vineri, 11 iunie 2010

Spaghete integrale cu dovlecei şi roşii (de post)


Ingrediente pentru 1 porţie
  • - 120 g spaghete integrale
  • - 1 dovlecel mic, tăiat feliuţe subţiri sau 1/2 dovlecel mare
  • - 4-5 roşii cherry sau 1 roşie mare
  • - ulei de măsline aromat cu busuioc
  • - sare

1. Spaghetele se pun la fiert conform instrucţiunilor de pe ambalaj.
2. Într-o tigaie, punem puţin ulei de măsline aromat, aruncam feliile de dovlecel şi le perpelim puţin, având grijă ca permanent să-i învârtim în tigaie pentru a nu se arde.
3. După 2-3 minute, adăugam roşiile cherry tăiate în jumătăţi (sau roşia mare feliată) şi continuăm să amestecam pe foc preţ de câteva minute, până când roşiile se înmoaie şi dovleceii prind o culoare pală. Ideea e ca legumele să nu fie extra fierte sau prăjite, ci un pic crude şi înăbuşite. Condimentăm cu sare după gust.
4. Amestecam pastele fierte şi scurse de apă cu legumele rumenite şi servim cu pofta!
Reţetă oferită de Ina Todoran, din Tg. Mureş

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 41 - iunie 2010

Niciun comentariu: