Trepte pregătitoare
Fiecare Duminică poate fi considerată câte o treaptă prin care, dacă păşim pe ea, Dumnezeu ne apropie de Sine, ne dăruieşte o virtute.
Prima dintre aceste trepte este Duminica lui Zaheu, Duminica dorinţei. De la început ni se atrage atenţia că această cale a postului trebuie să aibă la bază dorinţa, voinţa personală de a-L întâlni pe Dumnezeu.
Duminica cananeencei e Duminica credinţei statornice. Ni se spune prin aceasta că numai cel ce va merge înainte pe calea postului cu încredere că va primi mila lui Dumnezeu acela se va şi bucura de ea.
Duminica Vameşului şi a Fariseului e Duminica smereniei. Biserica ne învaţă acum că toată calea postului trebuie să o parcurgem cu smerenia vameşului fără gândul că postul practicat de noi ar fi vreun lucru mare înaintea lui Dumnezeu. E doar o datorie. În această Duminică începe perioada Triodului, aceasta fiind cartea liturgică specifică perioadei Postului Mare, carte care conţine slujbele acestei perioade şi care ne introduce în atmosfera Postului Mare.
Duminica Fiului risipitor este Duminica întoarcerii din exil. Asemeni fiului risipitor, fiecare dintre noi ne-am autoexilat din casa Tatălui ceresc prin păcatele făcute, ne-am înstrăinat de Dumnezeu. Această Duminică ne aduce în atenţie că Dumnezeu e Tată iubitor şi primitor şi că noi putem, cu ajutorul dorinţei, al credinţei şi al smereniei să redobândim statutul de fii ai Săi.
Duminica lăsatului sec de carne e Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. În această Duminică ni se înfăţişează criteriul prin care vom fi judecaţi, şi anume iubirea aproapelui. În această Duminică ni se spune că orice nevoinţă nu are nici o valoare dacă nu e îndreptată spre împlinirea poruncii de a iubi.
Ultima dintre aceste trepte pregătitoare este Duminica lăsatului sec de brânză, Duminica izgonirii lui Adam din Rai sau Duminica iertării, căci în această Duminică auzim rostindu-se cuvintele: şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Această Duminică însumează întreaga pregătire pentru post. Acum ştim că am fost creaţi pentru Rai, pentru comuniunea cu Dumnezeu, dar păcatele ne-au îndepărtat de Dumnezeu şi existenţa noastră a devenit un exil. Nu ne rămâne decât să ne recunoaştem greşelile şi, cu credinţă, nădejde şi dragoste, să începem a-i ierta pe toţi cei care ne-au greşit şi a ne cere iertare de la cei cărora le-am greşit, aşteptând ca astfel să se coboare peste noi iertarea Dumnezeiască.
Şcoala Postului
Perioada Postului Mare poate fi pentru noi perioada în care învăţăm să trăim viaţa cea nouă în Hristos. Postul presupune asceză, adică un efort duhovnicesc susţinut. În această perioadă a anului, în bisericile ortodoxe se săvârşesc slujbe specifice Postului Mare. Acestea sunt mai numeroase şi mai lungi şi au menirea să ne ajute să postim.
Canonul cel Mare, alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, care se săvârşeşte în primele patru zile ale postului, împreună cu Pavecerniţa Mare, ne învaţă pocăinţa şi umilinţa căci inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite ne învaţă că scopul postirii este unirea tainică cu Hristos prin Sfânta Împărtăşanie, El fiind cel care ne însoţeşte în toată perioada postului.
Primele două Duminici ale postului, Duminica Ortodoxiei şi Duminica Sfântului Grigorie Palama au un caracter dogmatic şi de aici învăţăm că postul cel adevărat, pentru a fi eficient, trebuie să fie practicat corect, într-o credinţă dreaptă. Apoi Duminica Crucii ne învaţă marea taină a jertfirii de sine, a dăruirii întregului nostru efort duhovnicesc Celui ce şi-a dat viaţa pentru noi. Celelalte două duminici, Duminica Sfântului Ioan Scărarul şi Duminica Sfintei Maria Egipteanca au un caracter ascetic, exemplul celor doi postitori având menirea de a ne încuraja în călătoria duhovnicească a postului, arătându-ne că virtuţile pe care vrem să le dobândim nu sunt idei abstracte ci au fost dobândite de sfinţi. În Duminica Floriilor ne alăturăm călătoriei Mântuitorului spre Golgota, spre Răstignirea cea mântuitoare care duce la Înviere.
Cum postim
Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor, un exerciţiu de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă. Porunca postului este porunca pe care a dat-o Dumnezeu în grădina Edenului şi pe care Adam nu a păzit-o, aducând suferinţă neamului omenesc. Pentru că lăcomia ne-a făcut să ieşim din Rai, antidotul ei, postul, ne va face să revenim în el. Prin post Îl imităm pe Mântuitorul, Cel Care nu avea nevoie de post, dar Care a postit timp de 40 de zile, arătându-ne cum să rezistăm în faţa ispitelor.
Postul are un aspect calitativ şi un aspect cantitativ, adică pe de o parte renunţăm la un anumit tip de alimente (carne, ouă şi lactate) şi pe de altă parte diminuăm cantitatea lor, căci dacă ne îmbuibăm cu mâncare de post nu înseamnă că postim. Foamea trupească pe care o simţim în această perioadă ne ajută să ne dăm seama că există şi o foame duhovnicească, o foame după Dumnezeu, o foame a sufletului pe care numai Dumnezeu o poate potoli, căci pentru aceasta am fost creaţi, pentru a fi cu Dumnezeu.
Dar pentru a fi eficient e nevoie ca postul nostru să-l împletim cu alte fapte bine plăcute lui Dumnezeu. În perioada postului înmulţim rugăciunea, nu uităm de iubirea aproapelui şi de milostenie. În perioada postului să încercăm să împlinim cuvântul de îndemn al sfinţilor: mirenii să trăiască asemenea călugărilor iar călugării să trăiască asemenea îngerilor. Să primim cu bucurie această osteneală a postului. Dacă am păcătuit să postim pentru că am păcătuit. Dacă n-am păcătuit, să postim ca să nu păcătuim. Să dăm lui Dumnezeu postul nostru, pentru a primi de la El învierea sufletelor noastre.
Pr. Ovidiu Bostan
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 25 - februarie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu