Vrei să cedezi? Vrei să-ţi... "începi viaţa"? Să fii a lui, să vadă că-l iubeşti cu adevărat?
Dragostea lui te presează delicat... Nu-ţi cere nimic, dar... paradoxal, asta te face să simţi că... plesneşti! Tocmai generozitatea lui stârneşte şi aţâţă generozitatea ta... Tăcerea lui te face să vorbeşti într-una; şi vorbind, te goleşti, încet-încet, de orice rezistenţă... Şi asta, în mod bizar... te înspăimântă!
Privirea lui răbdătoare îţi smulge inima din piept.... Ce mai: îl iubeşti la nebunie!...
Atunci ce te mai opreşte?!
A... Acea plăpândă şoaptă a conştiinţei, acea fărâmă de frică, acea "fisură" prin care ameninţă să se strecoare cele mai înfricoşătoare scenarii...
Păi, dacă e dragoste, ar trebui să fie totul în regulă, nu-i aşa?
Da, dar... Există, totuşi, un "dar"... care strică totul...
Da, ai putea să treci peste acest "dar", peste această "frică"... numai că "după", ea nu dispare, nu se dizolvă în actul iubirii, ci, dimpotrivă: creşte, creşte până umple inima, de parcă, prin "act" ar fi aflat tocmai mijlocul de a-ţi devora iubirea! Ai mai văzut şi auzit întâmplându-se asta, la cei din jurul tău...
Iubirea ta este imperfectă, e limpede... Are o "impuritate" care o face periculoasă, un virus care o poate transforma în vehiculul unei boli mortale pentru prietenia voastră... Şi pentru sufletul tău...
Atunci? Ce să facem?
În primul rând, nu renunţa la iubirea ta... E imperfectă, bolnavă, "vinovată"... dar, e totuşi, iubire... iubirea ta...
De aceea cred că nu-i cazul să o lepezi, pentru că asta nu rezolvă problema, ci doar o amână... Cred că trebuie să mergi cu ea la Doctor, la Tămăduitorul de iubiri...
Trebuie să faci asta, pentru că iubirile bolnave sunt izvoarele întregului blestem omenesc, ale tuturor dramelor noastre: avortul, abuzul infantil, divorţurile, toată acra nefericire din cârciumi, toată neagra amăgire de sine din bordeluri, toata artificiala fericire a "carierei" etc., toate sunt consecinţele unei iubiri bolnave...
Dar trebuie să iubim! Pentru asta ne-am născut! Numai aşa putem fi fericiţi! Cine nu ştie asta? Cine poate ocoli acest adevăr fundamental al Omului?
Să nu renunţi niciodată la iubire... E dreptul fundamental al omului, darul lui Dumnezeu, piatra cea de mare preţ a fiinţei noastre, pentru care se merită să dai totul...
Numai că iubirea noastră are chipul şi asemănarea noastră: ESTE INCOMPLETĂ, BOLNAVĂ...
Priveşte cu atenţie Crucea! Priveşte-o, te rog, cu toată inima: nu-L vezi, acolo, pe Tămăduitorul de iubiri? Nu vezi tu, în cuiele acelea, strivite, sfâşiate, LIMITELE FIINŢEI NOASTRE şi, implicit, ALE IUBIRII NOASTRE?
Iubirea noastră bolnavă este blestemul nostru... Dacă nu vezi pe Cruce pironit TOCMAI ACEST BLESTEM, nu vezi nimic....
Du dragostea ta la Tămăduitorul de iubiri... Sfintele Taine sunt tratamentul Său.... Du-te la Biserică şi caută-ţi un duhovnic care să ţi-l administreze....
Apoi, vindecată de orice spaimă, de orice sămânţă de posibilă nefericire, curăţită până când s-a umplut de Lumină şi nu mai e în ea nici un grăunte de îndoială ... las-o să curgă, las-o să fie Stăpâna ta... Fii fericita Ei roabă....
Marius I.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu