Omul a ajuns să valoreze mai puţin decât un câine sau un vrej

Auzim tot mai des şi în România de drepturile animalelor. Şi e un lucru bun, pentru că omul, căruia i-au fost încredinţate animalele spre a se folosi de ele, dar şi a le îngriji ca un părinte, abuzează adesea de calitatea sa de „stăpân”. Pornind de la o premisă bună, ajungem însă parcă tot mai des să iubim mai mult animalele decât oamenii. Nenumărate familii cresc în locuinţele lor animale domestice, cu o alimentaţie şi îngrijire de invidiat pentru mulţi săraci, dar dacă e vorba de a creşte un copil găsesc multe motive pentru a nu o face. Nenumărate doamne retrase la pensie îşi iubesc la nebunie animăluţele de apartament, dar când e vorba de a avea puţină înţelegere şi acceptare pentru un vecin, sursa de iubire seacă instantaneu. Poate că nu ar trebui să ne mire aceste tendinţe de depreciere galopantă a omului, din moment ce şi mai marii lumii desconsideră tot mai mult persoana umană, lucru foarte vizibil din războaie, industrializare şi poluare sau chimicalizarea alimentelor. Despre această devalorizare tot mai accentuată a persoanei umane ne-au vorbit acum multă vreme şi Cuviosul Paisie Aghioritul (în anii 1990), dar şi Episcopul Nicolae Velimirovici, în contextul primelor două războaie mondiale. Cuvintele lor, chiar dacă adresate altor popoare ortodoxe (grecii şi sârbii) sunt mai actuale ca niciodată.

În vremea noastră, omul valorează mai puţin decât un câine

Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte Athos. A fost un foarte bun cunoscător al problemelor lumii contemporane, de-a lungul timpului sfaturile sale înţelepte fiind căutate de nenumăraţi oameni care i-au cerut ajutorul.

Programarea copiilor
De multe ori, destule perechi de soţi îmi destăinuiesc neliniştea lor cu privire la naşterea de prunci şi îmi cer părerea. Unele perechi se gândesc să facă doi-trei copii, iar altele doresc să dobândească mai mulţi. Însă ceea ce îi va ajuta cel mai mult este să lase lui Dumnezeu acest subiect al naşterii de prunci. Să-şi încredinţeze viaţa lor Proniei dumnezeieşti şi să nu-şi facă programele lor. Trebuie să creadă că Dumnezeu, Care se îngrijeşte de păsările cerului, cu atât mai mult se va îngriji de proprii lor copii. Era un marinar care s-a căsătorit la vârsta de 28 de ani. Sărac şi el, săracă şi fata pe care a luat-o, au închiriat un subsol în care să locuiască. Tânăra a găsit ceva de lucru şi trăiau foarte cumpătat. Închipuiţi-vă, drept masă aveau o ladă de fructe. După aceea au dobândit şi copii şi făceau mari economii ca să-i crească. Şi cu toate acestea, încet-încet s-au căpătuit.

Nu creştem copii, dar creştem animale
Unii încearcă mai întâi să le aranjeze pe toate celelalte şi după aceea se gândesc la copii. Nu-L pun la socoteală deloc pe Dumnezeu. Alţii spun: “Astăzi viaţa este grea. Ajunge un copil, cu toate că şi pe acesta îl creşti cu destulă greutate”, şi nu mai fac alţi copii. Aceştia nu-şi dau seama cât de mult păcătuiesc cu această concepţie a lor, pentru că nu-şi pun nădejdea în Dumnezeu. Dumnezeu este milostiv şi de îndată ce va vedea că nu mai pot face faţă, nu le va mai dărui alţi copii. Mulţi se căsătoresc, dar nu se gândesc că scopul căsătoriei este să facă copii şi să-i educe creştineşte. Nu vor copii mulţi, ca să nu aibă necazuri, dar au în apartamentele lor câini, pisici…
Mi-au spus unii că acum (1990) în America, unii oameni ţin în casele lor în loc de câini, un fel de purceluşi, care sunt foarte scumpi şi nu cresc repede. Au fost făcuţi în aşa fel, încât să-i poată ţine în apartamentele lor. Nu vor să aibă copii, pentru că le vine greu să-i spele etc., dar să spele porci, nu. Câinele cel puţin este şi paznic. Dar ca să ţii porci în casă… Înfricoşător! În Australia am văzut azile pentru câini, pisici…, chiar şi cimitir pentru animale. Oamenii, aşa cum progresează, vor creşte şoareci şi vor face conserve din ei pentru a hrăni pisicile, şi vor creşte iepuri pentru a hrăni câinii, în timp ce atâţia oameni mor de foame. Şi ca să vezi, dacă omoară cineva un câine, se poate să plătească mai mult decât dacă ar omorî un om. Depinde, fireşte, şi al cui este câinele… Unde am ajuns?! În vremea noastră omul valorează mai puţin decât un câine. (…)

Respectarea poruncilor aduce harul
Pentru mulţi care trăiesc lumeşte, astăzi familia nu mai are sens. De aceea tinerii fie nu se căsătoresc, fie se căsătoresc dar nu fac copii, fie îşi omoară copiii prin avorturi, şi astfel ei singuri îşi stârpesc neamul lor. Adică ei singuri se distrug, nu îi distruge Dumnezeu. În timp ce oamenii credincioşi, care ţin poruncile lui Dumnezeu, primesc harul dumnezeiesc, pentru că Dumnezeu este obligat oarecum să-i ajute în aceşti ani grei prin care trecem. Şi vedem creştini familişti, aducând la viaţă pe toţi copiii dăruiţi de Dumnezeu, şi crescându-i în frica Lui. Iar toţi aceşti copii sunt echilibraţi, bucuroşi, şi sporesc în toate, având asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Viaţa de familie

Vrejul preţuieşte mai mult decât omul?

Episcopul Nicolae Velimirovici (1880 - 1956) a fost episcop al Jicei, în Serbia. În timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către Biserica Sârbă în Anglia şi America, unde a susţinut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, este arestat de către nazişti pe când se afla în Mănăstirea Jicia (care a fost la scurtă vreme jefuită şi dărâmată), fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia. Aici, după o execuţie în masă, a replicat spunând următoarele: „Aceasta este cultura germană, să ucizi sute de sârbi nevinovaţi, din pricina morţii unui soldat german?! Şi turcii erau mai drepţi…“. Sfântul Nicolae Velimirovici (canonizat în 2003), vorbeşte despre această nedreptate şi indiferenţă la adresa valorii umane şi într-o cuvântare, plecând de la un episod din viaţa proorocului Iona:

Iona şi vrejul
„Şi acum, Doamne, ia-mi sufletul meu, căci este mai bine să mor decât să fiu viu!". Aşa s-a tânguit de două ori Prorocul Iona către Dumnezeu. Întâia oară - când Dumnezeu l-a trimis în marea cetate Ninive ca să vestească pieirea ei din pricina păcatelor. Auzind acestea, ninivitenii s-au pocăit şi s-au îndreptat, iar Dumnezeu şi-a schimbat hotărârea şi a păstrat cetatea Ninivei pentru pocăinţa ei. Căci toţi se căiseră cu amar, de la împărat la cerşetor, şi au rânduit post pentru ei şi pentru dobitoacele lor, ca nimeni să nu mănânce nimic, ci să se pocăiască până ce Dumnezeu se va milostivi şi le va ierta păcatele. Şi a văzut Dumnezeu aceasta, şi şi-a schimbat hotărârea, şi n-a mai nimicit cetatea Ninivei.

S-a întâmplat apoi că Iona a ieşit pe câmp, şi Dumnezeu a făcut să crească un vrej deasupra lui Iona, care se odihnea, şi îi ţinea umbră. Şi Iona s-a bucurat. Dar îndată, a doua zi, Domnul îi porunci unui vierme să mănânce vrejul, care se veşteji şi se uscă degrabă, făcând să dispară umbra plăcută de deasupra capului lui Iona. Şi iarăşi a strigat Iona: „Şi acum, Stăpâne Doamne, ia sufletul meu de la mine, pentru că mai bine este a muri eu decât a trăi”, căci îi părea rău după vrejul care se uscase şi se prăpădise.

Cele moarte sunt mai presus decât cele vii
O, fraţii mei, ce mare învăţătură este aceasta pentru noi toţi, cei din această generaţie! Iona este o pildă de nedreptate, aşa cum Toma este pildă de necredinţă. Prin martori şi pilde vii învaţă Dumnezeu neamul omenesc. "Ce zici tu, Iona?", grăi Domnul. "Ţi-a părut rău pentru acest vrej, care a apărut într-o noapte şi într-alta a pierit, dar nu îţi pare rău de o sută de mii de oameni vii, care nu sânt vrejuri, ci oameni ca tine?" (Iona 4, 10- 11)
Ce zici tu, Europa?, ar zice astăzi Domnul cel iubitor de oameni. Oare îţi pare rău de prăpădirea lucrului mâinilor omeneşti, de tablouri, statui, veşminte, felurite unelte, maşinării, case şi curţi, oraşe de mortar şi piatră, şi nu îţi pare rău de oamenii vii, fraţii tăi şi copiii mei? Cine ţi-a întunecat şi ţi-a stricat mintea, de le preţuieşti pe cele ieftine mai mult decât pe cele scumpe? Cine te-a înşelat să preţuieşti mai mult lucrările oamenilor decât lucrările lui Dumnezeu, dacă nu acel şarpe ce i-a înşelat şi pe Eva şi Adam? Cine te-a înşelat să preţuieşti mai mult pe cele moarte decât pe cele vii? Pe cele sortite grabnicei pieiri, decât cele sortite veşniciei?

Rănile celor două războaie mondiale
Negreşit aţi auzit de o ţară veche, numită Europa. Cei dintre voi care n-au mai auzit de ea au simţit-o pe spinarea lor ca un samar ferecat, cu cuie ascuţite pe dinlăuntru aşa cum ariciul are pe dinafară. Acea povară aţi purtat-o voi, părinţii voştri şi copiii voştri în două dăţi, vreme de trei ani. Mulţi dintre cei mai apropiaţi şi mai dragi ai voştri au murit din pricina rănilor, în vreme ce voi, toţi care-aţi lepădat acea povară, aţi rămas greu răniţi şi însângeraţi.
Pentru ce oamenii s-au purtat aşa cu alţi oameni? Ca treziţi dintr-un somn adânc, vă întrebaţi: Pentru ce ne-au muncit, ne-au chinuit si ne-au omorât atâta? Pentru ce, pentru ce? Întrebaţi-l pe Prorocul Iona, şi vă va răspunde lămurit: Pentru că aceia au preţuit mai mult un vrej decât mii şi mii de oameni. Pentru că au socotit oamenii mai ieftini decât iarba. Toţi ştim filosofia lor despre spaţiu şi cucerire. Să ne extindem, să cotropim. Ce să cotropim? Grădini, vii, ţarini, livezi, păduri, râuri, munţi, şi câte şi mai câte. Dar, veţi striga cu mânie voi, sârbii, împreună cu Dumnezeu, cum să faceţi toate acestea, când acolo vieţuiesc mii şi mii de fiinţe omeneşti, fraţi ai voştri, care recunosc pe unul şi acelaşi Ziditor, Părinte al lor şi al vostru? Cum?
Simplu, răspund ei. Foarte simplu. Pe oameni îi vom arde cu foc, iar pădurile şi viile şi ţarinile lor le vom răpi. Pe oameni îi vom cosi, iar grădina lor o vom lăsa să crească pentru noi. Pe oameni îi vom prinde, iar hainele le vom lua pentru noi, şi pe ei goi îi vom îneca. Pe oameni îi vom nimici ca pe omizi, iar bunurile şi aurul lor le vom lua pentru noi. Pe oameni îi vom otrăvi cu gaze toxice, iar grâul, vinul şi uleiul lor îl vom ţine pentru noi. Pe oameni îi vom goni în pustiuri, ca să moară de foame, iar noi vom sta la masa lor, vom mânca, vom bea şi ne vom veseli.

Economia politică preţuieşte mai mult vrejul
O, fraţilor, acestea nu sunt cuvinte goale, nici ameninţări exagerate.
Toate au avut loc sub ochii noştri, cu noi ca şi cu mulţi alţii. Ce s-a întâmplat? S-au întâmplat cele scrise în Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu. Făţarnicii au ars Ninevi, cetatea lui Dumnezeu cea cu mulţi oameni, şi au ocrotit vrejul - căci vrejul le era de trebuinţă, iar oamenii nu. A încuviinţat oare Dumnezeu acestea? Doamne Dumnezeule, oare ai zidit vrejurile pentru oameni, ori oamenii pentru vrejuri? Răspunde Hristos: vrejurile sunt pentru oameni. Răspunde Islamul: vrejurile sunt pentru oameni. Strigă şi neamurile păgâne: vrejurile sunt pentru oameni. Întreg cosmosul mărturiseşte în felul lui: nu numai vrejurile, ci şi stelele sunt pentru oameni! Dar Europa devoratoare de oameni crede că ştie mai bine decât toţi, şi zice: Nu e adevărat, oamenii sunt pentru vrejuri, căci vrejul preţuieşte mai mult decât oamenii! De aceea trebuie să purtăm războaie, adică să ucidem milioane de oameni, ca să putem avea milioane de vrejuri.
Auzi tu, sârbule, acestea? Tu, ţăranule, ştiu că auzi, dar nu ştiu dacă aud cârmuitorii tăi, cărturarii şi politicienii tăi, pe care îi îndestulezi cu hrană şi băutură. Ştiu că ei nu aud, căci dacă ar fi avut urechi să audă şi ochi pentru Dumnezeu, nu ar fi trâmbiţat pe cheltuiala ta, în urechile copiilor tăi, că vrejul e mai scump decât omul; aceasta e experienţa economiei politice. Iar tu, sârbule, dacă vrei ce e bine pentru tine şi pentru copii tăi, astupă-ţi urechile când devoratorii de oameni vorbesc despre economie politică şi deschide-le bine când auzi că se vorbeşte despre Evanghelia lui Hristos, Dumnezeul tău. Amin.

Sf. Nicolae Velimirovici - Prin fereastra temniţei

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 44 - septembrie 2010