Ţi-e frică de moarte?

Ai fost vreodată foarte aproape de moarte? Ţi s-a întâmplat vreodată să moară cineva chiar lângă tine? Ţi s-a întâmplat vreodată să ai senzaţia că cineva a murit în locul tău? Cred că la aceste întrebări majoritatea dintre voi veţi răspunde că nu, dar vor fi şi unii dintre voi care vor spune că da. Să recunoaştem: vorbim despre moarte doar atunci când o simţim foarte aproape de noi, atunci când trece pe lângă noi, atunci când nesuferita moarte a mai luat pe cineva cunoscut dintre noi, dar în rest ocolim acest subiect, ne eschivăm sau îl ironizăm. Şi facem lucrul acesta deoarece pentru noi moartea este urâtă şi nedorită. Noi, cei tineri, preferăm să nu ne gândim la moarte. Îi lăsăm pe cei mai în vârstă să se gândească, noi mai avem de trăit (cu toate că s-a dovedit că nu vârsta este criteriul morţii).
Dacă totuşi facem un efort, un exerciţiu, şi ne gândim că vom muri foarte, foarte curând ni se întâmplă să se năpustească asupra noastră o seri de trăiri şi sentimente puternice pe care nu le putem stăpâni. Gândul la moartea MEA, la moartea TA, este un gând teribil, un gând care poate instaura în fiinţa noastră, cel puţin pentru început, o panică şi o frică de nedescris. Şi se întâmplă aşa pentru că nu vrem să ne întâlnim cu sfârşitul nostru, nu vrem să se termine cu noi. Şi totuşi ştim că va veni. Dar nu ştim când.
Eu nu spun că de acum înainte ar trebui să ne gândim din ce în ce mai mult la moartea noastră (cu toate că unii mai bătrâni şi mai înţelepţi decât noi recomandă acest lucru), ci doar să încercăm să privim moartea din altă perspectivă, din perspectiva credinţei. Faptul că nu ne dorim moartea este semnul clar că nu suntem făcuţi pentru ea. Gândul că viaţa ni se termină în momentul morţii noastre este unul cât se poate de fals. Abia atunci începe viaţa cea adevărată. Ne aşteaptă veşnicia. Moartea nu este sfârşitul, ci un nou început. Moartea nu este decât o trecere, o uşă spre o altă realitate (de data aceasta veşnică), pentru că dincolo de această uşă ne aşteaptă Mântuitorul, Creatorul, Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru. Tocmai de aceea Sfinţii aşteptau cu ardoare acest moment. Iată ce spunea Sf. Ap. Pavel creştinilor din cetatea Filipi: Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig. Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine; dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup. Şi având această încredinţare, ştiu că voi rămâne şi împreună voi petrece cu voi cu toţi, spre sporirea voastră şi spre bucuria credinţei (Filipeni 1, 21-25).
Pentru noi, creştinii, viaţa aceasta nu trebuie să fie decât o pregătire pentru viaţa veşnică. De fapt lucrul acesta ne învaţă Biserica. Principala funcţie a Bisericii este aceea de a ne pregăti pentru viaţa veşnică. Tot ceea ce se întâmplă la slujbele Bisericii Ortodoxe ne ajută să înţelegem acest lucru şi ne ajută să ne pregătim. De aceea este foarte important să ne asumăm statutul noastru de membri ai Bisericii, să ne folosim de tot ceea ce ne pune Biserica la îndemână (rugăciune, post, spovedanie, Împărtăşanie, milostenie, iubirea aproapelui etc.) pentru a pregusta încă din viaţa aceasta veşnicia, pentru a spune din inimă: Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine mai cu adevărat în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale.

Pr. Ovidiu Bostan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie