„Într-un petec de grădină
arunci sămânţa plantei
şi te interesezi de
florile ce ies.
Şi să rămâi rece la înflorirea
sufletească a elevilor tăi?”
Titu Maiorescu
Am
ales metafora „gradină” pentru că are conotaţii deosebite pentru şcoală şi
pentru cei implicaţi în actul educaţional. Dascălul, în postura de grădinar, şi
şcolarii, văzuţi ca seminţe care vor deveni plante cu flori ce vor rodi, aduc
ideea de hărnicie, de muncă zilnică, de supraveghere continuă. În relaţia şcoală
– grădină resping îngrădirea, deci o vreau un spaţiu deschis, în care copiii să
se bucure de libertate, să înveţe de la noi, dar şi de la tot ceea ce-i înconjoară.
Iată
o definiţie dată şcolii de un elev al meu, tot pe aceeaşi idee: „Şcoala este o
livadă de pomi fructiferi: unii roditori, alţii mai puţin roditori, fiecare după
cum este îngrijit”. Îngrijirea aceasta presupune şi parteneriatul cu părinţii,
preocuparea de a oferi şanse egale fiecărui copil, răbdare, perseverenţa de a-i
ajuta zilnic în începutul spre cunoaşterea de sine şi spre acumularea de învăţătură.
Şi
pentru ca acest urcuş să aibă o finalitate fericită, să nu fie o muncă zadarnică,
îmi încurajez permanent elevii uneori cu vorba, alteori cu un surâs, alteori cu
un gest de susţinere, de motivare, încercând, pe cât posibil, să fiu un model
pentru ei.
De
la degetele care îşi ţin cu putere apăsat stiloul pentru a face bastonaşe şi a
scrie cifre, până la rezolvarea exerciţiilor cu paranteze uluitoare, de la
primele silabe la povestirea fluentă a „Amintirilor ...” lui Creangă sau la
crearea versurilor şi a eseurilor, este un drum foarte lung. Dar aşa vedem cum
sămânţa învăţăturii prinde rădăcini, creşte, înfloreşte şi dă rod.
Elevii
îmi sunt parteneri în actul învăţării. Am puterea de a nu obosi şi de a nu ne
plictisi, ci reuşim să fim mereu deschişi spre nou, trăind bucuria
descoperirii.
Îmi
văd elevii înflorind de la un anotimp la altul: primăvara, când natura îşi tiveşte
rochia cu toporaşi, ghiocei, lalele şi narcise; vara, când cireşii îşi oferă
rodul pentru a fi cerceluşi la urechile fetelor; toamna, când copiii cresc pe
nesimţite, iar eu mă gândesc uneori că anii trec foarte repede, zilele trec mai
greu. Le cer elevilor să fie atenţi la succesiunea anotimpurilor pentru a-i
sensibiliza, pentru a se emoţiona în faţa frumosului. Vreau să scot în evidenţă
nu ideea de trecere inexorabilă a timpului, ci de trecere cu folos.
Îmi
place să-mi urmăresc elevii şi după ce au trecut în treptele superioare ale şcolii.
Toţi elevii-flori devin miresme care îmi bucură sufletul, nici unul nu mă lasă
indiferentă. Unele rămân doar efluvii, altele devin esenţe, dar în fiecare mă
regăsesc cu satisfacţia grădinarului harnic ce şi-a mărit şi îmbogăţit grădina.
Am
convingerea că în fiecare dascăl există o scânteie divină.
Grădina
cu copii înseamnă grădina cu bucurii!
Prof.
înv.primar Elena Ferendino,
Şcoala
nr.12 "Miron Costin" , Galaţi
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 68 - octombrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu