— Aş zice că nu trebuie forţat, dar a nu-l forţa nu înseamnă a renunţa la luptă. Nu trebuie forţat, dar trebuie câştigat. În sensul în care – mai mulţi părinţi spun cuvântul acesta şi Părintele Teofil îl are de la Părintele Arsenie Boca – mustrarea învinge, dar nu convinge. Deci copilul nu trebuie forţat, dar trebuie câştigat pentru asta. Părinţii trebuie să-şi pună serios problema stării copilului şi să se socotească ei înşişi puţin vinovaţi pentru starea lui. Poate că este o lipsă în viaţa lor duhovnicească, n-au reuşit să-l atragă pe copil spre Biserică. Deci ar trebui câştigat – câştigat prin multă dragoste, prin multă răbdare, prin multă blândeţe, prin multă rugăciune făcută în taină pentru el. Ar trebui făcut tot ce este cu putinţă ca el să fie câştigat, nu forţat, pentru că se poate ca în sufletul lui să se nască ceva contrar, să apară în sufletul lui o repulsie faţă de Biserică la un moment dat.
Părintele Arsenie Muscalu,
răspuns din conferinţa “Viaţa în Biserică”, Bucureşti, noiembrie 2003
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 68 - octombrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu