Apostolat nr. 64

Lumea de azi:

• Furie împotriva vieţii. Asociaţiile umaniste luptă împotriva copiilor nenăscuţi
•  A avea sau a nu avea copii
• Golim Potirele sau golim farmaciile? 
• Rostul bolilor

Editorial:

• Sclavia modernă

Cuvântul protopopului:

• De la Sfintele Paşti la Înălţare

Trecut şi prezent:

• Părintele profesor Ioan Glăjar, darul lui Dumnezeu pentru noi

Cuvântul ierarhului:

• Criza familiei şi a societăţii

 Căsuţa copiilor:

• Cele mai frumoase mâini
• Tabăra de vară “Ţara minunată”

Fii tânăr cu Hristos:

• Cum putem trăi curaţi într-o lume murdară? 
• Relaţiile dinainte de căsătorie şi problemele din familie

 Pas în doi:

• Mituri care ne sabotează împlinirea în căsătorie

Educaţie creştină:

• Educaţia creştină, între interdicţii şi libertate absolută

Cu Dumnezeu în casă

• Femeia, candela şi aşezarea casei 
• Poezie: Întoarcerea în rai
• Farmacia Domnului: căpşunile
• Salată de sfeclă roşie şi cartofi

Tabăra de vară “Ţara minunată”

20-23 august, Bărcut

Cost: 200 lei (4 zile şi 3 nopţi)

Organizatori: 

Protopopiatele ortodoxe Făgăraş I şi II, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

Cine poate participa?

Tabăra este organizată pentru copii între 9-13 ani.

Unde?

Bărcutul se află la aproximativ 25 de km de Făgăraş, într-o zonă foarte apreciată de turiştii cărora le plac drumeţiile, pentru dealurile pline cu flori şi buruieni de leac, păşunile unde se mai practică păstoritul tradiţional şi pădurile răcoroase şi tăcute.

Cazarea, mesele şi activităţile recreative vor avea loc la Centrul de Tineret din Bărcut. Acesta a fost amenajat de curând şi găzduieşte, ca şi cel de la Seliştat, tabere naţionale şi internaţionale unde vin copii şi tineri din toată Europa.

Activităţi în tabără:

• Drumeţii:
• Orientare cu busola (expediţie în natură cu lecţii de orientare, determinarea punctelor cardinale, măsurarea distanţelor, picnic etc.);
• vizită la stână şi bulz;
• plimbare cu căruţa.
• Cunoaştere practică şi îndemânare; tema zilei: MĂRUL (istoria mărului de la floare la savoare, cunoştinţe practice, jocuri, activitate – mărul în bucătărie); 
• Îmbogăţirea cunoştinţelor – lecţii de istorie vie:

-          prezentare istorică şi geografică a zonei, cu plimbări prin sat şi împrejurimi;

-          seminar despre cunoaşterea istoriei recente în Ţara Făgăraşului: rezistenţa împotriva comunismului (prezentare, documentar, activităţi interactive)

• Jocuri şi concursuri;
• Rugăciune comună de dimineaţa şi seara, cu participarea preotului însoţitor şi implicarea copiilor;
• Foc de tabără.

Preţul: 200 lei/ copil

Include:

• -     3 nopţi cazare
• -      3 mese/zi (în ziua sosirii şi a plecării micul dejun respectiv cina vor fi luate acasă)
• -     animatori şi coordonatori de activităţi şi ateliere
• -      materiale pentru toate activităţile
• -     plimbare cu căruţa, vizită la stână şi bulz
• -      transport Făgăraş-Bărcut şi retur.

Înscrieri:

Înscrierile se fac la sediul Protopopiatului din Făgăraş, str. Andrei Mureşanu nr. 2, zilnic de luni până vineri între orele 9-13, pe baza unui formular care trebuie completat de către unul dintre părinţi şi achitarea unui avans de 50 de lei. Restul sumei poate fi achitat până la data de 10 august.

Protopopiatul Făgăraş: Tel. 0268/211790

Responsabil tabără: Natalia Corlean

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 64 - mai 2012

Editorial: Sclavia modernă

Sclavagismul şi robia ni se par, nouă, celor de azi, a fi noţiuni care ţin de domeniul istoriei sau geografiei; au existat cândva sau există altundeva, dar sunt incompatibile cu democraţia şi modernismul care ne caracterizează. Totuşi, să ne uităm puţin în jur.

Bătrâneţea – vârsta înţelepciunii, se spune. Vedem însă multe bunici preocupate mai mult de intrigile stupide ale telenovelelor sau mizeria umană jucată teatral în reality-show-uri, decât de înţelepciune. Nici bunicii nu par mai înţelepţi. Interminabilele talk-show-uri politice i-au transformat în aprigi comentatori care nici măcar nu mai realizează faptul că totul este o diversiune menită să îi distragă de la lucrurile cu adevărat importante.

Adulţii – floarea vârstei, se spune. O floare cam ofilită, pentru că sistemul i-a implantat, cu acordul ei (mai mult sau mai puţin conştient) o branulă prin care îi suge sistematic viaţa – credite pentru o viaţă mai confortabilă, un televizor mai mare, o maşină mai bună. Pentru ca nu cumva să se plictisească, trebuie să se facă luntre şi punte, să muncească zi lumină pentru a câştiga banii care trebuie returnaţi băncii. Timp pentru familie, pentru copii?  – „Dar le-am luat de toate, pentru asta muncesc atâta, pentru ei mă sacrific!”. Uită însă că fără dragoste totul se usucă, iar dragostea înseamnă timp petrecut împreună.

Tinereţea – vârsta entuziasmului, se spune. Însă hrănirea sistematică cu manele, alcool şi pornografie imbecilizează. Asta şi doresc de fapt cei care vor să conducă: o generaţie supusă, redusă la instincte animalice, mulţumită doar cu satisfacerea lor. Cei care sunt prea inteligenţi pentru a fi imbecilizaţi pe această cale, sunt racolaţi ca slujbaşi direcţi ai sistemului, hrăniţi cu iluzii: împlinire profesională, succes, realizare personală, faimă. Ce vedem adesea în spatele acestor noţiuni? Robie, însingurare, re- şi de-fulare, divorţuri, copii-problemă…

Copilăria – vârsta inocenţei, se spune. Vedem însă copii tot mai violenţi, care aplică în comportamentul lor ceea ce văd în desenele animate sau jocurile pe calculator, nemaifăcând diferenţa între virtual şi realitate. Băieţii lovesc cu putere, în închipuirea că celălalt trebuie să se scoale şi să nu aibă nimic, ca „în desene”. Fetiţele primesc cadou truse de machiaj, au ca principală preocupare moda şi „a fi ca celelalte” (nici măcar părinţii lor nu îşi dau seama că sunt simpli pioni manipulaţi pentru a susţine o industrie a consumului şi a degradării morale). Vedem copii care plâng isteric pentru a primi nu ştiu ce produs care le este subtil introdus în minte între două desene cu monştri şi roboţi sau Hannah Montana şi suple fete zburătoare, cu părul verde.

Sigur, există şi excepţii. Dar acesta este valul care mătură majoritatea. De ce? Pentru că nu avem curajul de a ne ridica deasupra lui, de a ne agăţa de Dumnezeu pentru a putea pluti frumos, în libertate autentică şi viaţă curată. Ne e frică să ieşim din mocirla călduţă şi plăcută a micilor păcate zilnice, pentru a respira aerul tare şi curat al înălţimii duhovniceşti. Pentru că preferăm mai degrabă robia pe care o învăţăm zilnic de la lume, decât libertatea pe care o învaţă doar Dumnezeu.

Ce să facem ca să ieşim din această sclavie în care jucăm cum ne cântă cei care vor să profite de noi? Să ne hotărâm să prindem mâna pe care ne-o ţine Dumnezeu întinsă şi să-i răspundem la chemare: „Da, Doamne! Vreau să fiu liber, vreau să fiu al Tău! Învaţă-mă Tu ce să fac!”.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 64 - mai 2012

Cum putem trăi curaţi într-o lume murdară?

Cum putem trăi curaţi într-o lume murdară?
Adina
***
Draga mea Adina,
Putem trăi curaţi într-o lume murdară dacă ne curăţim şi păzim inima şi mintea. Toată mizeria lumii în care trăim iese din inima omului. E o mizerie ţâşnită din poftele rele în gândurile murdare, în imaginarul nostru, de unde năvălesc în realitate văzută, zisă exterioară. De exemplu, gunoaiele, cutiile, pungile şi sticlele de plastic aruncate peste tot în această ţară frumoasă nu sunt decât expresia văzută a nevăzutei mizerii lăuntrice numită, româneşte, nesimţire. Această ne-simţire este o adevărată moarte sufletească. Ea pleacă de la neştiinţă, continuă cu uitarea dacă se întâmplă să aflăm ce nu ştiam şi se desăvârşeşte cu lenea dacă n-am uitat ce se cuvenea să facem... Şi tot aşa, tot ce vezi urât e urâtul ascuns în noi. Dacă ne vom curăţi şi păzi mintea şi inima prin pocăinţă şi iertare, dacă ne vom vindeca felul în care privim lumea învăţând să iubim, să nu judecăm, să nu facem rău nimănui, să nu mai fim egoişti şi meschini, lumea va arăta altfel. Totul începe cu noi, cu fiecare dintre noi. Poruncile mi se adresează mie, nu lumii!
Aşadar, să învăţăm să ne spălăm de mizeria sufletească şi spirituală aşa cum ne spălăm de cea fizică. Murdăria exterioară se curăţă uşor, cu apă şi săpun. Mereu ne murdărim şi mereu ne spălăm ca să fim curaţi. Murdăria lăuntrică se spală mai greu, pentru că ne e ruşine să recunoaştem că suntem murdari şi nu mai ştim unde şi cum se "curăţă sufletul", care se spală totuşi uşor şi bine cu pocăinţă şi Spovedanie. Atunci, oricât de murdară ar fi lumea, cel ce se spală nu va fi murdar. E mizerie mare? Ne spălăm mai des!
Apoi, trebuie să învăţăm să şi ocolim mizeria de care ne putem feri. Nu cred că cineva calcă de bună voie şi cu plăcere în mizeria lăsată de câinele de rasă al unui "domn" din vecini tocmai la poarta noastră, nu? O ocoleşte, o ridică în locul "domnului" acela şi rămâne curat. Aşa să învăţăm să ocolim şi locurile cu multă mizerie morală. Iar când nu avem cum ocoli, pentru că trebuie să mergem la şcoală sau la muncă, sau chiar în propria familie şi acolo e poluare mare, ne înarmăm cu iubire, răbdare, rugăciunea spusă în taină şi cu binecuvântarea celor care ne fac rău, cu voia sau fără voia lor, cu ştiinţă sau cu neştiinţă. Binecuvântarea este o armă dumnezeiască. Domnul ne-a dat-o. S-o folosim şi să ne bucurăm de prezenţa Domnului care este şi va fi cu noi până la sfârşit, dacă şi noi rămânem cu El.
Curaj, fetiţa mea dragă!
Dacă Domnul ne-a adus la viaţă în aceste vremuri ne va da şi putere să-L cunoaştem şi să ne bucurăm de iubirea Lui oricum ar fi vremurile.
Cu drag,
M. Siluana

 Centrul de consiliere "Sfinţii Arhangheli" Iaşi

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 64 - mai 2012

Golim Potirele sau golim farmaciile?

Nu pot să nu mă gândesc la părinţii şi bunicii noştri. Nu pot să nu aud – aşa cum cred că majoritatea auziţi de fapt – plânsul lor, mai ales în ceea ce priveşte sănătatea. Sunt pline farmaciile de ei. Nu mai prea avem timp să-i ascultăm, aşa că riscăm să ajungem şi noi într-o zi să umplem farmaciile şi să ne plângem.

Mai mult tovărăşeşte şi prea puţin creştineşte

O să umplem farmaciile şi o să ne rugăm să avem ce pune pe masă de trei orei pe zi, după ce ne luăm obişnuitele doze medicamentoase şi o să ne rugăm să ne vină acasă copiii. Cam asta fac acum părinţii şi bunicii noştri, nu-i aşa? Au muncit pe brânci, au mâncat pe apucate, au răbdat în tăcere şi, mai ales, au mers doar ocazional la Sfânta Biserică să-şi găsească (sau mai degrabă să-şi regăsească) identitatea proprie. Prea mult timp din viaţa lor au trăit tovărăşeşte şi prea puţin au trăit creştineşte.

Eu fac parte dintr-o generaţie crescută de părinţi cu „datoria” de a ajunge „domni” (adică „om cu şcoală”). Păi am cam ajuns domni şi – mai ales – am cam ajuns toţi domni. Problema este că nu mai prea sunt altceva, în generaţia mea, decât domni. Acum e firesc să începem să ne gândim ce vrem să ajungă copiii noştri. Cred că nu e părinte să nu se gândească azi că „domnia” nu mai e chiar aşa importantă şi că banii sunt mai importanţi. De fapt şi părinţii generaţiei mele cam tot spre bani se gândeau, însă, înainte, „domnia” asigura oricui nu numai un statut social respectabil, ci şi un oarecare venit care era de obicei suficient pentru un trai oarecum decent.

Spunem, dar nu credem şi nu trăim ce spunem

Astăzi nu mai prea contează cât eşti de „domn”, adică de şcolit, dacă nu mai ai ceva atu-uri în plus – de exemplu o mătuşă sau ceva „mărunţi”, să-i poţi dona unde trebuie. De fiecare dată facem aceleaşi greşeli, dar fiecare generaţie se crede mai brează decât generaţia anterioară. Nici o generaţie nu a schimbat însă nimic în mod real în modul de gândire. Toţi spunem că cel mai important în viaţă este să fim sănătoşi, dar trăim ignorând cele mai elementare lucruri care să ne asigure această sănătate mult dorită. Numai atunci când ne pierdem sănătatea fugim la medic (dacă e trupească) şi la duhovnic (dacă e sufletească). Suntem toţi de acord că cel mai important lucru este să fim sănătoşi trupeşte şi sufleteşte, dar nu credem cu adevărat ceea ce spunem, de vreme ce nu trăim astfel.

Nu demult am trecut împreună prin Postul Mare. Am avut astfel prilejul, toţi creştinii, să ne mai înfrânăm de la „bucate şi păcate”, după cum spunea chiar titlul conferinţei Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu din acest post, ţinută la Făgăraş. Apoi, am avut şi prilejul să ne mărturisim păcatele şi să căutăm să ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie. Dar marea majoritate a credincioşilor nu se spovedesc decât o dată pe an. Nu o să vorbesc acum despre Spovedanie, însă nu pot să nu spun că nu avem cum să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului – care este pentru fiecare nu numai hrană sufletească, duhovnicească, ci şi „medicamentul medicamentelor” – dacă nu ne spovedim cu rânduială bună şi la timp. Cum să am sănătate trupească şi sufletească, dacă stau departe de „Doctorul cel Mare” care este Hristos? Cum să mă păstrez sănătos, dacă mă împărtăşesc „din an în Paşti”?

Preventiv sau curativ?

Cred că ceea ce trebuie să învăţăm noi azi din durerea părinţilor şi bunicilor noştri este să ne apropiem de Doctor la timp, ca să nu ajungem apoi să nu ne mai despărţim de doctori. Este exact problema preventivului înaintea curativului de care se face, azi, atâta caz. Ei azi golesc farmaciile pentru că n-au golit la timp Potirele…

Toţi vrem copii buni şi ascultători, respectuoşi, harnici, înţelegători, blânzi, cumsecade, silitori, credincioşi, dar nu facem nimic să-i învăţăm cum să ajungă astfel. Le spunem copiilor noştri cum vrem să fie, dar nu le arătăm cum să fie. Şi, aşa cum ne arată viaţa, copiii nu fac ce li se spune, ci ceea ce văd la noi. Vrem să fim sănătoşi trupeşte şi sufleteşte? Trebuie să trăim creştineşte şi nu tovărăşeşte sau cetăţeneşte! Vrem să fie copiii noştri sănătoşi? Trebuie să trăim noi sănătos, mai întâi!

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 64 - mai 2012

Rostul bolilor

•  Situaţia stă aşa: oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să se părăsească de păcate. Acum judecaţi care de cine să asculte mai întâi: Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu? (…) Iată ce e cu bolile. Ele vin pe capul oamenilor de pe urma păcatelor: ca plată, ca ispăşire şi ca hotar al păcatelor.
•  Boala apare întâi în psihic. Aceasta este o propoziţie a medicinii moderne. Scriptura vedem că întregeşte cu lămuriri ceea ce spune medicina. Este o retragere a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului. Poate chiar o izgonire a Lui.
•  Până nu vom ajunge de aceeaşi părere cu Dumnezeu despre viaţa noastră pământească, precum şi despre cealaltă, de pe celălalt tărâm, nu vom avea linişte în suflet, nici unii cu alţii şi nici sănătate în trup şi nici în orânduirea omenească. Trebuie să ne plecăm înţelepciunii atotştiutoare a lui Dumnezeu, Care în tot ce face, urmăreşte înţelepţirea noastră, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Când plecăm capul şi vrem şi noi ce-a vrut Dumnezeu, în clipa aceea căpătăm liniştea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre.

Părintele Arsenie Boca

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 64 - mai 2012

Relaţiile dinainte de căsătorie şi problemele din familie

Părinte Nicolae, atunci când unii tineri au relaţii sexuale înainte de căsătorie, alţii practică păcatul malahiei, atunci când ajung să se căsătorească, căsătoria lor va avea de suferit din cauza acestor relaţii şi acestor practici?

Din multe puncte de vedere căsătoria lor va avea de suferit. În primul rând, din punct de vedere al echilibrului. Dacă este un păcat, trebuie ispăşit. Dacă nu-l ispăşim, el tinde să echilibreze. Şi atunci, dacă ai făcut răul, ori îl ispăşeşti, ori îl tragi. Apoi, sub aspect medical, medicina ne spune de toate: ce înseamnă, cum înseamnă.

Din punct de vedere al aspectului moral, din punct de vedere al sentimentelor, o fată are un mare defect, care e şi o mare calitate în acelaşi timp: iubeşte total, iubeşte puternic, iubeşte perfect. Ce însemnă asta? Ea reuşeşte într-o relaţie, nu neapărat sexuală, dar mai ales sexuală, să dea din ea tot, sub aspect sentimental. Partenerul ei de pat, să-l numim aşa, că n-avem cum altcumva să-l numim, dă sau nu dă. Fiind bărbat, are şi el acest handicap, pe care-l speculează: el dă sau nu dă din sentimentele lui. Concluzionăm că fata, dând tot, rămâne golită, pe dinăuntru, de sentimente. Dacă se căsătoreşte cu el e una, dar atunci când se căsătoreşte cu altul, pentru că s-a întâmplat ceva, avem de-a face cu o fată golită de sentimente, care în următoarea ei căsnicie urmează să joace foarte mult teatru. Ea dă numai cu raţiunea, nu mai dă cu inima. Sentimental nu mai poate să dea sau dă foarte puţin. Şi atunci sigur că apar problemele, pentru că soţul va simţi cât poate ea să dea.

De asemenea, dacă observăm tradiţia noastră românească, şi cea creştină, dar mai ales românească, noi am avut o concepţie foarte precisă despre virginitatea fetelor înainte de căsătorie şi nu am acceptat niciodată compromisuri. De vreo câteva zeci de ani încoace, dar mai ales după evenimentele din 1989, băieţii nu mai sunt aşa pretenţioşi, nu prea se miră că fata care urmează să-i devină soţie e sau nu virgină. Am întâlnit şi băieţi care mi-au spus: „N-aş concepe să mă căsătoresc cu o fată care e virgină, să n-aibă oarecum o experienţă.” Înseamnă că am scăzut foarte tare în minte, în concepţie, în gândirea noastră. De aceea zic că flăcăii noştri zdraveni la cap, de demult, se căsătoreau numai cu fete-fete, fără să poată să dea explicaţiile pe care le-am dat noi acum, pentru că ei ştiau, aveau în subconştientul lor această putere de dăruire a femeii o singură dată, către un singur bărbat. Aşa a creat-o Dumnezeu, şi e foarte bine.

O să zicem: „Dar bărbatul nu are?” Nu are. „Bărbatul poate iubi de două ori?” Nu este vorba despre a iubi de două ori, este vorba despre cât poate să dea el şi de câte ori poate să dea el. Asta înseamnă că are un handicap, nu poate să dea tot, nu reuşeşte să dea tot. Mie-mi place să spun că bărbatul este creat mai „din topor”; iar femeia este sexul fin şi are această fineţe a sentimentelor ei.

Fragment dintr-un interviu cu Părintele Nicolae Tănase

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 64 - mai 2012