Ce
pierdem şi ce câştigăm dacă (nu) postim? Ne oferă câteva cuvinte un stareţ cu
viaţă înaltă, vieţuitor în Sfântul Munte timp de 33 de ani, la schitul românesc
Prodromu. Părintele Petroniu Tănase ştie din propria experienţă ce înseamnă
postul:
Civilizaţia
materialistă a strâmbat înţelegerea postului
Mi-aduc
aminte din copilărie, cu câtă evlavie era ţinut postul atunci! Nu se făcea excepţie de la post, nici pentru caz de boală, nici pentru cei mici, toţi îl ţineam cu
severitate. Sfântul şi Marele Post al Păresimilor era aşteptat ca un mare eveniment. Erau vase anume
păstrate pentru Postul Mare. Şi cu câtă
primeneală sufletească ajungeam la Sfintele Paşti! „Se poate să nu ţii postul?
Domnul Hristos a postit patruzeci de zile pentru păcatele noastre şi noi să nu postim? Mare păcat să calci rânduială
postului!” Aşa gândeau creştinii ortodocşi de altădată.
Civilizaţia noastră materialistă şi iubitoare de plăceri a strâmbat această înţelegere. Mi-aduc iarăşi aminte de
convorbirea dintre un reprezentant al acestui duh şi un părinte duhovnicesc, care stăruia asupra marii necesităţi a postului pentru viaţa creştină. „Preacuvioase, zicea acela, a trecut vremea
aceea, acum s-au schimbat lucrurile! Un om, ca să dea randament în muncă, are
nevoie de atâtea calorii pe zi şi de o
alimentaţie bogată în vitamine!”. Caloriile şi vitaminele reglementează alimentaţia omului de azi, iar rânduielile creştineşti tradiţionale pentru post par neştiinţifice şi învechite.
Într-adevăr,
este un fapt binecunoscut că lumea de astăzi şi mai ales cea de la oraş, dintr-o mulţime de motive, ţine tot mai puţin posturile bisericeşti. (…) Să-şi fi pierdut oare postul
în vremea noastră valoarea lui spirituală şi puterea lui înnoitoare
de suflet?
Dacă posteşti numai de mâncare, te asemeni cu
dracii
De la început observăm că acest fel de înţelegere are în vedere
postul mai ales sub aspectul lui material, exterior: schimbare de regim
alimentar, reducerea cantităţii de hrană. Dar această înţelegere a postului nu-i
cea adevărată, învăţătura Bisericii noastre ne-o spune cu toată claritatea. „Dacă posteşti numai de bucate, zice
un tropar din Triod, iar păcatele nu le părăseşti, te asemeni cu
viclenii draci, care niciodată nu mănâncă”. Sau altul: „Sa postim post bine
plăcut Domnului. Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii,
lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos.
Lipsa acestora este postul cel adevărat şi bine primit”.
Iar marele
Hrisostom zice: „Posteşti? Arată-mi-o prin fapte. Cum? De vezi un sărac, ai
milă de el; un duşman, împacă-te cu el; un
prieten cu nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura şi stomacul să postească,
ci şi ochii, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile noastre,
rămânând curate de răpire şi de lăcomie…”.
Diavolul nu are putere asupra celui care posteşte
A lega postul numai de schimbarea şi împuţinarea mâncării este o înţelegere nedeplină,
unilaterală. Nu numai schimbarea de
regim alimentar este postul, ci un lucru mult mai complex, o lucrare de adâncă
prefacere şi înnoire a întregii vieţi sufleteşti şi trupeşti a creştinului. Ne încredinţează despre acest lucru
aceia care au făcut din post un prieten iubit pentru toată viaţă, mării postitori, sfinţii.
„Postul, zice Sfântul Isaac Şirul, este cale sfântă a lui Dumnezeu şi temelie a toată virtutea. Este cunună pentru cei
ce se înfrânează, frumuseţe a fecioriei
şi a sfinţeniei, maica
rugăciunii, înainte mergătorul tuturor faptelor bune...”. (Cuvântul 85). (…) Mântuitorul
Însuşi ne spune în Sfânta Evanghelie că postul este armă
nebiruită împotriva dracilor (Marcu 9, 29). Şi iarăşi cântarea bisericească din Postul Mare zice: „Bântuielile
dracilor nu îndrăznesc asupra celui ce posteşte, iar îngerii stau mai aproape
de cei ce se curăţesc cu postul” (Triod).
Care
creştin se poate lipsi de post?
Astfel,
postul se arată ca un meşteşug duhovnicesc, care angajează întreagă noastră
fiinţă: sănătate trupească, sfinţire sufletească şi trupească,
iertare de păcate, cale către cer, armă nebiruita împotrivă dracilor, toate
acestea şi mai multe decât acestea ni le mijloceşte postul. Care creştin s-ar putea lipsi de ajutorul lui?
Mântuitorul Hristos, Care nu avea nevoie de
post, a postit totuşi, pentru ca să ne înveţe cu pilda cât de mare este folosul postului. De aceea, Sfântul Isaac Şirul adaugă: „Postul este armă lucrată de Dumnezeu.
Şi dacă Legiuitorul însuşi a postit, care dintre cei ce păzesc Legea nu trebuie să postească? Şi care dintre cei ce-l nesocotesc nu va fi osândit?”
Pentru că postul este absolut necesar pentru
viaţa creştină, de
aceea şi Biserica l-a rânduit de-a lungul întregului an, în
posturi de o zi sau de mai multe, pentru ca din întâlnirea cât mai deasă cu
postul, să ni-l facem bun prieten pe calea desăvârşirii creştineşti şi a poruncit cu hotărâre ca tot creştinul să-l ţină, iar cei
ce-l nesocotesc să fie scoşi din
Biserică. Această severitate a Bisericii ortodoxe este pe deplin îndreptăţită, deoarece nu este posibilă desăvârşirea creştinească, mântuirea sufletului fără ajutorul
postului. Iată câteva exemple edificatoare.
Rugăciunea
fără post n-are spor
Rugăciunea
este oxigenul vieţii sufleteşti. Aşa cum trupul moare fără oxigen, tot aşa şi sufletul nu
poată trăi fără rugăciune. Sfinţii Părinţi numesc rugăciunea „înălţarea minţii către Dumnezeua”, „convorbire cu Dumnezeu”. Dar
cine nu ştie că omul îngreuiat cu mâncare şi băutură nu are mintea sprintenă nici pentru cele
pământeşti, necum pentru înălţarea către Dumnezeu în rugăciune. Şi dimpotrivă,
mintea celui uşurat cu înfrânare şi post este sprintenă şi uşor se înalţă pe aripile rugăciunii. Rugăciunea şi postul sunt strâns legate împreună şi toţi cuvioşii şi sfinţii, care au fost mari rugători, au fost şi postitori.
Pocăinţa, spun Sfinţii Părinţi, este cea
mai înaltă dintre virtuţi, mijloc de continuă desăvârşire a creştinului, lucrare permanentă a sufletului, care ne trece peste marea vieţii spre raiul cel veşnic. Dar ea
este aşa de legată cu postul încât se confundă cu acesta.
Este de neconceput pocăinţă fără post.
Tot aşa putem spune şi despre milostenie, despre smerenie, despre curăţirea de toate patimile care robesc pe om şi despre toate virtuţile, că se sprijină pe post. Cu adevărat, aşa cum spune Sfântul Isaac Şirul: „Postul
este temelia a toată virtutea”.
Dacă este aşa, atunci de ce creştinii de
astăzi nu mai ţin, sau ţin aşa de puţin postul?
Părintele
Petroniu Tănase, „Chemarea Sfintei Ortodoxii”
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 72, martie-aprilie 2013