor noştri politici (români şi europeni):
Unii fac copii pe bandă, alţii-i leapădă la fel,
Eu încerc, cu cumpătare, să devin EFICIENT,
Nici prea mulţi, nici pe degeaba,
Că doar sunt european,
O să-ţi cresc – promit – copiii,
Dacă-mi iese-n plus un... ban!

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 49 - februarie 2011