Toate acestea ne îngrozesc şi ne determină pe fiecare dintre noi să avem atitudini diferite: cei mai mulţi se lamentează continuu, parcă aşa s-ar rezolva problemele, alţii rămân preocupaţi de afacerile lor murdare, alţii nu ştiu ce să facă, sunt dezorientaţi, alţii sunt indiferenţi, căci au avut grijă să le fie bine şi în astfel de situaţii.
Domnul Hristos le-a spus apostolilor Săi, dar şi nouă, tuturor: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33). Cu alte cuvinte, criza nu este o noutate pentru noi, căci greutăţile fac parte din viaţa celui iubitor de Dumnezeu. În faţa lor stăm cu ochii aţintiţi spre Biruitorul morţii, având „pavăza credinţei, ... coiful mîntuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6, 16-17).
Să nu uităm că vremuri grele au fost dintotdeauna, în toate timpurile, şi cei mai în vârstă ştiu asta cel mai bine. Cel care şi-a pus viaţa în slujba lui Dumnezeu a avut mereu de înfruntat vicisitudinile acestei lumi şi ispite de tot felul. În acest sens, avem exemplul grăitor al sfinţilor, care n-au ieşit în stradă, n-au făcut greve, dar nici n-au fost indiferenţi, ci s-au adunat pe ei înşişi în rugăciune fierbinte, făcând pocăinţă sinceră, vorbind cu Dumnezeu despre problemele lor şi cerând răbdare şi înţelepciune, atât pentru ei, cât şi pentru cârmuitorii ţării.
De altfel, greutăţile sunt examene de credinţă. Suntem obişnuiţi să ne plângem din orice şi pentru orice. Or, aici pierdem examenul credinţei, cel mai important dintre toate examenele vieţii, căci de credinţă atârnă mântuirea noastră. „Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare, neprivind noi la cele ce se văd, fiincă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice.” (II Corinteni, 4, 17-18).
Pr. Ion Tărcuţă
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 41 - iunie 2010
2 comentarii:
Doamne ajuta!
frumos articolul parintelui...asta este realitatea romanneasca de azi...din pacate...cuvintele acestea ar trebuie spuse de pe soleea sfantului altar de toti preotii Biserici dreptslavitoare...tot auzim sociatatea e de vina...pai si sociatatea asta din cine e formata?!..nu oare si din noi...nu mai auzim sau nu vrem...bataia din usa a Mantuitorului...sau nu vrem sa-i raspundem...si ca tot se vorbeste azi de sloganuri....uite aici unul..care sigur nu are de aface cu acest cuvant...Nadejdea mea este Talal, scaparea mea este Fiul si acoperamantul meu este Duhul Sfant. Treime Sfanta Slava Tie!
fratilor felicitari...faceti o treaba binecuvantata acolo in frumosul tinut al Fagarasului...azi am descoperit apostolat in tara fagarasului...sa fiti mereu in lumina harului lui Dumnezeu! Pace si Bucurie!....un confrate pacatos!
Frate Nicoale, cred ca astfel de cuvinte se propovaduiesc de pe amvonul Bisericii de catre toti slujitorii ei, iar daca nu de la amvon, de la strana prin alcatuirile liturgice tot se propovaduiesc, ori strana isi face simtita prezenta datorita preotului care da binecuvantarea de slujba . Din nefericire , desi avem urechi, nu toti auzim. Si oricat ne-am stradui sa-I facem pe oameni sa auda, ei tot nu le pot auzi. Glasul pacatului, pentru unii, este mai puternic decat glasul iubirii lui Dumnezeu. Doar mila lui Dumnezeu mai poate lucra cu astfel de oameni.
Sloganul tau l-ai preluat de la strana. Esti fericit ca l-ai auzit! Sa dea Domnul ca sa auda cat mai multi astfel de cuvinte!
Multumim pentru gandurile impartasite.
Ramai cu BINELE!
Trimiteți un comentariu