Părintele Arsenie Boca: „Înapoi la post, căci fără de post ne merge rău!”

Pregătirea pentru intrarea în Postul Mare începe încă din Duminica lui Zaheu (anul acesta în 30 ianuarie), adică cu câteva săptămâni bune înainte, tocmai pentru ca omul să realizeze importanţa postirii. O importanţă pe care noi, astăzi, nu o mai vedem. Deşi alergăm adesea la Dumnezeu şi am vrea mereu ajutor, în toate, porunca postului este ţinută de foarte puţini. Despre post, iată ce spunea Părintele Arsenie, cu vorbe simple, pe înţelesul lor, celor veniţi la Sfânta Liturghie într-o duminică de iarnă din 1942:

Cei care nu vor ţine posturile nu vor fi spovediţi. 
Din cuvântul trecut vă aduc aminte, ca să afle toţi că nu vor fi spovediţi şi împărtăşiţi la mănăstire decât cei ce de aici înainte vor ţine posturile aşa cum sunt rânduite de Biserică. Părinţii ne-au născut din trup, iar Biserica din apă şi din Duh; şi mai mare este naşterea duhovnicească a Bisericii decât naşterea trupească a părinţilor. De la naşterea duhovnicească – Botezul – am primit pe îngerul păzitor, tot în Biserică – de aceea se botează copii mici, orice ar zice alţii – care să ne apere de toată primejdia văzută şi nevăzută. Deci, dacă Biserica ne naşte, ne şi creşte; şi printre poveţele cu care ne creşte spre măsura bărbatului desăvârşit este şi postul. Trebuie deci să-i ascultăm porunca şi să postim. Sfinţii Părinţi cei de demult au băgat de seamă că toate relele de la stomac încep, de aceea am zis vorbă aspră, că postul este poarta şi patrafirul este uşa, iar toţi ceilalţi ne fură vremea.

Lăcomia stomacului este rădăcina relelor. 
Astăzi, din darul lui Dumnezeu, urmează să vă dovedesc, să credeţi toţi, lupta postului cu relele sau despre felul cum ucide postul patimile.
Relele sau păcatele sunt de trei feluri. Iată-le:
1. păcate împotriva noastră înşine.
2. păcate împotriva aproapelui.
3. păcate împotriva Duhului Sfânt, împotriva adevărului.
Toate aceste trei feluri sunt şi păcate înaintea lui Dumnezeu, căci tu nu eşti al tău, ci al lui Dumnezeu. Prin urmare şi păcatele pe care le faci împotriva ta sunt întocmai şi păcate împotriva lui Dumnezeu. De aceea, fiindcă eşti fiul lui Dumnezeu.
Astăzi să stăruim cu deosebire asupra păcatelor împotriva noastră înşine şi asupra păcatelor împotriva aproapelui. Păcatele împotriva noastră înşine duc la învârtoşarea inimii – o cunoaştem cu toţii, o cunosc şi eu – dar ele mai duc şi la întunecarea simţirii de Dumnezeu. Sunt cele şapte păcate de căpetenie sau păcate de moarte: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, lăcomia, pizma, mânia şi lenea. Între acestea şapte se află şi rădăcina relelor: lăcomia stomacului sau dumnezeul cel mâncăcios al trupului. Acesta trebuie ars cu postul şi scos afară! Căci de nu va fi ars şi scos afară, iată, să vedeţi cum creşte şi se întinde acest pom al diavolului, acest dumnezeu mincinos al trupului. Şi anume iată cum: lăcomia stomacului odrăsleşte dintr-o dată din rădăcină o puzderie de ramuri din care mai arătoase sunt trei: mânia, desfrânarea şi iubirea de avere.

Cine nu se leapădă de carne va fi încolţit de mânie şi desfrânare. 
Războiul stomacului însă e primul război pe care l-a pierdut omul şi prima biruinţă a diavolului. Şi cu el nădăjduieşte să câştige şi pe oameni şi să-i desfacă de Dumnezeu. Şi să ştiţi că, de nu-şi vor trage de seamă oamenii, diavolul va birui. Iată de ce strigăm, s-audă toţi: ‘napoi la post, căci fără de post ne merge rău! Şi iată cât de rău: cine nu se leapădă de carne şi de grăsime repede va fi-ncolţit de mânie şi de desfrânare, celelalte două laturi ale lăcomiei stomacului. Să vedeţi cum: mâncarea de carne (şi mai ales mâncată cu împingerea necurată a poftei) ca să se facă sânge, are nevoie de fiere, care este otravă – veninul nostru. Fierea aceasta topeşte carnea şi grăsimea întocmai cum topeşte soda slănina, când fac femeile săpun. Fierea e o otravă tare. Dacă sporeşte mâncarea de carne, sporeşte şi otrava cu care trebuie topită. Şi-atâta sporeşte, cât nu mai încape în beşica ficatului şi-atunci simţi dureri la capătul pieptului, căci stă beşica să crape de plină. Fierea câtă nu încape umblă prin sânge de sus în jos fără rost şi, otravă cum e, atacă nervii, îi slăbeşte. De aici vine nerăbdarea, de aici vine nervozitatea, de aici mânia, din fierea care atacă nervii. Aici e cheia: de ce se supără unii aşa de uşor din nimicuri, din fleacuri, să moară de supărare? Pentru că li-e plin sângele de fiere şi li se rup telefoanele – că aşa le zic la nervi – şi cea mai uşoară vorbă îi aprinde şi-i chinuie grozav şi ei la rândul lor îi chinuie pe alţii.
Deschideţi uşa, ca să audă şi cei de afară! Deschideţi-o bine. Dar deschideţi şi voi toţi uşile sufletelor voastre, ca să intre duhul luminii, că să auziţi şi să nu vă aflaţi numai auzitori, ci şi împlinitori!

Postul aduce însănătoşire. 
În mâncarea de carne mai sunt şi alte primejdii, o mulţime de otrăvuri care încă dărâmă casa de pe noi. Acelea aduc: bolile de inimă, durerile de rărunchi, de ficat şi altele. Toate se tămăduiesc de la sine înlăturând pricina care le-a adus, curăţind sângele prin post. Căci toate bolile sunt cu putinţă dacă sângele este otrăvit. Vrei să te însănătoşeşti, fă calea întoarsă.
Deci luaţi aminte la ce mâncaţi, căci uite aşa pedepseşte Dumnezeu nesocotirea postului cu boli, şi încă unele fără leac, cum de pildă e cancerul... Paralizia sau slăbănogirea unei jumătăţi de trup tot din nesocotirea postului se trage. De obicei cu paralizie pedepseşte Dumnezeu pe toţi nesătuii de avere. Ea poate fi moştenire. Şi-atunci, dacă simţi acest lucru, ai putea-o ocoli sau stinge postind foarte mult. Nesătuii de avere şi-au făcut socoteala greşită, zicând că dacă postesc nu mai pot alerga şi lucra. Ei au crezut sfatul viclean al dracului iubirii de avere, deci au făcut o socoteală greşită înaintea lui Dumnezeu. De aceea, toţi harnicii să ia aminte şi să ţină post, ca nu cumva după multă alergătură deşartă să vină o vreme să trebuiască să stea la pat tot restul vieţii. Dar şi aceasta de li s-ar întâmpla, tot milă de la Dumnezeu să o socotească, deoarece le dă prilej de a cumpăni şi de a-şi cunoaşte greşeala. Căci Dumnezeu nu pedepseşte spre moarte, ci spre întoarcere. Căci trupul nu plăteşte nimic când din el scoţi unealtă rea. Sfinţii au scos cu totul altceva: sfeşnic a Duhului Sfânt.
Prin urmare, cine nu păzeşte postul i se va aprinde în gură para mâniei, de unde începe toată vrajba, iar în trupul lui vor încolţi boli peste boli.

Părintele Arsenie Boca, fragmente din cuvântul ţinut la 

Mănăstirea Brâncoveanu în 22 februarie 1942 

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 49 - februarie 2011